Distribuie acest articol dacă îți pasă!

Libertatea este asemenea unui mușchi: ea trebuie exersată și folosită cât mai des, pentru că altfel ajunge să amorțească și să se atrofieze. Și de fiecare dată când noi devenim mai slabi, există alții care să profite și să preia controlul pentru a ne face mai puțin liberi.

Dar libertatea noastră nu este un drept înnăscut, nu este un privilegiu care ne precede existența și nu este nici o monedă pe care o oferim în schimbul unei stăpâniri care ne promite blândețe (dar ajunge să se transforme într-un sistem totalitar).

Libertatea este ceva ce strămoșii noștri au obținut cu arma în mână. Pentru ea au pornit răscoale, revoluții și războaie. Pentru libertate au renunțat la confortul propriilor case și și-au sacrificat viețile, sperând că familiile lor vor avea un viitor mai bun.

Iar în urma violențelor care au răsturnat vechile ierarhii, s-au ivit conducători care au promis mai multe drepturi și libertăți. Din păcate, istoria este încărcată de povești despre despoți cu tendințe totalitare care au centralizat puterea pentru a-și favoriza propriul grup și au sfârșit prin a fi uciși și înlocuiți.

Situația este ciclică și spune o poveste destul de simplificată a rasei umane. Însă ceea ce oamenii nu au făcut în mod perpetuu a fost să își apere libertatea în fiecare zi prin exercitare. Iar sistemele politice de astăzi oferă mult mai multe pârghii și o balanță de puteri care, în teorie, poate ajuta și omul cel mai mic și neimportant să își mențină drepturile și libertățile.

Din păcate, am uitat să luptăm pentru libertate și am ajuns să acceptăm cadouri și atenții în schimbul unor drepturi mult mai valoroase. Din fericire, încă suntem într-un stadiu în care putem să revendicăm ceea ce ne aparține, delimitând relația pe care noi o avem cu Statul și impunând limitele în care se poate interveni asupra vieților noastre.

Deocamdată nu suntem în punctul unde trebuie să ne redobândim libertatea prin violență, dar nici nu trebuie să dormim liniștiți, crezând că vreun conducător apără ceea ce este al nostru.

Pentru libertatea noatră și a celor din jur (care ne afectează indirect și pe noi) trebuie să ne luptăm zilnic și să marcăm teritorii. Dacă permitem abuzurilor să existe, atunci ele vor continua să existe. Și dacă acceptăm să fim știrbiți de o libertate, atunci nu trebuie să fim surprinși atunci când altele vor dispărea. 

Pentru libertatea de exprimare trebuie să ne manifestăm noi înșine de fiecare dată când avem ocazia. În același timp, trebuie să le permitem și celorlalți să își exprime opiniile, indiferent dacă suntem sau nu de acord. Altfel vor apărea autorități ale adevărului care stabilesc cine are dreptul de a se exprima și cine nu, în funcție de un plan sau o ideologie.

Iar fiecare tentativă de cenzură și suprimare de opinii ne aduce mai departe de adevăr și va ajunge să se răsfrângă asupra noastră. Cândva și Avram Iancu era un anarhist care răspândea știri false, iar Galileo Galilei făcea pseudo-știință.

Pentru libertatea de a deține proprietate trebuie să le amintim celorlalți de ceea ce este alt nostru și care sunt limitele până la care se pot folosi de bunurile noastre. Atunci când uităm să mai facem astfel de precizări, ne trezim că suferim pierderi.

 

Pentru libertatea de a apăra proprietatea personală trebuie să folosim lacăte, încuietori, perdele și, în cazuri de forță majoră, arme. Atunci când încetăm să mai apărăm ceea ce este al nostru, furtul va deveni legal în rândul anumitor categorii privilegiate.

Pentru libertatea de a coresponda fără a ne supune unor curiozități perverse trebuie să folosim codificare și sigilii. Până nu demult, toate apelurile telefonice ne erau ascultate. Din 2015, toate datele transmise prin internet și toate apelurile telefonice ne sunt stocate timp de 3 ani și pot fi folosite împotriva noastră.

O viață fără secrete, în care toată lumea trebuie să declare în fața Statului că „nu are nimic de ascuns” este o formă de control și sclavie.

 

Pentru libertatea de a avea control asupra propriilor bani trebuie să îndrăznim să fim autonomi și să ne gestionăm singuri bancnotele și monedele. Atunci când renunțăm la această libertate pentru a folosi un intermediar care ne poate restricționa, deja nu mai avem control asupra produsului muncii noastre.

Au trecut mai puțin de 12 ani de la ultima criză financiară, când băncile restricționau sumele de bani pe care clienții le puteau retrage. Însă uităm prea repede despre cazuri precum cel al Greciei, unde oamenii nu puteau retrage din bancomate mai mult de 60 de euro/zi (indiferent de suma depusă și de nevoile din ziua respectivă).

Pentru libertatea de mișcare trebuie să ne deplasăm cât mai frecvent și în număr cât mai mare. Atunci când alegem să stăm mai mult în case, le facem viața mai ușoară celor care vor să ne controleze. Și dacă există cazuri rezonabile când statul în casă este justificat, atunci nu trebuie să ajungem să permitem unor noi norme (sau unei „noi normalități”) să fie decise fără consimțământul nostru.

Un mușchi amorțit nu trebuie să ajungă să se atrofieze. Are doar nevoie de puțin exercițiu.

5 comentarii la „Libertatea Uitată E Libertatea Furată”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *