Libertatea și Viața Privată

Distribuie acest articol dacă îți pasă!

Nu există garanție mai mare a libertății decât respectarea vieții private a individului. În lipsa intimității, nu putem fi noi înșine, ne pierdem simțul sinelui și ne simțim presați să ne conformăm cu norma impusă de majoritate.

În lipsa libertății de a avea și de a păstra secrete, devenim dezumanizați și putem cădea în extreme dăunătoare pentru binele nostru. Iar atunci când suntem tot timpul sub observație, nu mai suntem noi – suntem așteptările celorlalți și măștile care îi mulțumesc pe cei care ne conduc.

Viața privată este o extensie esențială a libertății indivuale. Și în ciuda acestui fapt care pare evident, mă întâlnesc deseori cu oameni care spun că ei „nu au nimic de ascuns” atunci când aud despre monitorizare guvernamentală sau privată.

Vorbesc despre indivizi care și-au pus perdele la geam pe care le trag de fiecare dată când nu vor să fie văzuți, au mare grijă ca numărul lor de telefon să nu ajungă public, își acoperă imperfecțiunile fizice prin haine și accesorii, închid ușa la toaletă chiar și atunci când vor doar să se privească în oglindă, sigilează plicul atunci când trimit o scrisoare, vor să aibă propria cameră și păstrează secrete chiar și față de persoanele cele mai dragi.

Câțiva dintre acești oameni sunt cei care aplaudă carantinarea forțată și sunt de acord să fie urmăriți permanent pentru ca Statul să le cunoască fiecare activitate (unde sunt, unde au fost în ultimul timp și cu cine interacționează). Tot ei nu văd nimic în neregulă cu faptul că Facebook le cere actul de identitate pentru a-și valida conturile (deși acest drept de legitimare nu îl au nici polițiștii, în lipsa unor suspiciuni).

Ceea ce încerc să spun este că nu ne cunoaștem și nu ne înțelegem libertățile suficient de bine. În același timp, nici nu ne respectăm în mod reciproc drepturile, pentru a fi de acord că și celălalt are voie să păstreze secrete. Avem tendința de a privi secretele ca pe o luptă unde pierde cel care cedează primul – iar în timp ce noi ne preocupăm cu atacuri lipsite de importanță, informațiile sunt stocate, arhivate și păstrate de către cei care ne conduc.

Atunci când nu respectăm libertatea cuiva de a avea viață privată, nu o respectăm nici pe a noastră. Pentru că în urmărirea unor scopuri egoiste, stabilim precedente care se vor întoarce împotriva noastră. Este la fel ca în povestea activistului de partid din romanul lui George Orwell „O Mie Nouăsute Optzeci și Patru”: și-a petrecut toată viața băgându-și nasul în treburile altora pentru a reclama tot ce i se părea suspect, după care a fost turnat de proprii lui copii pentru că înjura partidul în somn.

Dar faptul că ne respectăm intimitatea unul celuilalt nu înseamnă să nu intervenim în cazuri de forță majoră – pentru că, de cele mai multe ori, suntem mult mai rapizi și eficienți decât Statul și în multe cazuri putem preveni anumite situații la care poliția ar ajunge cu întârziere. Responsabilitatea noastră, atunci când este proiectată asupra unei mici comunități, poate face o grămadă de bine și ne poate ajuta să trăim mai pașnic și mai prosper.

Astăzi avem toate apelurile telefonice ascultate, în timp ce toate comunicațiile realizate prin intermediul internetului sunt stocate. Iar aceste data sunt păstrate timp de 3 ani (asta după ce directiva 2006/24 a Consiliului Uniunii Europene recomanda o perioată cuprinsă între 6 și 24 de luni). Suntem conduși de oameni care nu au înțeles nimic din lecția comunismului și au acceptat ca toți să fim pedepsiți în modul cel mai sever.

Mai mult de atât, companii precum Google și Facebook ne urmăresc permanent, pe parcursul anilor în care folosim internetul. Cât timp ne oferă servicii fără plată în bani, pot păstra date despre noi pe care nu au obligația de a le șterge vreodată. Iar informațiile legate de prietenii pe care îi avem, cumpărăturile pe care le facem și curiozitățile pe care ni le manifestăm prin căutări spun foarte multe despre noi și ne fac predictibili și vulnerabili în fața unei autorități dictatoriale.

Viitorul este sumbru pentru libertățile noastre, iar viața privată va avea cel mai mult de suferit – o compromitem chiar prin intermediul unor dispozitive scumpe pe care le cumpărăm din banii noștri munciți doar pentru a ține pasul cu niște norme aflate permanent în schimbare.

Dar ceea ce contează este să nu ne pierdem și să nu uităm ceea ce este al nostru. Articolul 26 din Constituția României garantează și ocrotește viața intimă, familială și privată. Articolul 28 vorbește despre secretul corespondenței, în timp ce articolul 30 promite să ne promoveze libertatea de exprimare. Când a fost ultima dată când am avut conducători care să insiste ca aceste să fie respectate? 

Și atunci când autoritățile nu sunt de partea noastră, trebuie să preluăm inițiativa: să ne respectăm reciproc, să înțelegem că dușmanul nu este vecinul care se uită la alt post de televiziune și votează cu partidul care ne displace și să punem mai mult accent pe responsabilitate individuală decât pe autorități care să ne rezolve problemele (pentru că, de cele mai multe ori, aceste autorități își extind mandatul și ne îngrădesc tuturor libertățile individuale). Libertatea și responsabilitatea sunt cele care ne-au ajutat să progresăm ca specie și este important să nu cădem în capcanele colectivismului care le-au distrus viețile bunicilor și stră-bunicilor noștri.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *