În opinia unui număr îngrijorător de mare de oameni, civilizația înseamnă abilitatea de a plăti folosind un card bancar. Iar aceste tranzacții, care inițial au fost concepute pentru plăți internaționale și transferuri de bani la distanță, au ajuns să fie folosite chiar și pentru cumpărăturile zilnice din magazine. În ultimele luni, însuși Guvernul României a început să recomande plata „cu cardul”.
Astfel se pun bazele unui experiment numit „societatea fără cash” – și sunt convins că în perioada vieții mele se va încerca eliminarea banilor fizici sub 3 pretexte: eliminarea criminalității, oprirea răspândirii virusurilor și „modernizarea”.
În Europa, Suedia este prima țară care s-a grăbit să adopte curentul prin eliminarea treptată a banilor fizici – astăzi, peste 80% dintre plăți sunt făcute folosind carduri bancare. Până și cerșetorii de pe străzi au terminale POS care le permit să primească sume de bani, iar jucăriile copiilor includ cărți de debit.
Pe de altă parte, Germania (cel mai mare PIB din Europa și al patrulea cel mai mare din lume) alege să fie conservatoare și să le permită oamenilor să folosească banii fizici. Și nu neapărat pentru că ar fi statul care protejează cel mai bine liberățile cetățenilor, ci pentru că respectă tradiția oamenilor și modul lor de a face comerț.
Dar argumentul prin care vreau să disting libertatea de societatea fără cash nu ține de o banală comparație între două state europene. Iată cele 4 probleme majore pe care le-am identificat:
- Controlul totalitar asupra banilor, care elimină confidențialitatea tranzacțiilor;
- Eliminarea fungibilității banilor;
- Dependența de o infrastructură informatică fragilă în raport cu fenomenele meteorologice;
- Încrederea orbească în instituții bancare;
Prin urmare, în secțiunea următoare le voi aborda pe fiecare pentru a detalia fenomenele.
Societatea fără cash = controlul totalitar asupra banilor
Dacă eu îi înmânez prietenului meu Temistocle o bancnotă de 50 de lei, atunci nimeni altcineva (în afară de persoanele care s-ar putea afla în jurul nostru) nu va ști despre existența tranzacției. Fac ceva ilegal dacă îi ofer unui prieten o sumă de bani? Absolut deloc, astfel de schimburi și împrumuturi preced invenția statelor naționale și a legilor sau reglementărilor.
Cei 50 de lei reprezintă câteva ore din munca mea, iar faptul că îi dețin sub forma unei bancnote îmi oferă libertatea de a da mai departe suma oricui vreau, pentru orice motiv care nu încalcă flagrant vreo lege.
Însă într-o societate fără cash, statul și băncile exercită un control totalitar asupra banilor. Nicio sumă nu scapă neînregistrată, iar fiecare tranzacție apare pe extrase de cont.
Asta înseamnă că persoanele cele mai vulnerabile ajung să își piardă libertățile economice: iar exemplul cel mai evident și relevant pentru realitatea românească este dat de femeile abuzate de către soți, care nu au acces la servicii bancare personale. Și chiar dacă ar avea, tot nu ar putea să facă vreo tranzacție fără ca partenerul violent să descopere atunci când verifică extrasul de cont. Iar rezultatul poate genera mai multe acte de violență care preced orice intervenție. Nu ar fi mai bine să prevenim și să preîntâmpinăm astfel de cazuri?
În aceeași măsură, persoanele care manifestă anumite opinii nepopulare pe rețelele de socializare pot să aibă serviciile bancare închise. Acest fenomen se produce deja în Statele Unite și nu ar trebui să ne mirăm atunci când băncile aleg să devină partizane și să participe la impunerea unui anumit tip de ideologie.
Iar prin natura muncii mele, am ajuns să aflu și despre cazuri în care conturile bancare ale unor cetățeni români au fost închise brusc. Motivul? ING a descoperit tranzacții care includ Bitcoin sau alte monede digitale (care nu sunt și ilegale, ci se află doar într-o relație de conflict de interese cu scopul băncilor).
Într-o societate fără cash suntem la mila instituțiilor bancare și trebuie să ne supunem unor termene și condiții pe care cineva cu bani fizici în buzunar astăzi le poate ignora cu zâmbetul pe buze.
Societatea fără cash = eliminarea fungibilității banilor
Orice formă bună de bani din cultura și istoria noastră este fungibilă. Iar fungibilitatea este proprietatea egalității dintre unități monetare: fiecare monedă sau bancnotă emisă este egală cu oricare alta.
O monedă de aur poate fi transmisă din mână în mână și poate ajunge să fie topită în altă formă. Astfel, nu vor fi cunoscuți posesorii și nici nu va avea importanță să se afle.
În cazul bancnotelor, fiecare bucată de hârtie poartă amprentele a zeci de mii de oameni. Prin urmare, banii nu devin mai puțin valoroși dacă în urmă cu o lună au fost folosiți pentru a mitui funcționari publici. În aceeași măsură, banii care au trecut prin mâinile lui Smiley și ale Loredanei Groza nu vor ajunge să valoreze mai mult. Atunci când este dusă la piață, o bancnotă de 10 lei cumpără la fel de multe kilograme de mere, indiferent prin mâinile cui a trecut.
Însă această fungibilitate este complet distrusă într-un sistem unde toate tranzacțiile sunt înregistrate într-un registru bancar. Dacă eu îi trimit 50 de lei lui Temistocle, iar Temistocle îi folosește pentru a cumpăra voturi în ziua alegerilor, atunci eu voi fi anchetat din cauza unor suspiciuni de complicitate la infracțiune.
Mai mult de atât, se pot crea piețe separate de bani „curați” și bani „murdari” – unde banii care au trecut prin surse dubioase sunt mai puțin valoroși din cauza istoricului pe care îl poartă. Și în cele din urmă, banca este cea care decide care tranzacție este legitimă și care trebuie să fie anchetată.
Iar când băncile sunt prinse că spală banii cartelurilor de droguri și plătesc amenzi imfime în raport cu activitățile criminale pe care le ajută, îmi rezerv dreptul de a rămâne sceptic. Banii trebuie să rămână fungibili, întrucât originea contează mai puțin decât felul în care actualul posesor alege să își exercite puterea de cumpărare.
Și nu, nu trebuie ca Statul să poată urmări toate tranzacțiile pentru a putea să-i prindă pe criminali. Există modalități mult mai eficiente de a-i identifica pe cei care încalcă legea.
Societatea fără cash = dependența de o infrastructură informatică fragilă
Banii există de câteva sute de mii de ani și au permis dezvoltarea comerțului în absolut fiecare etapă a civilizației noastre. În forma lui publică, internetul există de doar 30 de ani și în continuare un cablu compromis, o cădere de curent sau o intensificare a activității solare pot să doboare o întreagă infrastructură. În aceeași măsură, undele radio au puțin peste 100 de ani.
A crede că digitalizarea și internetul ne rezolvă problemele și trebuie să le implementăm în fiecare aspect al vieții noastre este absolut naiv. Afirmația sună exact ca propunerea pe care o firmă de IT o înaintează agențiilor guvernamentale, sperând că va obține contracte bănoase prin consimțământul unor politicieni prost informați și lacomi. Este mult mai important să putem susține economia în orice moment al zilei decât să ne putem etala snobismul de a nu mai atinge monede metalice.
Societatea fără cash este o societate care se bazează într-un mod excesiv pe rețele de telecomunicații. Iar orice absolvent de Politehnică este conștient de toate problemele care pot apărea în rețele și cum un fenomen neprevăzut poate să lase milioane de oameni fără servicii.
În ultima lună mi s-a întâmplat de 3 ori ca sistemele Raiffeisen să nu funcționeze pentru plăți. Ce aș fi făcut dacă nu aș fi avut bani în buzunar, aș fi pus cumpărăturile din coș înapoi pe raft și aș fi așteptat cuminte ca serviciul să revină la normal?
Mă amuză și în același timp mă sperie lăcomia și proasta informare a celor care iau decizii în numele nostru. Nu doar că nu înțeleg proprietățile banilor, dar aleg să ignore probleme evidente de infrastructură. Probabil că în obsesia lor de a ne controla, au uitat (sau au ales să ignore) toate celelalte probleme.
Economia nu trebuie să depindă de starea unei rețele, iar comerțul trebuie să se desfășoare cu bani care pot fi schimbați instant și fără încredere oarbă în terțe părți. Această afirmație introduce și cel de-al patrulea argument.
Societatea fără cash = încredere orbească în instituții bancare
Atunci când eu folosesc cardul pentru a face plata către magazinul La Doi Pași, nu ofer banii direct către comerciant. Ceea ce se întâmplă este că eu îi spun băncii mele să transfere suma X în contul Y al magazinului.
Plata nu se face instant, ci necesită câteva ore sau chiar zile pentru a fi validată. Însă din încredere față de bancă și sistem, magazinul alege să îmi accepte plata după ce ea a fost înregistrată în sistemul informatic.
Însă magazinul se expune la anumite riscuri care țin de natura sistemului bancar. Deși guvernul României încurajează plățile cu carduri „contactless”, asta nu înseamnă că nu se vor produce fraude și plăți nelegitime. Iar atunci când băncile sunt sunate pentru a anula anumite plăți, comercianții care le-au acceptat și au oferit la schimb bunuri sau servicii sunt păgubiți.
Iată un exemplu simplu: eu merg la magazinul La Doi Pași, cumpăr un litru de lapte și folosesc cardul pentru a face plata. Ulterior, sun banca și îi spun că de fapt am pierdut cardul și ultimele plăți nu au fost făcute de către mine. Mai departe se poate deschide o anchetă, dar partea cea mai păgubită este cea care a acceptat o plată pe care o va pierde.
Și din cauza acestei marje de pierderi, magazinele care acceptă plăți electronice trebuie să crească prețul produselor pentru toată lumea. Mai mult de atât, aceleași magazine trebuie să plătească anumite comisioane bancare doar pentru ca snobul corporatist să-și poată etala superioritatea de a nu mai atinge monede.
Comerciantul se bazează pe buna credință a clienților și a băncilor. Clientul, la rândul său, se bazează pe buna credință a serviciilor care i se oferă. Dar în realitate, niciun serviciu indirect nu poate fi foarte eficient.
Plata cu banii în mână este foarte simplă: clientul oferă o sumă de bani tangibilă și verificabilă, urmând a i se oferi la schimb un bun sau serviciu. Dacă ambele părți sunt mulțumite, atunci își dau bună ziua și își văd mai departe de drum.
Tranzacția se bazează mai degrabă pe înțelegerea dintre părți decât pe intervenția unor entități terțe care să joace diverse roluri de stocare și verificare în schimbul unor comisioane. Și este mult mai practic și simplu să verifici autenticitatea unei bancnote decât să inspectezi istoria tranzacțiilor dintr-un tabel electronic stocat undeva departe.
Banii au fost inventați pentru a minimiza încrederea dintre cei care fac comerț. Societatea fără cash nu face decât să adauge straturi suplimentare de încredere în instituții care intermediază tranzacțiile mai degrabă pentru a încasa comisioane decât pentru a oferi un serviciu util. Dar cumva băncile au reușit să își folosească reclamele spectaculoase și clădirile impunătoare pentru a ne convinge că nu putem exista fără serviciile lor, iar răspunsul pentru problemele noastre este să le oferim încrederea și banii noștri.
Societatea fără cash nu înseamnă civilizație sau progres
Pentru toate problemele pe care le aduce, societatea fără cash are mult prea puține avantaje. Iar libertatea și societatea fără cash se află în antiteză. Oamenii nu vor fi mai liberi dacă folosesc mai multe servicii bancare și nimic nu va putea vreodată compara cu plățile directe efectuate prin intermediul unei forme de bani tangibili.
Adevărata civilizație este marcată de piețele libere și de respectarea drepturilor și libertăților individuale. Faptul că, după milioane de ani de războaie, am ajuns în sfârșit să fim de acord că viața omenească are valoare și trebuie protejată reprezintă un progres mult mai semnificativ decât privilegiul de a folosi cardul pentru plăți.
Mai mult de atât, libertățile pe care banii fizici le permit (de la confidențialitate pentru cei vulnerabili și până la fungibilitate pentru toți banii) sunt o evoluție tehnologică mult mai impresionantă decât gestul de a întinde către vânzătorul de la magazin o bucată de plastic prin care îți gestionezi banii.
Refuzând să folosim banii fizici, facem mai multe regrese decât progrese. Spunând că nouă nu ne pasă pentru că nu avem nimic de ascuns îi rănim pe cei care chiar au ceva de ascuns și nu fac absolut nimic ilegal sau imoral. Este de preferat să dezinfectăm bancnote și monede decât să le permitem unor instituții să ne controleze viețile și să ne dicteze felul cum ne putem cheltui banii.
Cât mai durează până ajungem în punctul unde pensiile și ajutoarele sociale sunt virate pe carduri bancare, iar banca la rândul ei primește instrucțiuni privind magazinele unde banii pot fi cheltuiți și genul de produse pe care persoanele au voie să le cumpere? Spre exemplu, libertatea de a folosi banii pentru a cumpăra alcool și tutun poate fi îngrădită pentru că produsele respective sunt considerate non-esențiale.
Iar într-un viitor apropiat, ne putem imagina cum băncile fac parteneriate cu anumiți comercianți și îi restricționează pe alții. Nu doar că este distrusă fungibilitatea banilor, dar ajungem să ni se dicteze cum și unde putem să facem cumpărături.
Cele de mai sus vi se par rupte dintr-un film SF? Atunci ar fi bine să avem grijă ca ele să rămână așa și să folosim pe cât putem monede și bancnote. Guvernul nu poate retrage din circulație ceva care are cerere foarte mare, iar noi trebuie să avem grijă să alegem și lideri care ne protejează libertățile economice.
Și să nu uităm că libertatea este ca un mușchi: atunci când încetăm să o folosim, amorțește și atrofiază. Libertatea uitată este o libertate furată.
Felicitari!