Libertatea și Taxele

Distribuie acest articol dacă îți pasă!

Libertatea și taxele se exclud reciproc: într-o lume complet liberă, nu există conceptul de taxe; iar într-o lume plină de taxe, nu mai există libertate. Deși putem găsi căi de mijloc, mereu voi fi de părere că este mult mai important să avem mai multă libertate și mai puține taxe într-un stat minimal care are în centru individul.

Inițial, taxele au fost concepute ca un instrument de finanțare a armatelor și a acțiunilor militare. Pentru a se proteja de atacurile unor grupuri, triburi, sau popoare străine, oamenii au început să plătească din resursele agonisite pentru ca altcineva mai puternic să le ofere pază. Apoi grupurile și triburile s-au unificat sub un singur conducător și au încercat să își impună dominația asupra teritoriului. 

Din acel moment, taxele nu au mai fost ceva opțional. Sub amenințarea unui monopol asupra forței (sau cel puțin a unei armate mai mari și mai numeroase), locuitorii au fost obligați să plătească pentru a putea să își continuie viețile în libertate – un paradox interesant, care a stabilit o relație de dependență între taxe și libertate (de acum înainte înțeleasă mai mult ca o protecție în interiorul unui sistem decât ca suveranitate individuală).

Timp de secole, taxele au reprezentat o modalitate de a conserva clasele sociale. În feudalism, vasalul îi plătea boierului taxe pentru pământul pe care îl muncește și oferea o parte din producție. Mai departe, boierul avea de plătit dări către domnitor sau rege. Și prin aceste relații economice, nimeni nu reușea să își depășească vreodată condiția financiară.

În contextul de după revoluțiile din America și Franța (1787 și 1789) și sub influanța capitalismului apărut după Revoluția Industrială, situația s-a schimbat suficient de tare pentru a le permite celor care muncesc să dețină proprietate privată și să agonisească.

Libertatea și Taxele în România 

România nu a existat ca stat și nu a reușit să iasă din Evul Mediu până în 1859. Unirea dintre Moldova și Valahia sub Alexandru Ioan Cuza chiar a adus o serie de reforme care ne-au adus mai aproape de standardele europene.

Odată cu schimbarea regimului și împroprietărirea țăranilor cu pământ, taxele au devenit mai degrabă un mod prin care guvernul primea finanțare direct de la cetățeni. Mai mult de atât, rolul taxelor a fost extins pentru a acoperi educația copiilor și serviciile medicale ale populației.

Sub această paradigmă, taxele au căpătat și o dimensiune utilitară, care vizează o convenție pentru bunăstarea unui număr mai mare de cetățeni. Au început să fie colectate taxe pentru a construi școli, spitale, biserici și clădiri publice. S-a convenit că oamenii care lucrează în aceste clădiri și instituții deservesc un scop public, așa că salariile lor au început să fie acoperite și ele cu bani colectați din munca celorlalți cetățeni.

Pentru că în fond, asta reprezintă banii: o abstractizare a timpului petrecut muncind și a efortului depus. În lipsa unui efort și a unui produs finit realizat de către om, ei nu au nicio valoare. 

Situația a evoluat destul de sănătos în România, care s-a aliniat la standardele capitalismului European și a reușit să scoată familii întregi din sărăcie prin modernizarea muncii și extinderea accesului la piețe. Gradul cel mai mare de prosperitate și aliniere cu nivelul de trai din Europa de vest s-a produs în perioada interbelică, atunci când banii erau în totalitate asigurați de rezerve de aur și comerțul între țări facilita dezvoltarea.

Dar după Al Doilea Război Mondial și până în 1989 (poate chiar și puțin după), România a devenit un stat totalitar. Libertatea și taxele au fost dezechilibrate disproporționat de tare în favoarea taxelor. A fost abolită proprietatea privată, calitatea muncii a încetat să mai conteze în relația cu Statul, iar taxele și impozitele erau colectate de la populație mult mai ușor într-o economie închisă.

În teorie, Statul le oferea pe toate. În practică, multe dintre produse și servicii erau de calitate inferioară tocmai din lipsa concurenței de pe piață și din cauza ideologiei comuniste de a angaja pe toată lumea într-un mediu necompetitiv.

Libertatea și Taxele în România Post-Comunistă

De 30 de ani încercăm să scăpăm de rămășițele unui sistem ineficient și falimentar. Și, din păcate, nu am ajuns prea departe.

Avem o grămadă de politicieni din toate partidele politice care argumentează că ar trebui să creștem taxele pentru a rezolva anumite probleme. Iar această abordare neglijează și desconsideră total mediul privat care garantează influxul de capital și eficientizează orice încercare lentă și exagerat de birocratică a Statului.

De cele mai multe ori, aceeași lucrare pe care o face o autoritate de Stat poate fi realizată de către o companie privată în timp mai scurt și cu bani mai puțini.

Mai mult de atât, mediul privat oferă o concurență pentru anumite servicii esențiale. Clinicile private îi ajută pe managerii din spitale să înțeleagă cum ar trebui să se poarte cu pacienții, școlile private ar trebui să îi învețe pe profesori să fie mai eficienți în predare, firmele private de pază au ajuns să fie cele mai solicitate la evenimente publice, iar instituțiile de cultură finanțate din fonduri private pot concura oricând cu muzeele și teatrele de Stat.

Concurența este singura care ne înseamnă să muncim mai eficient și să ne auto-perfecționăm ca indivizi. La nivel de instituții, încercarea de a depăși un alt departament sau o altă entitate juridică este un indice al performanței.

În domeniile unde Statul are monopol, eficiența este și ea mai mică – birocrația este mai mare, iar șansele ca angajații să se poarte ca și cum ar fi indispensabili și esențiali cresc exponențial. 

Iar problema cu Statul este că tot crește de fiecare dată când noi plătim taxe mai multe și nu pare să mai dea înapoi. Mai mult de atât, nu are niciun mecanism de evaluare internă care să stabilească momentul când o anumită instituție și-a îndeplinit misiunea inițială și trebuie dizolvată.

Dacă o companie își îndeplinește contractul și își continuă existența în altă parte, Statul va găsi mereu argumente pentru ca instituțiile să continuie să existe, iar politicienii slabi nu vor avea curajul de a lua decizia dificilă și nepopulară de micșora aparatul de Stat. Iar acest fapt ne costă tot pe noi, plătitorii de taxe și impozite. Nu doar că rămânem cu mai puțin bani, dar devenim mai puțin liberi să luăm inițiativă.

Fiecare extindere a Statului înseamnă o îngustare a rolurilor pe care privații le pot juca în societate. Cei care vor să ofere o alternativă vor putea să existe, dar nu vor putea găsi concurență loială din partea Statului. În același timp, există riscul ca angajații de la Stat să ia întotdeauna partea celor aflați la guvernare – iar de aici izvorăște o întreagă dilemă a profesionalismului și a principiilor democratice.

Pe scurt, prin creșterea taxelor și extinderea Statului, ajungem exact la situația pe care am avut-o în comunism. În perioada următoare, mai ales după situația generată de pandemie, se va cere majorarea impozitelor plătite către sistemul de sănătate. Poate că se va vorbi despre taxe mai mari pentru a sprijini conservarea mediului înconjurător. Și cu siguranță angajații de la Stat vor cere majorări de salarii generate din împrumuturi externe și inflație, în detrimentul mediului privat.

Eu nu sunt și nu voi fi niciodată de acord cu vreo creștere a taxelor

Diferența dintre salariul brut și cel net este deja de 45%: plătim 10% impozit pe venit, 25% contribuție pentru asigurări sociale (CAS) și 10% pentru contribuție pentru asigurări sociale de sănătate (CASS).

Astfel, un salariat care primește un salariu minim brut de 2200 de lei va rămâne în mână cu doar 1330 lei. Mai mult de atât, fiecare produs sau serviciu cumpărat aduce în buzunarul Statului TVA cuprins între 5% și 19% (în general, 19% pentru produsele non-alimentare).

Mai există și taxe locale, taxe pentru bunuri considerate „de lux”, taxe de drum, taxe pentru moștenire, taxe notariale și multe alte modalități prin care Statul încasează bani.

Într-un final, descoperim că sistemul a fost echilibrat pentru a copia feudalismul din Evul Mediu, unde vasalii nu își puteau depăși condiția prin muncă. Diferența majoră este că avem acces la piețe de investiții și capital, iar anumite decizii inspirate pot ajuta anumiți indivizi să urce scara ierarhică. 

Mai mult de atât, încă avem libertatea de a pleca într-un loc mai bun pentru a găsi o slujbă care plătește mai mulți bani și ne oferă un trai mai comod. Dar asta nu înseamnă neapărat că vom ajunge vreodată să avem o mobilitate socială fulminantă, ci doar că vom avea mai puține lipsuri.

Eu sunt de părere că banii, ca produs al muncii noastre, ne aparțin și ar trebui să avem mai multă libertate în a-i cheltui. Nu sunt de acord că monopolurile ar trebui să existe (singura excepție fiind armatele naționale și cele 3 ramuri guvernamentale) și mi-aș dori să am mai des ocazia de a alege ceea ce vreau să primesc având banii în propriul buzunar (în loc să fiu obligat să finanțez ceva care nu îmi place).

În limitele permise de Constituția României, ar trebui să explorăm modalități prin care toți românii să fie mai autonomi, mai independenți, mai puternici și mai puțin dependenți de politicienii aflați la conducere. Iar limitarea taxelor și impozitelor este un prim pas important.

Libertatea și taxele sunt subiecte foarte serioase, care ne afectează viețile tuturor. Dar dacă totuși vreți să vă amuzați puțin și sunteți vorbitori de limba engleză, vă recomand acest scurt articol.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *