[Acest eseu a fost redactat pentru concursul organizat de Fundația Corneliu Coposu în anul 2016. Deși nu a câștigat unul dintre cele trei premii în bani, am considerat că readucerea în prim plan a personajului politic alături de principalele sale valori morale și plasarea sa în contextul contemporan reprezintă un proces necesar pentru înțelegerea valorilor de care societatea românească are nevoie. Prin urmare, am decis să public acest eseu, în speranța că va fi cândva citit de actuali și viitori oameni care lucrează în lumea politicii sau au astfel de aspirații. Corneliu Coposu reprezintă un exemplu de moralitate și verticalitate pentru noi toți.]
Într-o descriere obiectivă a scenei sociale și politice românești ulterioare Revoluției din decembrie 1989, numele lui Corneliu Coposu este prevalent și strălucește deasupra mediocrității intelectuale și pervertirii morale generate și promovate pe parcursul a 42 de ani de comunism și aproape 27 de ani de ”democrație originală”. Ținând cont de realitățile ultimului secol din istoria României, se poate afirma cu certitudine că acțiunea de a studia și analiza activitatea Seniorului este absolut imperioasă pentru explicarea status quo-ului autohton, tocmai pentru că valorile democratice pure, necompromise și nepătate pe care discipolul lui Iuliu Maniu le- apromovat în timpul vieții sale își păstrează prospețimea, greutatea și relevanța în criticarea obiectivă și echidistantă a clasei politice și a sistemului de partide actual. Mai mult, într-un prezent în care traseismul politic este evidențiat ca fiind o rețetă de succes pentru accedere și realegere în funcții publice (fiind uneori promovat chiar de către guvernanți), în timp ce dihotomia stânga-dreapta s-a ambiguizat și a devenit doar un mijloc de a atrage anumite segmente de electorat, asumarea și responsabilitatea ideologică pe care Corneliu Coposu a întrupat-o prin statornicia sa poate reprezenta un exemplu pozitiv și constructiv pentru actuala și viitoarea generație de politicieni ai României.
Prin urmare, prezenta lucrare nu se vrea a fi doar o enumerare reiterativă a unor date biografice despre Corneliu Coposu – în schimb, ea va urmări construirea unui argument proaspăt,incisiv și candid, cu scopul de a promova și evidenția virtuți ale Seniorului pe care contemporaneitatea le cataloghează deseori ca fiind utopice, nerealiste și reminiscente unor timpuri apuse. Epicentrul eseului este reprezentat tocmai de verticalitatea, anduranța și consecvența lui Corneliu Coposu care, indiferent de contextul politic și social în care s-a aflat (dar și în ciuda anilor prețioși în care a fost supus unor practici de tortură fizică și psihologică), și-a păstrat convingerile și ideile conturate în tinerețe, a continuat să apere valorile democrației în perioada detenției și și-a dedicat ultimii ani din viață formării unei opoziții puternice pentru contra-balansarea elementelor neocomuniste care au apărut și s-au perpetuat după 1989. Astfel, viața Seniorului este epitoma purității ideologice și intelectuale, reprezentând un exemplu de succes în care simplul refuz de a tranzacționa idei (înțeles ca o continuitate ideologică și o perseverență în activitate) a produs unul dintre cele mai pozitive și benefice efecte asupra sistemului politic românesc post-Decembrist. În consecință, lucrarea reprezintă o încercare de schițare a unui scurt ghid practic dedicat clasei politice românești din prezent și viitor, pe parcursul căruia vor fi utilizate momente cheie din viața și activitatea lui Corneliu Coposu, tocmai pentru a demonstra avantajele onestității, decenței și consecvenței.
Există mai multe ipostaze, momente și perspective prin care, în care și din care Seniorul poate fi caracterizat de către contemporanii săi – iar acestea vor fi descrise pe scurt, tocmai pentru a construi fundamentul argumentației: pentru tatăl lui, Arhiepiscopul Valentin Coposu, tânărul Corneliu a reprezentat un continuator al valorilor creștine cultivate în familie, dar și un activist important al valorilor Partidului Național Român (devenit ulterior Partidul Național Țărănesc) – gruparea politică este marcantă pentru familia Coposu, întrucât bunicul Seniorului (și tatăl lui Valentin), Grigore Coposu, a fost un membru și activist notabil al organizației. Pentru comunitatea studențească din cadrul Facultății de Drept și Științe de Stat a Universității din Cluj, Corneliu Coposu a fost întruchiparea zicalei latinești ”mens sana in corpore sano”, tocmai datorită succeselor sale academice, sportive și politice: și-a început studiile universitare la numai 16 ani, a fost numit șeful cabinetului lui Iuliu Maniu, a fondat filiala din Cluj a Partidului Național Țărănesc, a devenit campion la disciplina haltere și a obținut titlul de doctor la vârsta de 23 de ani.
În plus, în ochii cititorilor cotidianului țărănist ”România Nouă”, tânărul absolvent de drept s-a dovedit a fi un jurnalist talentat și devotat profesiei; concomitent, Corneliu Coposu a devenit președintele Clubului Studenților Democrați din Universitatea Cluj și președinte al Tineretului Național Țărănesc arătându-și astfel și abilitățile de bun conducător. În 1937, pe când era secretarul politic al lui Iuliu Maniu, afișează tărie de caracter atunci când refuză să furnizeze documente pentru ancheta în procesul Skoda, protestând astfel împotriva abuzurilor Casei Regale și apărându-și colegii de partid. Tânarul Corneliu Coposu își continuă ascensiunea și, în anul 1945, este ales președintele filialei PNȚ Sălaj și secretar general adjunct al PNȚ – reconfirmând astfel abilitățile sale de a organiza, gestiona și conduce structuri ale partidului politic țărănist.
Pentru tot ceea ce a însemnat guvernarea comunistă însă, Seniorul și alte elite politice și intelectuale ale vremii au reprezentat un pericol și un obstacol – iar consecințele pentru Coposu sau materializat în 8 ani de închisoare fără a beneficia de un proces, precum și într-o condamnare ulterioară la 15 ani de detenție grea pentru ”crimă de activitate intensă contra clasei muncitoare”. În arhivele Securității, instituție care la ținut permanent sub observație pe Senior, el este numit ”Utopicul” (pentru consecvența, convingerea și tăria cu care își susținea ideile democratice, chiar și în închisoare, în regim de muncă silnică și în stare de deportare pentru domiciliu obligatoriu) și se estimează că notițele cumulate la dosarul său conțin 38 de volume, însumând 17.000-18.000 de file. Activitatea sa profesională cea mai memorabilă s-a desfășurat în intervalul 1990-1995, când a reînființat Partidul Național Tărănesc, i-a servit ca președinte și a pus bazele opoziției democratice și anticomuniste din România prin Convenția Democratică.
Momentele prezentate, desfășurate în perioada a trei regimuri politice diferite, relevă permanenta loialitate a lui Corneliu Coposu pentru democrație, doctrina țărănistă și drepturile fundamentale (refuzul de a preda documentele relevante pentru ancheta în dosarul Skoda este o dovadă a prețuirii dreptului la intimitate personală și organizațională, precum și o apărare a secretizării corespondenței). În funcție de perspectivă, putem vorbi despre”Seniorul” descris de Petre Țuțea sau despre ”Utopicul” menționat de rapoartele Securității din perioada 19501989, fără a afecta totuși concluziile despre personalitatea și tăria de caracter a lui Corneliu Coposu. Chiar dacă a fost observat de indivizi cu interese și concepte ideologice diferite, descrierea sa este unică: aceea a unui om vertical și consecvent în păreri și convingeri.
Dacă dialogurile Socratice ale lui Platon și ”Etica Nihomatică” a lui Aristotel îi oferă oricărui tânăr cu idealuri și aspirații politice o bază etică și morală pentru propria existență, viața lui Corneliu Coposu (și în special anii de persecuție și detenție) reprezintă un exemplu suprem de anduranță. Refuzul de a tranzacționa idei, înțeles ca o încredere desăvârșită în propriile valori și idealuri, este reflectat tocmai în actele care denotă o profundă tărie de caracter: Seniorul și-a respectat prietenii și colaboratorii politici, nu a furnizat vreodată informații Securității, a refuzat propunerile de”reabilitare” venite de la însuși Gheorghe Gheorghiu Dej și a riscat să sfârșească asemenea mentorului său Iuliu Maniu. Cu toate acestea, status quo-ul social și politic (la care însuși Seniorul a contribuit prin activitatea sa de după 1989) le permite tinerilor interesați de politică să se exprime liber și să susțină cauzele și ideile în care cred. Prin urmare, un politician aspirant care poate înțelege virtutea perseverenței și a continuității va putea să depășească obstacolele care i se ivesc în cale, tocmai datorită experienței agonisite. În ciuda faptului că traseismul este prezentat ca o soluție de revoltă față de oricare partid politic dezinteresat sau ostil față de anumite idei, el reprezintă o înfrângere pentru individ și denotă incapacitatea de a negocia și de a atinge consensuri în vederea îndeplinirii scopurilor.
Raționamentul de tip consumerist, în care greșeala și nemulțumirea se sancționează prin achiziționarea produselor concurenței nu reprezintă un model de succes în politică și retrogradează credibilitatea personală și ideologică a politicianului – iar ideile, planurile și proiectele pot fi puse sub semnul întrebării odată ce au eșuat să fie implementate în mai multe grupări. În același timp, dacă prin continuitate trebuiesc făcute compromisuri, este important ca planurile inițiale și finalitățile proiectelor să nu aibă de suferit, iar modificările să fie realizate la nivel de resursă umană, fără a restrânge scopul.
Atunci când Corneliu Coposu a orchestrat înființarea Convenției Democratice la data de 26 noiembrie 1991, obiectivul său a fost foarte clar și s-a bazat pe experiența eșecului electoral de la primele alegeri libere din 1990: a urmărit clădirea unei opoziții puternice pentru a contracara hegemonia FSN. În vederea acestui scop, s-a realizat o coaliție între cele trei partide istorice reînființate (PNȚ, PNL și PSDR), iar grupuri politice noi care au înțeles importanța cauzei s-au alăturat Convenției. Compromisul pe care l-a făcut Corneliu Coposu în calitate de președinte PNȚ a fost acela de a se uni cu foștii adversari electorali din perioada interbelică, dar și de a ambiguiza dihotomia stânga-dreapta.
Cu toate acestea, a atins o performanță mult mai notabilă: aceea de a delimita valorile democratice autentice (întruchipate de către membrii CD) de neocomunismul FSN. Crearea unui bloc al opoziției suficient de puternic pentru a balansa interesele reprezintă prima încercare de fundamentare a democrației în România post-Decembristă. Dincolo de ideologia țărănistă și fără a se lăsa descurajat de potențialele diferențe doctrinare, Corneliu Coposu a reușit prin Convenția Democratică să polarizeze opțiunile electorale din România suficient de tare pentru a promova un set comun de idei și convingeri, dar și pentru a genera dezbateri, schimburi de idei și modificări paradigmatice în mentalitatea colectivă. După 42 de ani în care a existat un partid unic omniprezent și omnipotent, cetățenii români au avut ocazia de a se familiariza cu ideea de pluralism.
Nu în ultimul rând trebuie precizat faptul că, în toată perioada în care Convenția Democratică a existat și și-a desfășurat activitatea, PNȚ a avut un loc fruntaș și a oferit candidatul pentru funcția de Președinte. Prin urmare, politicienii contemporani și viitori au foarte multe lecții de învățat din consecvența, loialitatea și devotamentul ideologic al lui Corneliu Coposu: în cazul său, în ciuda unei serii notabile de obstacole, refuzul de a tranzacționa idei a creat o rețetă de succes. Prin faptul că a refuzat să colaboreze cu autoritățile comuniste și și-a păstrat convingerile pe tot parcursul vieții și al activității, Seniorul a schimbat definitiv istoria țării și a oferit învățături prețioase despre ceea ce înseamnă valori democratice tuturor celor care au intrat în contact cu el. Evident, refuzul de a colabora cu organizațiile politice desprinse din fostele structuri comuniste (FSN și diversele ramuri ale structurii) este o altă piatră de temelie care a ajutat la schimbarea cursului istoric și a solidificat moștenirea politică a lui Corneliu Coposu.
Refuzul de a tranzacționa idei, un principiu urmat cu rigurozitate de către Corneliu Coposu pe toată perioada vieții sale, a fost demonstrat foarte clar într-o întâmplare relatată de Tudor Călin Zarojanu: în anul 1937, în urma unei condamnări abuzive care a rezultat din Procesul Skoda (și care s-a transformat într-o răzbunare a Regelui Carol al IIlea față de liderii țărăniști), Seniorul a fost închis pentru 3 luni și o lună. În timpul petrecut în închisoare, Corneliu Coposu a avut ocazia de a o cunoaște pe Ana Pauker,care la vremea respectivă săvârșea pedepse pentru activismul său în cadrul Partidului Comunist Român. Opt ani mai târziu, în timpul unei recepții la Palatul Regal, cei doi foști deținuți s-au reîntâlnit. Contrariată de situație, Ana Pauker l-a întrebat dacă și-a schimbat convingerile față de Casa Regală, în contextul în care Seniorul se afișa în anturajul Regelui Mihai I. Răspunsul candid al lui Corneliu Coposu a fost: ”Nu, mi-am schimbat regele”.
În concluzie, Corneliu Coposu reprezintă modelul absolut de verticalitate, continuitate și credibilitate în politica românească, iar intervențiile sale asupra balanței de puteri din sistemul de partide (facilitată de reputația pe care și-a clădit-o) au schimbat cursul istoriei, au grăbit fundamentarea democrației în România, au scurtat perioada de tranziție și servesc drept model pentru orice individ interesat de politică: virtuțile derivate din răbdare, sinceritate față de sine, corectitudine și anduranță își dovedesc importanța pe termen lung și pot influența într-un mod decisiv prezentul și viitorul unei țări. Corneliu Coposu este un exemplu demn de urmat de către cei care fac politică și este important ca memoria lui și moștenirea intelectuală pe care a lăsat-o să fie conservate și reamintite.
Bibliografie:
COPOSU, Corneliu, ”Confesiuni: Dialoguri cu Doina Alexandru”, Editura Anastasia, București, 1996.
FULGER, Cristian, ZAROJANU, Tudor Călin (ed.), ”Seniorul Corneliu Coposu”, Editura Humanitas, București, 2014.
PAVEL, Dan, HUIU, Iulia,”Nu Putem Reuși Decât Împreună: O Istorie Analitică a Convenției Democratice, 19892000”, Editura Polirom, 2003.
ZAROJANU, Tudor Călin, ”Viața lui Corneliu Coposu”, Editura Mașina de Scris, București, 1996.
HotNews, ”Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență care le permite aleșilor locali săși schimbe partidul timp de 45 de zile. Liviu Dragnea despre criticile Ambasadei SUA: Nu e nimic nedemocratic”, Publicat la data de 28 august 2014, Disponibil la adresa: http://www.hotnews.ro/stiriesential17985994victorpontaspuneisiasumaordonantaurgentaprivindtraseismulpoliticprimaril.htm.
HotNews, ”Utopicul Era Numele de Cod al lui Corneliu Coposu în Dosarul Întocmit de Securitate – Virgil Tarau, Vicepreședinte CNSAS”, Publicat la data de 19 mai 2012, Disponibil la adresa: http://www.hotnews.ro/stiripolitic1229739639utopicul39eranumelecodluicorneliucoposudosarulintocmits ecuritatevirgiltarauvicepresedintecnsas.htm.
[…] așa că nu am avut ocazia de a o demonstra). În același timp, pentru mine Corneliu Coposu era un bulevard de pe lângă Piața Unirii pe care îl precventam pentru a merge la KFC, gulagul […]