Urmărind evenimentele din ultimele două săptămâni și, în același timp, pregătindu-mi prezentarea pentru ziua de joi (în data de 9 februarie, începând cu orele 17:30, voi susține o prezentare de carte la Casa Cărților din Slobozia), mi-am îndreptat preț de câteva ore atenția către opera lui Cicero.
Filosoful, politicianul și oratorul roman, un contemporan al lui Burebista, a reușit să preia învățăturile lui Platon și Aristotel, cu scopul de a identifica o dimensiune practică pentru ele. Spre deosebire de cei doi greci a căror operă a studiat-o în cursul vieții, Cicero a fost și un practician al politicii și a reușit la vârsta de 40 de ani să urce pe treapta ierarhică la cel mai înalt punct, devenind consul în anul 63 î.Hr.
Ceea ce îl distinge și îl evidențiază însă pe roman este gândirea politică încă actuală și abordările care îmbină conservatorismul cu ultimele tendințe: astfel, el realizează o diferențiere între politicieni și oameni de stat.
În opinia lui Cicero, politicienii sunt oamenii care își urmează interesele personale sau le apără pe cele ale grupului (facțiunii) din care face parte. Pot avea intenții bune, însă sunt orbiți de lipsa unor virtuți elementare pentru buna guvernare și, în același timp, nu sunt capabili să vadă consecințele pe termen lung ale acțiunilor. Politicienii își vor urma întotdeauna pasiunea pentru putere, vor continua să cumuleze averi și influență, iar în situația în care puterea lor nu este limitată, se transformă foarte ușor în despoți și tirani care își exercită autoritatea după bunul plac și în mod abuziv față de principiile statului. Pot merge atât de departe încât să neglijeze fundațiile statului în care au fost educați și în care au ajuns la putere, căutând să modifice legile fundamentale pentru a-și atinge interesele. Vă sună cunoscut?
În același timp, există oamenii de stat: cei care cunosc scopurile, viziunile și idealurile care stau la baza statului în care locuiesc și merg până la capăt pentru a le apăra. Ei sunt cei care nu se tem să fie în minoritate, au capacitatea de a vedea dincolo de faptele cu efect pe termen scurt și mediu, sunt dispuși să investească timp și energie pentru a conserva valorile fundamentale ale comunității și văd statul ca pe un mecanism primordial intereselor unor indivizi. Chiar dacă politica este făcută de oameni și pentru oameni (indiferent care dintre ei și numărul lor), omul de stat este capabil să vadă dincolo de evenimentele din prezent și să ia deciziile cele mai înțelepte pentru a conserva însuși statul. Pentru că în afara statului există dezechilibre, denaturări și excese.
Și s-a întâmplat chiar în perioada vieții lui Cicero să observe cum un tiran îl cenzurează (dictatorul Sulla l-a determinat să părăsească Roma pentru o perioadă de timp din cauză că oratorul era considerat un inamic al statului), cum intențiile cele mai bune degenerează în momentul în care puterea este obținută (Cezar a distrus republica, a înlăturat o bună parte din drepturile cetățenești și a instaurat un regim dictatorial sub noul imperiu) și cum tinerele speranțe pot să fie corupte de pasiunile puterii, tocmai din lipsa cumpătării și a unor mecanisme care să prevină abuzurile de putere (tânărul Marc Antonoiu a fost o dezamăgire și nu a reușit să scape de tendințele autoritare ale înaintașilor).
Între timp, lumea a evoluat și sistemele politice au înțeles că este necesar să existe principii fundamentale ale statului care să nu poată fi înlăturate: printre ele se numără și statul de drept și supremația legii. Într-adevăr, legile au nevoie de o actualizare și de o adaptare la timpuri: dar nu în favoarea unor indivizi care urmează doar propriul interes și nu prin metode mârșave, prin eliminarea dezbaterii publice, ignorarea organismelor specializate, încercarea de cumpărare a consimțământului și a demnității oamenilor și prin circ (aici mă refer la conferințele de presă în care cetățenii cinstiți ai țării au fost sfidați).
Indiferent dacă aveți sau nu ocazia de a participa la prezentarea mea de carte de joi pentru a discuta despre aceste probleme (printre altele), vă invit să reflectați și să vă puneți întrebarea: câte personalități publice din România sunt cu adevărat oameni de stat și au o viziune pe termen lung, bazată pe legi și principii fundamentale intangibile?