Statul nu ne face bine: Vol. 3 – Mandatele nelimitate

Problema pe care urmează să o prezint nu se regăsește doar în România, dar se întâmplă să facă ravagii mult mai mari pe tărâmurile mioritice, tocmai din cauza gradului ridicat de corupție din sistem. Mai exact, este vorba despre accesul nelimitat la funcții publice, fără o limită strictă de mandate. Continuă lectura

Statul nu ne face bine: Vol. 2 – Corupția și guvernul extins

Una dintre ideile pe care le-am dezvoltat citind filosofie politică și observând fenomene din politica mondială poate fi exprimată pe scurt prin afirmația „Cu cât statul este mai mare și are mai multe instituții subordonate, cu atât corpuția crește.” Este cumva o adaptare a opiniei exprimate de istoricul roman Cornelius Continuă lectura

Ce aș Schimba în România (CSR), Vol. 3: Obsesia pentru Declarații și Discursuri

”La început era Cuvântul”, spune primul verset din Sfânta Evanghelie după Ioan, anticipând o prelungă și incurabilă obsesie pentru ceea ce se spune – chiar și în detrimentul faptelor. Orientarea către discursuri și exprimare nu este ceva specific doar românilor și, printre altele, reprezintă modul prin care democrațiile moderne își Continuă lectura