Am aflat astăzi despre decesul profesorului meu Mihai Chioveanu. A ales să ne părăsească la vârsta de 50 de ani, nu a lăsat pe lume niciun moștenitor și a avut grijă să transmită ceea ce avea cel mai de preț către noi, studenții lui.
Vestea morții domnului profesor m-a luat pe nepregătite, mai ales în contextul în care relația dintre noi a pornit prin a fi excelentă în 2011 și s-a degradat progresiv până în 2016 când am părăsit facultatea. Dacă inițial jucam baschet împreună și planificam evenimente studențești (sau înființarea de centre de cercetare), cu timpul am ajuns să ne certăm din cauza unor detalii care țin de gestionarea programului de master pe care l-am urmat (și pe care dumnealui îl coordona).
Dată fiind dinamica specială a relației dintre noi, am crezut mereu că ne vom întâlni întâmplător cel puțin o dată și vom avea ocazia să ne confruntăm opiniile prin raportare la anii care au trecut și experiențele de care am avut parte. Acum că știu că acest eveniment nu va mai avea loc și nimic din ceea ce mi-am imaginat nu are vreun sens, realizez cât de stupide pot fi orgoliile în majoritatea situațiilor.

Pe Mihai Chioveanu îl consider un om esențial în formarea mea: a reușit să mă convingă în 2014 să continui cu un program de master la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, dar doi ani mai târziu a contribuit la refuzul meu de a mai urma doctoratul în aceeași instituție. Dacă m-ar fi întrebat cineva de ce am ales să plec la Facultatea de Filosofie, atunci dumnealui s-ar fi aflat printre cele două-trei nume enumerate.
Am avut totuși parte de momente minunate pe care voi continua să le prețuiesc și nu le voi uita niciodată: am jucat baschet într-un meci amical la care au participat și actori politici, am promovat facultatea la diverse evenimente, am primit drept cadou o carte semnată și un sacou de lână (pe care nu l-am purtat niciodată, dar încă îl am în șifonier) și am colaborat pentru organizarea unor conferințe în perioada cât am fost reprezentant al studenților.

Mihai Chioveanu m-a încurajat să citesc Aristotel chiar dacă nu înțelegea fascinația mea ciudată pentru latura filosofică a politicii și mi-a sugerat să pășesc în afara microcosmului FSP-UB. În momentele sale de sinceritate din afara orelor de curs, a avut grijă să-mi reamintească de faptul că România alocă prea puține fonduri pentru cercetare și m-a ajutat să scap de anumite visuri fanteziste de a publica lucrări academice.
Deși a acționat uneori contrar funcției de prodecan pe care ajunsese să o ocupe, spunându-le studenților (mai mult sau mai puțin direct, prin prezentarea propriei povești de adult neîmplinit din punct de vedere financiar) să caute satisfacția și succesul în afara facultății, a avut o contribuție pozitivă asupra minților tinere. Pe unii colegi de-ai mei i-a ajutat chiar să găsească slujbe la diverse organizații și instituții, deci sunt sigur de impactul benefic pe care domnul profesor l-a avut.
Înainte de a oferi lecții despre originile fascismului și ororile Holocaustului, Mihai Chioveanu a ales să dea sfaturi de viață. Pentru un student ca mine, a fost exact figura părintească datorită căreia am realizat absurditatea unor idealuri pe care le aveam. Ulterior, a devenit adultul rigid care l-a făcut pe adolescentul din mine să plece de acasă și să exploreze lumea de dinafara zidurilor în care a crescut.
Dacă s-ar fi întâmplat vreodată să îl întâlnesc pe Mihai Chioveanu la metrou, într-un birou secretarial, sau într-o stație de autobuz din zona Colentina (știu că își cumpărase un apartament în zonă) probabil că i-aș fi mulțumit pentru faptul că m-a ajutat să realizez cât de mare este lumea și câte oportunități există în afara FSP-UB (deși sigur aș fi folosit cuvinte ceva mai înțepătoare). Dar privind înapoi, cred că evenimentele s-au produs așa cum s-ar fi așteptat și dumnealui.
Pe termen scurt, poate că aș fi fost mai fericit ca doctorand bursier în științe politice și seminarist pentru un profesor. Pe termen lung, am devenit mai independent și mi-am dezvoltat abilitățile în mai multe domenii. Astăzi îmi cunosc ceva mai bine aptitudinile și valoarea, pot să îmi câștig existența fără a depinde de un singur post și îmi place să cred că sunt puțin mai înțelept decât în 2016. Iar Mihai Chioveanu este cu siguranță unul dintre oamenii care au contribuit la această evoluție.

În ultima parte a acestui mesaj vreau doar să enumăr câteva dintre momentele frumoase și memorabile pe care le-am avut alături de profesorul Mihai Chioveanu. Sper că le voi reciti peste câțiva ani și îmi vor împrospăta memoria, astfel încât să nu pot uita de unde am plecat:
- În anul universitar 2011-2012 au avut loc alegeri pentru a desemna noul decan al Facultății de Științe Politice, Universitatea din București. Ca reprezentant al studenților în Consiliul Profesoral, am avut ocazia de a vedea ascensiunea ierarhică a lui Mihai Chioveanu. Și cum amândoi eram la început și încercam să ne integrăm într-un mediu nou, am ajuns să legăm o prietenie ciudată care se materializa prin planificări pentru meciuri de baschet și schimburi de idei pentru un viitor centru pentru studii israeliene;
- Din 2012 și până prin 2015, dl. Chioveanu mă tachina permanent atunci când vedea că mănânc gogoși cu ciocolată. Acum că mi s-a schimbat metabolismul, înțeleg ceva mai bine de ce;
- Dacă statutul de prodecan nu îi permitea să se implice prea mult în politica din rândul studenților, Mihai Chioveanu se amuza deseori de evenimentele stupide care ne făceau să ne certăm. Uneori se întâmpla să fiu și eu prin preajmă și să aud glumele;
- La deschiderea anului universitar 2012-2013, Mihai Chioveanu a spus o glumă destul de reușită despre expresia adaptată „fresh meat” (pe care generalii americani o folosesc pentru a face referire la cei mai noi dintre soldați). El a spus că vede în sală „fresh brains” (creiere proaspete) și a continuat să evoce idealuri intelectuale și umane spre care ar trebui să aspire orice absolvent de științe politice;
- În urma alegerilor parlamentare din 2012, profesorul nostru Daniel Barbu a devenit senator și ulterior ministru al culturii. Deși alți membri din corpul profesoral se arătau ostili față de fostul lor decan și alegeau să îl ignore, Mihai Chioveanu l-a furișat în birou și i-a strâns mâna pentru a-l felicita. Mi s-a părut straniu în contextul de atunci, dar cred că m-a ajutat să înțeleg mai bine abilitățile diplomatice ale prodecanului de atunci;
- Mihai Chioveanu a făcut parte din comisia care a numărat voturile atunci când am candidat pentru Senatul Universității din București. Mi-a mărturisit ulterior că studenții din comisie au încercat să-mi anuleze câteva voturi valide pentru a mă face să pierd, dar el a fost suficient de vigilent pentru a corecta nedreptatea. Faptul că am fost student senator timp de 3 ani mi-a schimbat viața și m-a învățat lecții importante despre învățământul românesc, iar fără dl. Chioveanu nu aș fi avut parte de toate aceste experiențe;
- Deși nu a avut copii, Mihai Chioveanu a fost un mare iubitor de câini și mă impresiona prin tandrețea aparent necaracteristică pe care o afișa față de animale;
- Atunci când a creat un cont de Facebook prin 2015, eu am fost printre primii 5 prieteni „selectați” de Mihai Chioveanu. La momentul respectiv a fost genul de încurajare și confirmare de care aveam nevoie. Ulterior, am devenit tensionați;
- Nu voi uita niciodată faptul că Mihai Chioveanu ne-a mărturisit că a votat cu Victor Ponta la alegerile prezidențiale din 2015 și avea comentarii mai mult sau mai puțin ironice despre înroșirea României pe care o așteaptă. În calitatea sa de cercetător care a condamnat permanent fascismul, pot să îi înțeleg afinitățile de stânga. Dar în contextul de atunci și raportat la idealurile liberale pe care le profesa la orele de curs, pentru mine a fost mereu o curiozitate;
- Deseori l-am acuzat și condamnat pe Mihai Chioveanu că are examenele prea simple și oferă note de trecere colegilor care nu participă la cursuri și prezintă eseuri finale copiate sau de proastă calitate. Însă acum că înțeleg mai bine situația finanțării educației din România și nevoile colegilor mei de atunci (care spre deosebire de mine, nu primeau bani de la părinți și nici nu aveau parte de locuri în cămine), cred că pot să iert. Poate că diploma mea nu are nicio valoare și nu demonstrează nimic deosebit. Dar din nou, nu mi-a folosit niciodată la ceva și la fel se întâmplă și în cazul unei majorități covârșitoare a colegilor;
- În anul 2014, dl. Chioveanu a adus la noi în clasă un supraviețuitor al Holocaustului, care ne-a povestit despre experiențele de care a avut parte. Sunt recunoscător pentru acea oră de curs și nu voi uita niciodată faptul că la final am fost declarați „singura promoție care nu i-a adresat absolut nicio întrebare” domnului invitat. Explicația mea a fost mai degrabă legată de empatie și de refuzul de a răvăși amintirile unui om care a suferit deja traume, ceea ce a părut să-i potolească puțin indignarea domnului profesor (care inițial credea că nu suntem interesați de subiect);
- În momentele sale cele mai bune, Mihai Chioveanu a fost figura părintească de care aveam nevoie pentru a deveni adulți mai responsabili. Am colegi străini care au fost devastați de vestea decesului dumnealui și prieteni actuali care au primit încurajări la momentul potrivit, pe care nu le vor uita niciodată. Prin urmare, dacă profesorul Mihai Chioveanu nu a lăsat în urmă prea mulți discipoli în studiile Holocaustului, omul Mihai Chioveanu a fost mult mai generos și eficient în a forma caractere și a încuraja tineri profesioniști. Iar pentru aceste eforturi, deseori realizate în timpul frecventelor pauze de fumat unde avea tendința de a oferi perle de înțelepciune, consider că merită toate aceste rânduri. Facultatea se termină, conflictele se consumă și viața ajunge la final – însă ceea ce lăsăm în urmă este ceea ce ne caracterizează. Mulțumesc, domnule profesor!

Fotografie: Agerpres
Bunà seara !
Regret si eu disparitia lui Mihai Chioveanu.
Nu regretati sfaturile lui: privind cariera universitarà, a-ti fi avut parte de muncà multà (cert, plàcutà, dar nu totdeauna), bani putini, nevoie de relatii pentru a „face” carierà.
Traian Sandu
Ce bou self-important esti. Fantastic.