Category

2017

Raport de Activitate Parlamentară: Ștefan Mușoiu

By | 2017, Articole și Publicații, Blog, Ialomița | No Comments
Distribuie acest articol dacă îți pasă!

1. Introducere

În ultimele 2 săptămâni, deputatul ialomițean Ștefan Mușoiu s-a bucurat de cel mai înalt grad de atenție și popularitate la nivel național, chiar dacă motivele nu au fost deloc printre cele mai bune: așa cum arată ancheta realizată de RISE Project, a contribuit cu un amendament decisiv pentru modificarea art. 8 din OUG privind Înființarea, Organizarea și Funcționarea Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI).

Pe scurt, s-a prezentat la ședința Comisiei Parlamentare pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională și a avut grijă ca punctul de vedere al primului ministru în problematica serviciului secret „Doi și-un sfert” să fie eliminat. Astfel, numirea în funcție s-ar face doar de către Ministrul Afacerilor Interne, cu un aviz din partea CSAT (ceea ce presupune o extindere a controlului PSD asupra serviciului și o eliminare a pârghiilor democratice multilaterale care erau implicate în prezent).

Aceste prime paragrafe nu au rolul de a înșira o serie de informații seci, care reprezintă doar scurtături făcute pentru a ajunge la un control politic desăvârșit din partea partidului aflat la guvernare. Ele reprezintă un testament pentru loialitatea pe care deputatul Ștefan Mușoiu o afișează față de PSD, care se manifestă și în situații în care principii democratice și pluraliste de bun-simț sunt ignorate.

Sursă Imagine: Facebook.

Noi, cei din Ialomița, am avut ocazia de a-l cunoaște cel mai bine pe Ștefan Mușoiu sub titulatura de „Domnul Vice”: titlu primit în urma mandatului de aproape 7 ani în care a ocupat funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Ialomița. A ținut interimatul de președinte al instituției după ce Silvian Ciupercă a fost arestat și, pentru munca depusă, a fost plasat pe poziția a 3-a în cadrul listelor PSD pentru alegerile parlamentare din decembrie 2016.

Mai mult, există o documentație oficială și irefutabilă în ceea ce privește problemele de integritate ale politicianului social-democrat, iar Agenția Națională de Integritate îl prezintă cu 7 contracte încheiate cu instituții subordonate Consiliului Județean Ialomița, în valoare de 91.190 lei. Deși problema a fost confirmată de respingerea cererii de recurs de către Curtea de Apel București, ialomițenii au îndrăznit să creadă în continuare și astăzi avem ocazia de a vorbi despre activitatea parlamentară pe care deputatul Ștefan Mușoiu a desfășurat-o în primele 6 luni de mandat.

Cu toate acestea, ipostazele în care am avut ocazia de a interacționa cu dl. deputat, indiferent dacă vorbim despre tabăra de vară TSD 2010 (la care eu am fost invitat să particip în calitate de membru al Asociației Tinerilor din Ialomița atunci când eram în liceu), o ședință de Consiliu Județean, sau o întâlnire spontană la Dexter Academy, sunt complet irelevante pentru acest articol. În aceeași măsură, întrucât ne aflăm puși în fața faptului împlinit, ne vom concentra strict pe ceea ce alesul nostru a făcut în plenul Parlamentului. Din același motiv, toate celelalte subiecte au fost epuizate succint în această notă introductivă.

2. Analiza Activității Parlamentare

Spre deosebire de subiectul analizei anterioare, în care am deconstruit materialul publicat și promovat de către deputatul PSD Andrei Pop, în cazul lui Ștefan Mușoiu nu putem vorbi despre astfel de tentative de prezentare cvasi-transparentă a activității. În momentul realizării acestui articol, subiectul nostru are o prezență moderată pe rețelele de socializare, reprezentată doar de un cont personal unde sunt publicate ocazional materiale lansate de către partid sau realizări ale liderilor acestora. Au putut fi identificate doar câteva mențiuni privind activitatea personală care, așa cum urmează să indice și luările de cuvânt din plen, sunt orientate către bazinul electoral cel mai constant al social-democraților: pensionarii.

Sursă Imagine: Facebook.

În lipsa unui material structurat care să prezinte, într-o modalitate mai mult sau mai puțin subiectivă, activitatea de deputat a lui Ștefan Mușoiu, clasificarea de tip „aparență ilustrată vs. esență” devine imposibil de realizat, ceea ce va scurta semnificativ și lungimea acestui articol. Nu există vreun termen de comparație, iar analiza se poate face strict pe datele problemei.

Dar pentru a crește nivelul de obiectivitate al materialului, voi face o comparație statistică și cantitativă cu performanțele înregistrate de Andrei Pop. Astfel, dacă tânărul de 25 de ani are o prezență la vot de 94.5% și o loialitate față de partid de 99.1%, deputatul Ștefan Mușoiu are o prezență la vot ceva mai scăzută, dar cu un grad mult mai mare de loialitate față de partid: 93.2% și respectiv 99.8%.

Prezență la Vot Loialitate față de Partid Loialitate față de Guvern
Ștefan Mușoiu 93.2% 99.8% 100%
Andrei Pop 94.5% 99.1% 100%

A. Despre Vot și Inițiative Legislative

În ciuda aparențelor, nesupunerea nu se datorează unei opoziții manifestate, ci unei banale acțiuni de refuz de a vota. Motivele nu sunt clare, dar datele ne arată că deputatul Ștefan Mușoiu nu și-ar fi exprimat opțiunea atunci când a trebuit să valideze mandatul deputatului PNL Cristina Trăilă, care l-a substituit pe demisionarul Gheorghe-Eugen Nicolăescu (PHCD 62/2017). 221 de deputați din 225 prezenți au fost de acord cu moțiunea, iar reprezentantul ialomițean s-a aflat în clubul select care nu a votat (rezultatul votului poate fi consultat aici).

Prin urmare, dacă un astfel de detaliu irelevant (care nu a înclinat în niciun fel balanța și nu reprezintă o opinie acordată unei moțiuni controversate) este motivul pentru care deputatul Ștefan Mușoiu nu este 100% loial partidului care l-a propulsat printre elitele politice ale țării, atunci putem vorbi cu o siguranță indubitabilă despre o supunere totală față de PSD și interesele liderilor.

Sursă Imagine: Facebook.

Ce înseamnă de fapt această supunere? Un vot de încredere acordat pentru fiecare dintre legile controversate pe care PSD a încercat să le promulge de-a lungul timpului, dar și situațiile în care și-a salvat oamenii cheie de anchetele organelor de justiție (a se vedea cazul lui Eugen Bejinariu). Spre exemplu, la moțiunea 333/2015 privind modificarea articolelor 301 și 308 din Codul Penal (legea nr. 286/2009), Ștefan Mușoiu a fost unul dintre cei 187 de deputați din 264 prezenți care au fost de acord cu eliminarea conflictului de interese (rezultatul votului poate fi consultat aici).

O astfel de schimbare legislativă ar ajuta lideri ai partidului precum Marian Neacșu (care în 2016 a primit o condamnare penală cu suspendare de 6 luni, după ce și-a angajat propria fiică la biroul său parlamentar) să scape de problemele pe care le au cu justiția și să normalizeze „dinastiile”. PSD realizează o tranziție către a doua generație de politicieni, iar vârful de lance se vrea a fi reprezentat tot de către membri ai familiilor nobiliare aflate în formare.

Dacă angajarea rudelor ca subalterni este o practică realizată pe propria răspundere în mediul privat, în sistemul public vorbim despre o necesitate mult mai mare a ascensiunii bazate pe merit, mai ales că sunt în joc bani proveniți din taxele și impozitele cetățenilor cinstiți. În același timp, amendamentul care înlocuiește denumirea de „conflict de interese” cu „folosirea funcției pentru favorizarea altor persoane”, afectează și delimitarea spațiului public de cel privat. Astfel, funcționarii publici vor putea să realizeze diverse colaborări în spațiul privat, fără a mai fi constrânși de lege (spre exemplu, un secretar de stat dintr-un minister nu se va mai afla în incompatibilitate pentru a lucra cu mari corporații trans-naționale, iar această colaborare contra-cost este perfect legală cât timp se consideră că „nu se folosește funcția”).

Proiectul de lege a fost trimis pentru promulgare către Președintele Klaus Iohannis în luna mai a anului în curs, însă senatorii și deputații USR au făcut o sesizare către Curtea Constituțională pentru a contesta modificările aduse Codului Penal. Un detaliu interesant despre proiect este că deputatul de Ialomița din mandatul 2012-2016, Aurelian Ionescu, se află printre cei 5 inițiatori – ceea ce consolidează poziția de inamici ai statului de drept și ai corectitudinii pe care reprezentanții ialomițeni par să o aibă în actul legislativ.

Totuși ar fi util să discutăm și despre inițiativele legislative pe care Ștefan Mușoiu le-a semnat alături de alți colegi. Succesele înregistrate prin promulgare coincid cu acelea prezentate de Andrei Pop în raportul de activitate publicat: Legea Salarizării Personalului Plătit din Fonduri Publice (prin care, printre altele, s-au mărit și indemnizațiile parlamentarilor, secretarilor de stat și a membrilor guvernului) și legea 176/2017 (prin care sunt trecute imobile din patrimoniul statului în domeniul public al județului Tulcea).

În același timp, Ștefan Mușoiu este al 18-lea semnatar pentru inițiativa legislativă 161/2017, prin care se aduc modificări Legii Educației Naționale. Amendamentul vizează modificarea statutului centrelor de excelență constituite la nivelul inspectoratelor județene. Astfel, prin sporirea independenței juridice a acestora, instituțiile vor putea să desfășoare parteneriate și să acceseze fonduri europene pentru a-și îndeplini obiectivele. Deși, în esență, proiectul pare o idee bună, trebuie analizată îndeaproape activitatea acestor centre și măsura în care ele ar putea să reprezinte un mijloc suplimentar de a spăla bani la nivel județean. Legea a fost trimisă la Senat și așteaptă votul.

Sursă Imagine: Facebook.

Asemenea colegului său mai tânăr Andrei Pop, fostul președinte al Consiliului Județean Ialomița s-a aflat printre inițiatorii proiectului de lege 211/2017, prin care se încearcă modificarea legilor ce decid funcționarea Jandarmeriei Române și a Poliției Judiciare. Proiectul a apărut ca răspuns la protestele de la începutul anului 2017, întrucât încearcă să extindă drepturile de intervenție și prerogativele jandarmeriei, permițându-le acestora să legitimeze cetățeni, să transporte persoane la sediu fără acordul unui polițist, să percheziționeze autovehicule și să realizeze filmări ale incidentelor. Motivația este dată de statistici privind numărul național de infracțiuni care au fost înregistrate, iar expunerea de motive amestecă „actele antisociale” (care, de cele mai multe ori, sunt marcate de fapte pedepsite prin contravenții) cu „posibile atacuri teroriste” (care presupun acțiuni mult mai complexe și care se bazează pe colaborarea mai multor instituții pentru a putea fi dovedite).

O altă inițiativă legislativă pe care Ștefan Mușoiu a semnat-o, 241/2017, vizează trecerea unor bunuri imobile ale statului, care se află sub administrarea companiei „Apele Române”, în subordinea consiliilor locale și județene din teritoriu. Motivele par să vizeze conflicte legislative care împiedică realizarea unor construcții permanente și îngreunează activitatea, însă ar fi necesară consultarea unui specialist din domeniu pentru a determina legitimitatea argumentației. Trebuie precizat faptul că deputatul ialomițean nu se află printre cei care au redactat propunerea, ci doar a susținut-o în momentul depunerii.

Proiectul de lege 106/2017 privind modificarea Legii Contabilității (nr. 82/1991), completarea Legii Societăților (nr. 31/1990) și organizarea și funcționarea cooperației (nr. 1/2005) încearcă să reglementeze probleme ale distribuirii dividendului în cazul companiilor. Argumentul este dat de o protecție sporită a acționarilor și investitorilor, iar Ștefan Mușoiu se află la poziția 10 în lista de susținători (iar inițiatori sunt alți 6 deputați).

Sursă Imagine: Parlament.OpenPolitics.ro

Ante-penultimul proiect legislativ semnat poartă numărul BP 120/2017 și prevede modificarea OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice. Din nou, numele lui Andrei Pop este întâlnit pe listă, fapt ce demonstrează nivelul înalt de omogenitate în activitatea parlamentară. Amendamentele nu vizează protecția mediului în sine, ci doar delimitarea ariilor naturale protejate și rezolvarea problemei minelor cu zăcăminte (care se vor a fi exploatate din nou, din motive  de impact „economic și social”). Astfel, se încearcă scoaterea minelor din aria protejată de către lege, cu scopul de a reporni exploatările chiar și în zone protejate.

Proiectul legislativ multi-lateral, care a fost semnat de către membri ai tuturor partidelor care fac parte din actuala legislatură, vizează modificarea OUG 40/2013 pentru a asigura o mai bună funcționare și finanțare a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie „Cantacuzino”. Inițiator principal este deputatul PSD Tudor Ciuhodaru (care, printre altele, a depus și un proiect legislativ prin care solicită închiderea protestatarilor care împiedică exercitarea puterii de stat), iar Ștefan Mușoiu este al 52-lea semnatar. În document se precizează că Institutul reprezintă un punct de importanță strategică pentru securitatea epidemiologică a României și este condamnată plimbarea instituției de la un minister la altul, ca factor principal pentru proasta funcționare.

Nu în ultimul rând, există și o a noua inițiativă legislativă pe care au semnat-o 114 deputați din toate partidele parlamentare și care vizează modificarea legilor de funcționare pentru Jandarmerie, Poliția Judiciară și Ministerul de Afaceri Interne. Din păcate, la data scrierii articolului, documentele aferente proiectului nu sunt disponibile pe site-ul Camerei Deputaților.

B. Despre Luări de Cuvânt în Plen

Spre deosebire de colegul său mai tânăr, deputatul Ștefan Mușoiu a fost mult mai vocal în plen și, la data curentă, totalizează 15 luări de cuvânt. Dintre acestea, doar 8 au fost rostite în Cameră și totalizează 15:39 minute – ceea ce înseamnă că fiecare intervenție are o medie de aproximativ 2 minute.

Sursă Imagine: Camera Deputaților.

Declarațiile politice, care pot fi consultate la această adresă în format audio și video, dezvăluie principalele interese pe care deputatul le are în desfășurarea activității:

  1. situația pensionarilor și punctul de pensie;
  2. angajabilitatea persoanelor în vârstă;
  3. introducerea venitului global pe gospodărie;
  4. veștile bune transmise de PSD pentru un „Paște fericit și împlinit”;
  5. creșterea economică a României, raportată la barometrul industrial;
  6. relocarea în București a Agenției Europene pentru Medicamente;
  7. dezvoltarea teritorială din următoarele două decenii;
  8. fondurile disponibile pentru investiții în educație;
  9. credite ieftine pentru fermieri;
  10. eliminarea conceptului de UE „în două viteze”;
  11. prezența a minim doi asistenți medicali comunitari în fiecare primărie din Ialomița
  12. participarea scăzută a tinerilor la vot;
  13. protejarea copiilor prin vaccinare;
  14. interpelări adresate miniștrilor;
  15. depunerea jurământului.

Spre deosebire de alți colegi, precum Mihăiță Găină, deputatul Ștefan Mușoiu are un discurs destul de cursiv și lasă imrpesia că are cunoștințe despre conținutul declarațiilor pe care le citește. Textele, deși sunt argumentate incomplet și demonstrează o oarecare superficialitate pe alocuri, au o claritate bună și nu conțin ambiguități (spre exemplu, în descrierea impozitării veniturilor la nivel de gospodărie nu se precizează clar cine va fi autoritatea care verifică sau evaluează corectitudinea datelor furnizate și cum se vor impozita, spre exemplu, veniturile provenite din tranzacții virtuale la bursele de valori, unde nu există o colaborare clară cu instituțiile financiare și fiscale).

Cu toate acestea, trebuie precizat faptul că declarațiile politice și intervențiile sunt conforme cu programul de guvernare PSD și angajamentul pe care partidul și l-a luat în campania electorală. Din păcate însă, nu avem un punct de vedere cu privire la moțiunea de cenzură argumentată de aplicarea defectuoasă a programului de guvernare, doar pentru a aduce ulterior modificări aceluiași document sacru pentru care a fost sacrificat un premier. Probabil că se va găsi o explicație pentru toate acestea în oricare dintre declarațiile viitoare (deși, cel mai probabil, problema nu va fi menționată pentru a putea fi uitată de către votantul de rând).

3. Concluzie

Raportul reușește să reconfirme informații deja cunoscute: Ștefan Mușoiu este un politician abil, implicat în problemele formațiunii politice din care face parte, dar marcat de probleme de integritate care pornesc de la trecutul său în afaceri și continuă cu supunerea totală față de PSD. Spre deosebire de alți membri ai legislaturii actuale, nu se poate vorbi despre incompetență, ci doar despre rea-voință și susținere a unor interese ce încalcă în mod flagrant principii ale democrației liberale și ale statului de drept.

Sursă Imagine: RISE Project.

Inițiativele legislative, deși nu scot în evidență vreo contribuție individuală deosebită sau vreun succes fulminant pentru ialomițeni, se încadrează în programul de guvernare social-democrat, cu mici excepții care vizează un interes strategic național.

Evident, există și elemente a căror necesitate este chestionabilă și care întăresc puterea unor autorități lipsite de nivelul de pregătire specific realizării anumitor acțiuni (precum extinderea prerogativelor Jandarmeriei în raport cu Poliția). Se poate vorbi și despre salvarea unor penali de ancheta DNA, dar și despre servitudine față de interesele mai mari ale unor lideri PSD (eliminarea conflictului de interese și subordonarea DGPI prin intermediul Ministerului de Interne).

În același timp, putem spune că avem un deputat implicat măcar la nivel discursiv. Comunicatele de presă și luările de cuvânt în plen sunt decente și de o calitate superioară față de cele cu care am fost obișnuiți. Ele nu ating nucleul problemelor și nu spun ceva nou pentru scena politică românească și/sau ialomițeană, dar arată măcar un grad de implicare în probleme de ordin local și național.

În mod clar, diferența dintre discurs și practici (cu referire specială la modul cum se votează) este destul de clară. Deși deputatul Ștefan Mușoiu poate face declarații privind propriile opinii legate de anumite chestiuni, în momentul votului are un comportament predictibil, care sugerează că planul personal pentru politici publice este întotdeauna identic celui propus de către PSD. Este greu de crezut că nu există vreodată diferențe, însă meseria de politician (mai ales atunci când vorbim de partide cu origini neo-comuniste) presupune o serie de compromisuri și un grad înalt față de formațiunea care a oferit sprijinul necesar alegerii în funcție.

Poate că procentul de 99.8%, reprezentând gradul de loialitate față de partid, va fi redus în următorii 3 ani și jumătate. Dar întrucât vorbim despre o persoană cu un istoric imaculat în raport cu PSD, care își datorează ascensiunea în carieră partidului și care dă dovadă de o supunere necondiționată față de superiori, atunci scenariul devine improbabil.

 

 

 

 

 

Distribuie acest articol dacă îți pasă!

Andrei Pop: Adevăratul Raport de Activitate

By | 2017, Articole și Publicații, Blog, Ialomița, Slobozia | 2 Comments
Distribuie acest articol dacă îți pasă!

În cei 5 ani în care am studiat științele politice în București, Goteborg și Paris, am avut ocazia de a cunoaște minți de-a dreptul sclipitoare, dezvoltate și susținute de coloane vertebrale drepte, imuabile și foarte bine ramificate. Vorbesc despre oameni care mi-au oferit speranța că există un viitor briliant pentru țară, cultură, societate și planetă. Indivizi care, cel puțin în perioada șederii mele în turnul de fildeș al lumii academice, mi-au dat de înțeles că generația noastră va fi într-adevăr diferită, verticală, sinceră și sensibilă la adevăratele probleme.

 

Ei bine, personajul pe care îl voi descrie astăzi și a cărui activitate o voi analiza nu se încadrează în vreunul dintre tiparele menționate mai sus. Dacă ne referim strict la terminologia bisericii pe care se fălește că ar fi frecventat-o în lunile de când a fost ales în funcția de deputat al țării, este un „fals profet” al generației noastre, în ciuda tendințelor discursive mesianice.

 

Din cauza unor astfel de oameni oportuniști și lipsiți de idealuri mărețe, care depășesc sfera propriei persoane, generația noastră este grav decredibilizată și șansele tinerilor merituoși sunt reduse drastic. Atunci când un individ de 25 de ani are comportamentul electoral (și aici mă refer strict la felul cum votează) al unui comunist bătrân și nu reușește să vadă dincolo de contextul actual, sute de tineri calificați și cu ambiții admirabile vor fi ținuți înapoi în timp ce vor suferi comparații nefericite cu experiențele deziluzionante cele mai recente.

Andrei Pop (stânga), în anturajul care îi descrie cel mai bine viziunile politice și apartenența generațională: așa cum urmează a fi dovedit în raport, vârsta nu are nimic de-a face cu idealurile și curajul care sunt de așteptat la 25 de ani. Sursă: andrei-pop.eu

Personajul pe care îl voi prezenta astăzi este tânărul deputat ialomițean Andrei Pop și, deși am certitudinea că există numeroși alți lupi îmbrăcați în straie de oaie, aleg să vorbesc despre lupul al cărui nărav îl cunosc cel mai bine. Prilejul nu este deloc întâmplător și se datorează publicării fastuoase a raportului de activitate din primele 6 luni de legiuire, document pe care l-am considerat incomplet în raport cu realitatea bine documentată.

 

Înainte de a scris această bucată de text, l-am contactat pe dl. Deputat printr-un comentariu pe Facebook și am încercat să îl trag la răspundere pentru fapte. Nu a fost dispus să stea la discuții, să pună la îndoială ceva din argumentele mele foarte obiective (spre exemplu, faptul că susține OUG 13/2017 și a votat pentru salvarea lui Eugen Bejinariu de ancheta DNA), iar acest fapt m-a determinat să completez raportul așa cum se cuvine.

Prin urmare, acest articol va avea 2 segmente paralele: ceea ce s-a scris în raport și ceea ce a fost omis. În acest fel, votanții din Ialomița au ocazia de a accesa într-un mod mult mai facil informații despre activitatea alesului lor, iar tinerii politologi din țară au ocazia de a utiliza un model de raportare a activității parlamentarilor care îi reprezintă.

 

1. Ceea ce s-a scris

Incluzând coperțile, raportul de activitate are 26 de pagini și conține, într-un stil simplificat și accesibil, un rezumat al realizărilor pe care tânărul deputat Andrei Pop le-a avut în primele 6 luni de mandat. Grafica și modul de prezentare sunt o combinație interesantă și ironică dintre infograficele din campania PSD („Îndrăznește să Crezi în România”) și cele publicate în mod regulat în timpul guvernului tehnocrat condus de Dacian Cioloș. Ar fi injust să nu apreciez publicarea acestui raport: este totuși o noutate prin comparație cu tacticile de camuflaj pe câmpul de bătălie al spațiului public pe care le-am văzut din partea foștilor aleși.

 

În același timp, ar fi o lipsă de respect față de banii care au fost investiți în educația mea să nu despic jumătățile de adevăr și minciunile albe care apar în acest raport. Chiar dacă stiliștii și croitorii (conduși de Mario-Cezar Popescu, un bun fost-amic de-al meu) au lucrat de zor pentru hainele cele noi ale împăratului, dacă privim din unghiul potrivit, încă putem observa urmele de goliciune.

Atunci când nu poți arăta o activitate parlamentară deosebită și ai o problemă cu onestitatea față de alegători, poți oricând să compensezi cu fotografii profesionale făcute în mod accidental într-o zi de slujbă. Sursă: andrei-pop.eu

Ceea ce devine evident din primele secunde este că activitatea parlamentară în sine este prezentată mult prea sumar, în paginile 6 și 7. Exact esența muncii de deputat, aceea de a vota și de a propune legi, primește tratamentul cel mai superficial și este lipsită de referințe către pagina personală de pe adresa de internet a Camerei Deputaților – locul unde putem vedea exact cum și pentru ce a ridicat mâna în plen. Aș putea insinua și faptul că există o tendință bine conturată de a vota în tandem cu restul grupului parlamentar PSD (în 99.1% din cazuri) și există o lipsă de verticalitate foarte evidentă în chestiuni de bun-simț, pe care oricine le-ar putea percepe.

Cele câteva referiri la votul din Camera Deputaților prezintă oricum doar elementele pozitive și îmbucurătoare pentru simpatizantul de rând care tinde să creadă în vorbele politicienilor.

 

În cronologia sumară, care sugerează că 6 luni de participat la ședințe pot fi încapsulate într-un convenabil rezumat ilustrat de 26 pagini, în care doar 21 de prevederi din 74 vorbesc despre activitatea din plen sau inițiative legislative. Practic, doar 28.3% din conținut este relevant pentru ceea ce contează cu adevărat (și nu am numărat dublurile pentru că au fost considerate un singur subiect de discuție).

Ceea ce putem afla din voturile prezentate de Andrei Pop este că:

 

  1. nu este un susținător al drepturilor civile universale și discriminează minoritățile sexuale prin susținerea Coaliției pentru Familie (caracteristică tipică pentru votanții PSD, dar stupidă pentru cineva născut în 1992 care a dispus de suficient capital financiar pentru a călători în țări mult mai progresiste). Astfel, a fost unul dintre cei 232 de deputați din 270 prezenți care au considerat că este necesară revizuirea Constituției pentru a avea o prevedere clară privind căsătoria.

 

  1. a validat cu încredere și a demis cu o mare convingere guvernul condus de Sorin Grindeanu (exact la fel ca restul membrilor PSD care se supun tiraniei lui Liviu Dragnea).

 

  1. a fost de acord cu respingerea unei noi evaluări cu privire la eliminarea celor 102 taxe, printre care se numără și cea radio-TV, care compromite definitiv obiectivitatea presei de stat. Legislatura anterioară a urmat această măsură populistă în luna octombrie, înainte de alegeri. Astfel, TVR1 și Radio România vor continua să primească bani din contribuțiile cetățenilor și vor continua să depindă în mod direct de Parlament pentru validarea bugetului anual. Este greu de crezut că posturile vor mai primi aceiași bani dacă vor avea curajul de a fi obiectivi în raport cu guvernanții.

 

  1. a votat pentru implementarea noului Cod Fiscal și se laudă cu eliminarea impozitării pensiilor sub 2000 de lei (bazinul electoral PSD). Ceea ce include același document este majorarea pragului de păstrare a statutului de microîntreprindere de la 100.000 de lei la 500.000 de lei, ceea ce înseamnă că un grup foarte select de cetățeni și oameni de afaceri plătește un impozit redus prin noul statut. În mod interesant, inițiativa datează din perioada guvernului Cioloș.

  1. a votat pentru respingerea OUG 13/2017 prin OUG 14/2017, asemenea liderilor din partid. În perioada protestelor, nu a manifestat niciun punct de vedere public prin care să condamne faptele de corupție, faptul că se încearcă grațierea unor indivizi care au păgubit bugetul public cu sume exorbitante, pe care un cetățean de rând nu le-ar câștiga nici în 5-6 vieți de muncit, și nici nu au fost făcute comentarii despre protestatari în sine. Evident, la fel ca toate celelalte inițiative legislative din raport, este vorba de un vot în tandem care a fost idilizat de trecerea timpului.

 

  1. a votat favorabil pentru proiectul de lege 176/2015, devenită legea 21/2017. Aceasta prevede utilizarea de perdele forestiere de protecție pentru conservarea „aurului verde”. Cu toate acestea, inițiatori sunt 4 senatori PNL, alături de alți 7 parlamentari liberali. Meritul pentru proiect le aparține în totalitate, chiar dacă este prezentat cu mare fast de către membrii actualei legislaturi. Votul poate fi însă apreciat.

 

  1. a votat pentru aprobarea OUG 65/2016, proiect de lege prin care se acordă fonduri pentru salvarea Companiei Naționale a Uraniului. Toți cei 271 de deputați prezenți au votat în unaniminate pentru această inițiativă, iar documentul este emis de către fostul premier Dacian Cioloș.

 

  1. a votat favorabil pentru înființarea Institutului Național de Administrație, conform OUG 23/2016. Din nou, a fost vorba de un vot aproape unanim (cu doar 2 abțineri) și proiectul a fost emis de Dacian Cioloș.

 

  1. a votat favorabil pentru reformarea și reorganizarea DIICOT. Din nou, 274 de deputați dintre cei 278 prezenți au aprobat proiectul, iar originea sa datează de la guvernul Cioloș.

 

  1. a fost unul dintre cei 257 de deputați din 268 care au votat pozitiv pentru susținerea internaționalizării operatorilor economici români. Inițiativa aparține guvernului Grindeanu.

 

  1. a fost unul dintre cei 255 de deputați din 259 prezenți care au votat favorabil pentru investiții în domeniul industriei de apărare. Inițiativa se bazează pe OUG 15/2017 și a fost emisă de guvernul Grindeanu.

 

  1. a printre cei 237 de deputați din 246 prezenți care au dat aviz pozitiv proiectului de lege 164/2017, cunoscut sub numele de Start-Up Nation. Proiectul face parte din programul de guvernare și a fost inițiat de către guvernul Grindeanu.

 

  1. a fost unul dintre cei 154 de deputați din 236 care au votat pozitiv pentru proiectul de lege 341/2016 privind reforma din domeniul sănătății. Proiectul este inițiat de 8 deputați și 1 senator PSD, alături de 4 membri ai grupului minorităților. Andrei Pop nu se află printre ei.

Afișări publice printre liderii politici și religioși din județ pentru a dobândi capital politic? Sigur! Prezentarea lor în raportul de activitate în detrimentul anumitor voturi importante? Bifat! Sursă Imagine: andrei-pop.eu

  1. a fost unul dintre cei 233 de deputați care au votat în unanimitate pentru proiectul de lege 112/2017, prin care se încurajează consumul de fructe proaspete în școli. Inițiator este guvernul condus de Dacian Cioloș.

 

  1. a fost unul dintre cei 221 de deputați din 252 prezenți care au votat favorabil pentru modificarea legii vânătorii și fondului cinegetic. Inițiativa este emisă de către guvernul Dacian Cioloș.

 

  1. a fost unul dintre cei 234 de deputați din 260 prezenți care au votat pozitiv pentru modificarea legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Inițiativa a fost depusă de 4 deputați PSD și a fost respinsă de către Senat în timpul legislaturii anterioare.

 

  1. a fost unul dintre cei 262 de deputați din 263 prezenți care au votat pentru adoptarea proiectului de lege 47/2017, care vizează stimularea personalului de cercetare, dezvoltare și inovare din cadrul universităților. Proiectul a fost depus de către senatorul PSD Mihnea Costoiu și printre inițiatori se numără și senatorul de Ialomița Marian Pavel.

 

  1. a fost unul dintre 280 de deputați din 281 prezenți care au votat pentru adoptarea proiectului de lege 186/2017, prin care se modifică legea 335/2013 privind efectuarea unui stagiu obligatoriu pentru absolvenții învățământului superior. Inițiator pentru proiect este guvernul condus de Sorin Grindeanu și scopul este acela de a stimula angajatorii să efectueze stagii de ucenicie cu proaspeții absolvenți.

 

  1. a fost unul dintre cei 227 de deputați din 227 prezenți care au votat proiectul de lege 27/2017, prin care se validează OUG 60/2016 pentru modificarea și completarea legilor ce vizează ajutorul pentru șomaj și stimularea în vederea ocupării forței de muncă. Inițiativa aparține guvernului Cioloș.

 

  1. a fost unul dintre cei 223 de deputați din 266 prezenți care au validat proiectul de lege 465/2015, ce vizează plata rezidențiatului medicilor. Inițiativa aparține deputatului de Iași Tudor Ciuhodaru și datează din 2014.

 

  1. a fost unul dintre cei 217 de deputați din 268 prezenți care au votat pentru modificarea legii 88/2016 ce vizează stabilirea unor măsuri suplimentare pentru etichetarea laptelui proaspăt și a produselor lactate. Inițiativa legislativă a fost înaintată în 2016 și are ca autori 3 deputați din PSD și 3 din PNL.

 

Concluzia analizei: raportul prezintă 21 de voturi din 668 totale, dintre care 441 au fost finale și au fost înaintate către Senat sau comisii parlamentare, ori trimise către președinte pentru promulgare. Ceea ce înseamnă că avem parte de 4.7% dintre voturile finale și doar cele favorabile, care nu vor stârni controverse în rândul electoratului PSD și par de bun-simț pentru toți ceilalți. Ultima afirmație este întărită de majoritățile zdrobitoare prin care moțiunile au fost votate, multe dintre ele apropiindu-se de unanimitate din partea tuturor partidelor.

Oricine citește raportul prezentat de către tânărul deputat va afla doar despre 21 de voturi din totalul de 668 de până acum. Multe dintre chestiunile incomode au fost eliminate pentru a lăsa loc măsurilor care sună bine, măreț și glorios. Sursă: andrei-pop.eu

Este totuși interesant de observat cum un ales PSD defilează cu realizările legislative ale guvernului Cioloș (7 din 21 aparțin fostului guvern tehnocrat, ceea ce reprezintă o treime!). În aceeași măsură, niciunul dintre proiectele din listă nu îl are ca autor pe deputatul Andrei Pop nu este inclus în prezentare: dar de ceea ce nu s-a discutat vom vorbi în secțiunea următoare.

 

Ce altceva mai conține raportul de activitate? O vizită la biserică pentru al vedea pe Preasfințitul Părinte Vicențiu (cu poza cuvioasă de închinare), o fotografie cu primarul Sloboziei la festivitatea de 24 ianuarie, participare la Comitetul Executiv al TSD, o informare despre pliantele trimise (și ajunge cu întârziere) în căsuțele poștale, , o fotografie cu noul cabinet parlamentar de la Amara, , întâlniri cu liderii ialomițeni din PSD, o notă de felicitare pentru Consiliul Județean Ialomița pentru activitatea din Sălcioara, note de propagandă PSD intitulate #stopthefakenews (opriți știrile false) în care sunt explicate vag și defensiv acțiunile guvernului pe care l-a demis prin vot și chiar o informare despre faptul că exportul de grâu s-a dublat.

 

O bună parte nu reprezintă merite personale, ci doar idei, gânduri sau bucăți de informații despre evenimente la care a participat sau s-au produs în cercul său. Majoritatea țin mai mult de viața privată decât de alegerile făcute în calitate de legiuitor al țării, iar relevanța lor este cel puțin chestionabilă. Cel mai probabil ele au fost adăugate pentru a umple spațiul, dar și pentru a justifica loialitatea față de partid și domenii conexe.

Există și informări despre participări la conferințe și ședințe, dar nimic concret despre vreo acțiune, vreo intervenție sau vreun succes obținut. La fel ca toate celelalte, sunt puse la înaintare meritele altora pentru a umfla acest CV bianual.

 

Este totuși de apreciat faptul că a detaliat cheltuielile efectuate din banii publici. Pe scurt, aflăm cât ne-a costat pe noi, plătitorii de taxe și impozite, o optime din aventura de 4 ani a tânărului deputat. Sumele sunt următoarele:

 

  • 11633 lei pentru luna decembrie a anului 2016;
  • 13659 lei pentru luna ianuarie a anului 2017;
  • 14428 lei pentru luna februarie a anului 2017;
  • 13488 lei pentru luna martie a anului 2017;
  • 13844 lei pentru luna aprilie a anului 2017;
  • 14499 lei pentru luna mai a anului 2017;
  • 15521 lei pentru luna iunie a anului 2017.

 

În total, 6 luni de mandat ale lui Andrei Pop au costat bugetul statului 97072 lei, adică 21.162 de euro la cursul zilei. Printr-o proiecție bazată pe tendință, la finalul celor 4 ani, activitatea parlamentară va fi costat 776.576 lei, adică 169.296 de euro! Iar estimarea este nerealistă tocmai pentru că, în virtutea noii legi a salarizării, indemnizațiile demnitarilor vor fi dublate. Tânărul Pop a votat favorabil pentru această majorare de salariu, așa cum se poate vedea la poziția 187 din documentul care prezintă rezultatul votului.

După ce am analizat ceea ce a scris deputatul în propriul raport, a sosit timpul să abordăm problemele care au fost omise. Sursă: Facebook.

 

 

2. Ceea ce nu s-a scris

Ei bine, voi începe cu ceea ce este evident: nimic din ceea ce s-a scris nu reprezintă meritul sau produsul muncii depuse de tânărul deputat Andrei Pop. Am putea reinterpreta această afirmație prin includerea trezitului la prima oră, deplasării la locul de muncă pentru care primește bani publici și ridicarea mâinii sau apăsarea butonului pentru a vota. Dacă aceasta reprezintă eforturi care merită apreciate, atunci avem de-a face cu cineva care a realizat 668 de eforturi electorale.

 

Există însă 3 alte dimensiuni: calitatea luărilor de cuvânt în plen (dacă tot politica se rezumă la vorbe, măcar să le analizăm cum trebuie, chiar de la sursă), conținutul proiectelor legislative co-redactate și voturile controversate. Dacă într-adevăr avem parte de un adevărat Alcibiade, un tânar admirabil și demn de toată lauda (ceea ce raportul, în forma în care a fost depus și cu meritele false pe care le prezintă, nu portretizează), atunci vom descoperi o retorică articulată, proiecte legislative de calitate și voturi curajoase, care nu țin mereu cont de opinia populară sau „turma” de votanți ai grupului parlamentar.

 

A. Calitatea Discursurilor

Întrucât se poate considera că suma comunicatelor de presă, a declarațiilor scrise și a interpelărilor poate reprezenta munca unor consilieri muncitori și nu reflectă neapărat eforturile intelectuale ale politicienilor, vom analiza conținutul brut: la data redactării raportului, pe adresa de internet a Camerei Deputaților sunt prezente aproape 24 de minute din luările de cuvânt ale deputatului Andrei Pop. Chiar dacă ele pot reprezenta recitarea unor discursuri citite sau memorate, această analiză ne indică exact care este capacitatea tânărului politician de a apăra drepturile și interesele votanților ialomițeni în situații mai delicate. Se consideră că un legiuitor are nevoie de calități oratorice superioare chiar avocaților din tribunale, întrucât miza nu este doar soarta unui client, ci prosperitatea și buna funcționare a unei țări.

Din fericire, fotografiile arată mai bine decât activitatea în sine. Sursă: Facebook.

Există 3 materiale video cu luări de cuvânt în plen, totalizând 24 de minute. Toate datează din 26 decembrie 2016, data primei ședințe a noilor aleși din Camera Deputaților. Actul de parlamentare al lui Andrei Pop nu reprezintă un act de curaj sau o dorință de remarcare în rândul celorlalți legiuitori ai țării: conform procedurilor Camerei, președinți ai primei ședințe sunt decanii de vârstă, urmând a se alege președinții, vice-președinții și secretarii. Decanii de vârstă sunt cel mai tânăr membru al Camerei Deputaților, alături de cel mai bătrân. Prin urmare, se poate afirma că, în cele 24 de minute, deputatul Andrei Pop nu a făcut nimic altceva decât să își îndeplinească datoria temporară. În niciun moment care a urmat în cele 6 luni de mandat nu a mai existat nicio altă luare de cuvânt pentru susținerea sau contestarea vreunui proiect legislativ.

 

Primele cuvinte rostite la microfonul din plen sunt „Eu, Pop Andrei, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 23 Ialomiţa, jur credinţă patriei mele România; jur să respect Constituţia şi legile ţării; jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României; jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor; Aşa să mă ajute Dumnezeu.”, reprezentând jurământul de învestire în funcție. Discursul este rostit monoton, fără vreo inflexiune care să sugereze vreo urmă de încredere sau credință în cuvintele citite de pe foaie și este urmat de o închinare simbolică urmată de un zâmbet către sală. Pentru a vedea filmarea, accesați această adresă și derulați filmarea la momentul 4:58:30 din ședință.

 

În continuare, tânărul deputat primește atribuția de a anunța rezultatul de numire în funcția de Președinte al Camerei. Câștigătorul, Liviu Dragnea, este ales de către majoritatea PSD+ALDE cu 216 voturi pentru. Au existat doar 101 de voturi împotriva. Discursul durează aproximativ 2 minute, poate fi găsit la această adresă și este ceva mai convingător decât depunerea jurământului.  Cu toate acestea, el nu reprezintă decât efortul de a citi un text cu voce tare.

 

Nu în ultimul rând, avem parte de cea mai lungă intervenție verbală a deputatului, căruia Liviu Dragnea îi cere să facă prezența în sală. Astfel, avem bucuria și încântarea de a-l asculta pe Andrei Pop cum citește toate numele membrilor Camerei Deputaților, de la Abu-Amra Lavinia Corina și până la Zisopol Dragoș-Gabriel. Constatarea privind situația prezenței se face după o pauză și se arată că doar 321 de deputați din 327 au fost prezenți în prima lor zi de lucru.

Dacă vreți să-l vedeți pe Andrei Pop cum face față unei dificultăți tehnice și strigă catalogul timp de 20 de minute, atunci găsiți performanța aici.

 

În concluzie, acest aspect parlamentar ignorat de către raportul de activitate își face absența din motive foarte justificate: nu este nimic interesant de identificat sau de aflat din cele 24 de minute de citit de pe foi, care nu conțin nicio opinie personală sau apărare a unei cauze. În 668 de voturi, Andrei Pop nu a vorbit pentru susținerea sau demontarea niciunuia. Mai mult, niciuna dintre cele 13 inițiative legislative depuse nu a primit sprijin verbal sau intervenții în plen din partea tânărului deputat. Prin urmare, secțiunea următoare va fi dedicată exact acestor inițiative legislative.

 

B. Conținutul Proiectelor Legislative Co-Redactate

Dacă vrem să înțelegem natura și intențiile unui politician, trebuie să urmărim faptele concretizate prin proiecte. Indiferent de discursuri, promisiuni și rapoarte auto-laudative, se poate găsi un indice critic în inițiativele legislative semnate și susținute (dacă nu verbal, atunci măcar în scris, prin semnătură).

Bilanțul: nu există nicio contribuție majoră personală pe care deputatul ar fi avut-o la vreun proiect legislativ din ultimele 6 luni. Dar sinceritatea de a recunoaște procesul de învățare este înlocuită de fală nemeritată. Sursă: Facebook.

Ei bine, în cazul lui Andrei Pop vorbim despre 13 astfel de proiecte care se află în stadii diferite. 2 dintre ele au fost aprobate: unul s-a transformat în legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, iar celălalt așteaptă semnătura Președintelui Iohannis și vizează transmiterea unor bunuri și imobile aflate sub administrația Ministerului Transportului, din Galați în Tulcea.  Celelalte proiecte se află și ele în stadii destul de avansate.

 

De ce nu au fost ele prezentate în cronologia activității parlamentare? Până la urmă, ele reprezintă motive legitime de laudă pentru că  au semnătura deputatului. Ei bine, probabil că niciunul dintre ele nu este atât de interesat pentru publicul larg precum cele 7 măsuri rămase de la guvernul Cioloș. Dar, din nou, modificarea legii educației naționale este o chestiune mult mai interesantă și serioasă decât creșterea monitorizării pentru calitatea laptelui. Dacă argumentul superficial, de suprafață, pentru selecția făcută pentru prezentarea activității este dat de subiecte în sine și măsura în care ele captează interesul general, atunci detaliile (probabil adevăratele motive) vor ieși la suprafață atunci când analizăm individual proiectele.

 

  1. Propunere legislativă pentru modificarea Legii Educației Naționale (Pl-x 150/2017)

Cine a propus proiectul: 59 de deputați și senatori din PSD, ALDE, UDMR și Grupul Minorităților, în frunte cu Mihaela Huncă. Semnătura lui Andrei Pop este a 36-a.

 

Stadiu: Proiectul a ajuns la Senat și așteaptă votul.

 

Modificările care încearcă să fie aduse: Trecerea funcției de premiere a elevilor merituoși către consiliile județene, pe motiv că școlile și inspectoratele școlare nu au fonduri suficiente. Cu alte cuvinte, se încearcă politizarea acordării premiilor, pentru ca politicieni locali să își poată crește prestigiul și reputația prin acte de binefacere din bani publici. Dacă ar fi fost vizat binele elevilor, atunci s-ar fi propus finanțarea specială a inspectoratelor școlare și a școlilor pentru acordarea de premii, nu s-ar fi încercat politizarea mediului pre-universitar.

Sursă: Facebook.

  1. Proiect de Lege privind transmiterea unor imobile din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Transporturilor aflate în concesiunea Companiei Naționale „Administrația Porturilor Dunării Maritime” – SA Galați în domeniul public al județului Tulcea (PL-x 205/2017)

 

Cine a propus proiectul: 42 de deputați PSD, ALDE, PNL și din Grupul Minorităților. Andrei Pop are a 19-a semnătură.

 

Stadiu: a fost votat de ambele camere și așteaptă promulgarea Președintelui.

 

Modificările care încearcă să fie aduse: Infrastructura navală care se află în portul Tulcea, care aparține domeniului statului și este concesionată de către o companie de stat din Galați, ar urma să fie trecută în domeniul public al județului Tulcea.

 

  1. Proiect de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (devenit Legea 153/2017)

 

Cine a propus proiectul: 205 de deputați și senatori PSD și ALDE. Persoana care a depus documentul este chiar Liviu Dragnea.

 

Modificările aduse: sunt mărite anumite sporuri și salarii din domenii precum sănătatea și educația, se introduce acordarea de cupoane pentru vacanțe, se reglementează acordarea de alte indemnizații și sporuri. Dincolo de expunerea de motive, legea schimbă regulile de salarizare și pentru alte categorii, precum procurori, preoți, cadre militare, directori de companii ale statului, deputați, senatori, miniștri, președinți, primari, prefecți și secretari de stat. Cu alte cuvinte, au votat și pentru mărirea propriilor salarii, iar sumele nu sunt deloc de neglijat.

Măsura face parte din programul de guvernare propus de PSD + ALDE.

 

  1. Proiect pentru modificarea legii de funcționare care stă la baza Jandarmeriei Române și Poliției Judiciare (Pl-x 211/2017)

 

Cine a propus proiectul: 123 de deputați și senatori PSD + ALDE, cu sprijinul a 5 senatori PNL și 1 senator din PMP. Inițiatorul principal este Viorel Salan, iar semnătura lui Andrei Pop se găsește pe poziția 112.

 

Stadiu: în analiza comisiilor parlamentare.

 

Modificările aduse: extinderea drepturilor și atribuțiilor pe care le are Jandarmeria, pentru a se adapta noilor provocări puse de „fapte antisociale” (cel mai probabil, protestele care încă se desfășurau la momentul respectiv). Atribuții și responsabilități care revin doar polițistului, precum legitimarea persoanelor și transportarea la secție, urmează a fi acordate și jandarmilor.

Raportul de activitate a fost făcut public, dar informațiile dezvăluite de site-ul Camerei Deputaților prezintă o altă realitate. Sursă: Facebook.

  1. Proiect de lege pentru introducerea sistemelor moderne de plată (Pl-x 227/2017)

 

Cine a propus proiectul: 62 de deputați și senatori din PSD, ALDE, USR, UDMR și Grupul Minorităților. Deponent este deputatul PSD Marius Costin Budăi.

 

Stadiu: în analiza comisiilor parlamentare.

 

Modificările aduse: Obligarea comercianților din mediile rurale să introducă terminale pentru plata cu cardul.

 

  1. Trecerea unor bunuri imobile aflate în proprietatea statului, de sub tutela Apelor Române către administrarea consiliilor locale și județene (Pl-x 241/2017)

 

Cine a depus proiectul: 37 de deputați și senatori PSD, 1 senator PNL.

 

Stadiu: în analiza comisiilor parlamentare.

 

Modificările aduse: un transfer de proprietate între instituții ale statului, motivat de facilitatea absorbției de fonduri europene și competența crescută de gestiune a consiliilor județene și locale.

 

  1. Modificarea legilor contabilității, a legii societăților și a legii cooperației (BP 106/2017)

 

Cine a depus proiectul: 34 de deputați și senatori PSD. Andrei Pop a semnat al treilea.

 

Stadiu: Votat de către Senat, așteaptă votul Camerei Deputaților.

 

Modificările aduse: Protejarea intereselor creditorilor și acționarilor din societăți profesioniste, astfel încât ei să poată decide cu o mai mare autoritate repartizarea profitului.

 

  1. Modificarea OUG 57/2007 privind ariile protejate și conservarea florei și faunei sălbatice (BP 120/2017)

 

Cine a depus proiectul: 35 de deputați și senatori PSD și ALDE. Inițiator principal este deputatul ALDE Dumitru Lovin, iar semnătura de susținere a lui Andrei Pop se găsește pe poziția 31.

 

Stadiu: Înaintat către Senat, așteaptă votul.

 

Modificările aduse: prevederi privind calculul suprafețelor în care se află rezervațiile naturale și prevederi privind posibilitatea scoaterii din aceste rezervații a terenurilor pe care se realizează exploatări miniere.

Loialitatea de 99.1% față de votul grupului PSD nu a marcat nicio urmă de opoziție: doar 3 abțineri. Sursă: Facebook.

  1. Modificarea OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (BP 121/2017)

 

Cine a depus proiectul: 30 de deputați și senatori PSD, 1 deputat PMP. Inițiator este deputatul Tudor Ciuhodaru, iar semnătura lui Andrei Pop poate fi găsită la poziția 5.

 

Stadiu: Înaintat la Senat, așteaptă votul.

 

Modificările aduse: Introducerea unor cursuri obligatorii de prim-ajutor în trafic, prin amendarea art. 23 din lege.

 

  1. Propunere pentru modalitatea de gestionare a pungilor de plastic (BP 122/2017)

 

Cine a depus proiectul: 53 de deputați PSD, PMP, USR și din Grupul Minorităților. Inițiator este deputatul PSD Răzvan Rotaru, iar semnătura lui Andrei Pop este pe poziția 39.

 

Stadiu: Înaintat la Senat, așteaptă votul.

 

Modificările aduse: Creșterea conținutului de biomaterial din pungile de plastic, astfel încât el să ajungă la 30% din 2018 și la 60% din 2025.

 

  1. Propunere privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate (BP 298/2017)

 

Cine a depus proiectul: 109 deputați și senatori din PSD, PNL, USR, UDMR, PMP și Grupul Minorităților. Inițiator este deputatul Constantin Codreanu, iar semnătura lui Andrei Pop se află pe poziția 68.

 

Stadiu: Încă nu a început derularea procedurii legislative (depunerea este foarte recentă).

 

Modificările aduse: Prelungirea termenului de valabilitate al pașaportului emis pentru cetățenii români de la 5 la 10 ani, conform exemplului altor state din UE.

 

  1. Propunere pentru modificarea funcționării Jandarmeriei și Poliției Judiciare pentru paza bunurilor și protecția persoanelor; reorganizarea unor unități din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (BP 108/2017)

 

Cine a depus proiectul: 114 deputați și senatori PSD, ALDE, USR, UDMR și PMP.

 

Stadiu: Înregistrat la Senat pentru dezbatere.

 

Modificările aduse: Documentul nu este disponibil pentru consultare.

Unele dintre proiectele legislative la care deputatul Andrei Pop este co-autor ridică multe semne de întrebare în privința intențiilor și necesită o analiză mai amănunțită. Sursă: Facebook.

  1. Propunere pentru modificarea legii societăților (BP 170/2017)

 

Cine a depus proiectul: 34 de deputați și senatori USR, PNL, PSD și ALDE.

 

Stadiu: Înregistrat la Senat pentru dezbatere.

 

Modificările aduse: Documentul nu este disponibil pentru consultare.

 

Concluzia analizei:

Activitatea legislativă din primele 6 luni pe care a desfășurat-o deputatul Andrei Pop nu include nimic notabil și justifică lipsa de luări de cuvânt. Inițiativele și proiectele care sunt listate pe pagina sa individuală sunt de fapt documente pe care le-a semnat pentru susținere, la depunerea (și probabil redactarea) cărora nu a participat. Este de înțeles de ce aceste activități nu sunt incluse în raportul de activitate prezentat personal de către deputat, dar este absurd faptul că a prezentat 7 merite ale guvernului anterior ca fiind contribuții propri.

Trebuie menționat totuși faptul că 6 luni de mandat reprezintă totuși perioada de acomodare pentru un nou-venit. Sunt structuri și comisii interne al căror mers trebuie învățat și mai există suficient timp pentru a schimba cursul activității într-un sens mai productiv.

 

Problema majoră este însă dată de un raport fals, realizat pentru a impresiona în moduri lipsite de onestitate. Dacă ar fi scris „în primele 6 luni am învățat cum funcționează Parlamentul și am acordat semnătura de încredere pe câteva proiecte legislative în care am crezut”, atunci ar fi fost de înțeles și ar fi câștigat respectul meu pentru sinceritate. Dar grandoarea și fala lipsite de substanță se pedepsesc ca atare.

 

Participările în cadrul delegației României la Adunarea Generală NATO sunt prezentate cu mare fast. Dar este o datorie pe care și-a asumat-o în calitate de membru al parlamentului și reprezintă doar o condică semnată pentru îndeplinirea datoriei. Pentru o indemnizație atât de generoasă din bani publici, este minimul pe care cineva îl poate face. Sursă: Facebook.

C. Voturile Controversate

Tăria de caracter și autonomia intelectuală și morală a unui politician din legislativ pot fi identificate cel mai bine atunci când apar situații extraordinare, în care moțiuni controversate sunt supuse votului. Dacă vrem să vedem cu adevărat care sunt credințele politice ale deputatului Andrei Pop, atunci trebuie să ne uităm și la felul în care a votat în situații pe care, din cauza gradului de sensibilitate pe care îl reprezintă în fața electoratului, nu le-ar putea prezenta într-un raport de activitate.

 

Înainte de a trece la analiza efectivă a celor 40 de legi controversate care au trecut prin plen, trebuie făcute câteva precizări. Conform platformei Open Politics, deputatul Andrei Pop are o prezență la vot de 94.5%, o loialitate față de partid de 99.1% și o loialitate de 100% față de guvern. Aceste cifre ar trebui să spună multe și să sugereze faptul că au existat doar 3 cazuri în care votul a fost diferit față de cel al partidului: și este vorba de 3 abțineri.

 

Prima abținere a fost înregistrată la ședința din 19 aprilie 2017, când PSD-ul a votat pentru respingerea modificării legii 75/1994: nu a vrut să manifeste opinia majorității partidului care a respins deputatului Sorin Aveam Iacoban de a revizui lista imnurilor care pot fi intonate și a drapelurilor care pot fi ancorate la evenimentele de pe teritoriul României.

A doua abținere a fost înregistrată în aceeași zi, atunci când PSD a votat pentru respingerea amendamentelor aduse Pl-x 273/2016, prin care se solicită schimbarea pragului superior pentru intervalul de ani în care cadrele militare îndepărtate abuziv în perioada 1944-1961, în vederea unor modificări pentru sistemul de despăgubiri.

Sursă: Facebook.

A treia abținere a fost înregistrată la data de 23 mai 2017, atunci când grupul PSD a votat pentru sprijinirea cinematografiei române prin finanțare suplimentară, reformarea Consiliului Național al Cinematografiei și oferirea de facilități administrative pentru regizorii  și casele de producție românești care vor să ajungă la publicul autohton. Expunerea de motive a moțiunii Pl-x 140/2017 poate fi citită pe larg aici, iar votul lui Andrei Pop poate fi consultat aici.

 

Cu excepția acestor 3 voturi, a existat o armonie totală între votul deputatului Andrei Pop și opțiunile grupului PSD. Ceea ce înseamnă că există numeroase cazuri controversate în care s-a votat pentru inițiative dubioase. Un grafic complet al similarității votului în raport cu toți ceilalți deputați poate fi consultat aici. În continuare, se va vorbi tocmai despre doar două dintre aceste voturi controversate:

 

  1. A votat pentru Pl-x 333/2015 care prevede modificări ale Codului Penal prin care se dezincriminează conflictul de interese. Proiectul a fost sesizat pentru neconstituționalitate la Curtea Constituțională.

 

  1. A fost unul dintre cei 183 (din 275 prezenți) de deputați care au votat împotriva începerii urmăririi penale pentru deputatul Eugen Bejinariu, acuzat de fraudă cu bani publici în achiziționarea licențelor Microsoft, în timpul în care acesta a coordonat Secretariatul General al Guvernului în perioada 2003-2004.

 

Din considerente de timp și eficiență, dat fiind faptul că votul deputatului Andrei Pop a rămas în linia partidului în 99.1% din cazuri, analiza în sine se va opri aici. Practic orice vot controversat pe care majoritatea PSD + ALDE l-a realizat poartă și contribuția numerică a tânărului deputat care reprezintă subiectul acestui raport.

Situația pentru Ialomița nu este deloc mai deosebită, totuși: deputatul Ștefan Mușoiu a dovedit o loialitate față de PSD de 99.8%, iar Mihăiță Găină a fost 100% supus opiniei majorității colegilor. Prin comparație, deputatul PNL Gheorghe Tinel are o loialitate față de propriul partid de 86% și o rată de consens cu inițiativele guvernului de 83% – ceea ce, după caz, poate arăta autonomie sau interese personale în tabăra cealaltă.

 

3. Concluzii Generale

Faptul că vorbim despre aleși care nu ies din cuvântul partidului nici în momentele în care propriul sistem de valori (care se presupune că există și este separat de cel al partidului) intră în conflict cu felul în care votează grupul parlamentar este o realitate tristă. În momentul în care democrația capătă elemente specifice turmei, calitatea ei scade exponențial și se apropie de o dictatură: în fond, care mai este diferența dintre voința unui tiran impusă de la sine putere și inițiativa unui grup de indivizi care urmăresc scopuri asemănătoare și au planurile validate și legitimate de către o masă omogenă de votanți?

Tânărul deputat Andrei Pop este exemplul perfect de formă foarte bine promovată, într-un fond inexistent. Personalitatea sa politică și măsura în care și-a arătat individualitatea și verticalitatea sunt definite doar de 3 abțineri nesemnificative.

Raportul prezentat de către Andrei Pop ar promova cu greu un examen la poligraf. Din același motiv, această analiză a dezvăluit mai multe detalii despre ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în ultimele 6 luni. Sursă: Facebook.

Problema cea mai mare nu este dată de lipsa de proiecte: ar fi absurd să i se ceară unui tânăr aflat la primul mandat, fără studii juridice și lipsit de experiențe anterioare de reprezentare politică, să fie la fel de productiv în a propune schimbări precum colegii care se află în plen și comisii de 4-8-12-16-20-24-27 de ani (există și mandate care au fost permanent prelungite din 1990 și până astăzi). Este vorba despre o lipsă de asumare și de onestitate în raport cu activitatea desfășurată. Dacă în primele 6 luni de mandat are curajul de a-și însușii faptul că a acordat un vot unor reminiscențe ale fostului guvern tehnocrat, atunci poate că peste 3 ani și jumătate vom afla că a fost creierul tuturor proiectelor legislative care au fost supuse la vot în plen.

 

Prezentul document se vrea a fi o completare a raportului pe care deputatul Andrei Pop l-a prezentat online și în cadrul unei conferințe de presă. În calitate de individ cu studii politice, care dispune de resursele necesare pentru a proba afirmațiile făcute, am considerat că redactarea unui raport complementar reprezintă un serviciu public util și de bun-simț pe care l-aș putea face. Era în care politicienii mint fără repercusiuni trebuie să ia sfârșit, iar noua generație de reprezentanți trebuie să învețe să dea dovadă de un grad mult mai mare de responsabilitate decât indivizii de la care învață practicarea meseriei.

 

În aceeași măsură, consider că voturile, statisticile, instrucțiunile logice (în speță, votul de tip DA/NU) și cifrele au puterea de a evidenția adevărul într-un mod pe care cuvintele îl pot denatura cu o foarte mare ușurință. De multe ori este mult mai simplu să verificăm felul în care s-a votat la anumite moțiuni prin intermediul paginii de internet a Camerei Deputaților decât să citim 16 pagini dintr-un raport care conține laudă de sine falsă și nemeritată.

 

Sper că acest efort al meu, care a durat o zi întreagă, va servi drept exemplu pentru alți absolvenți de științe politice și/sau juridice, astfel încât evaluarea aleșilor să se facă pe baza unor fapte concrete și bine documentate, iar propaganda plătită să își piardă valoarea. De cele mai multe ori primim reprezentanții pe care îi merităm, iar propria ignoranță nu va ajuta niciodată la progres sau prosperitate. Democrația presupune pârghii de putere care includ presa, dar și vigilență, gândire critică și verificare permanentă. Sunt lecții pe care toți trebuie să le învățăm pentru a avea parte de o guvernare mai responsabilă și de o calitate mai bună.

 

 

 

 

 

 

Surse:

Raport de Activitate Deputat Andrei Pop: http://andrei-pop.eu/raport-de-activitate-ianuarie-iunie-2017/.

 

Pagină Personală de pe site-ul Camerei Deputaților: http://www.cdep.ro/pls/steno/evot2015.mp?idm=227&pag=5.

 

Proiectul Open Politics, pagina dedicată lui Andrei Pop: https://parlament.openpolitics.ro/persoane/pop-andrei.

 

Proiectul Open Politics, Lista legilor aprobate tacit:  https://parlament.openpolitics.ro/politici/aprobate-tacit.

 

 

Proiectul Open Politics, pagina dedicată voturilor controversate: https://parlament.openpolitics.ro/politici/controversate.

 

Proiecte legislative și date furnizate de site-ul Camerei Deputaților, care au fost citate în adresele introduse în text.

 

 

Distribuie acest articol dacă îți pasă!

Ce aș Schimba în România (CSR), Vol. 3: Obsesia pentru Declarații și Discursuri

By | 2017, Ce aș Schimba în România (CSR) | No Comments
Distribuie acest articol dacă îți pasă!

”La început era Cuvântul”, spune primul verset din Sfânta Evanghelie după Ioan, anticipând o prelungă și incurabilă obsesie pentru ceea ce se spune – chiar și în detrimentul faptelor.

Orientarea către discursuri și exprimare nu este ceva specific doar românilor și, printre altele, reprezintă modul prin care democrațiile moderne își conservă uneori metodele și tendințele autoritare. ”Cuvântul”, materializat în declarații și discursuri, este deseori folosit pentru a distrage atenția de la adevărurile clare și obiective. Iar argumentul meu pentru această situație nu este unul de cenzurare și/sau obstrucționare a liberei exprimări pe care legile democratice liberale ne-o garantează, ci unul pentru diseminarea informațiilor pe care le primim.

Într-o țară în care învățatul în școli se bazează pe memorarea de informații, nu ar trebui să ne mire incapacitatea unei majorități semnificative de a selecta noile date, de a le analiza critic și de a le pune la îndoială. Atunci când cuvântul spus de către profesor (și întărit de către manual) este impus ca un adevăr suprem, nu ar trebui să ne mire faptul că românii ajung să creadă declarațiile politicienilor (noile autorități cărora le sunt supuși) fără a-și pune întrebările ”De ce este așa?”, ”De ce îmi este transmisă această informație?”, ”De ce o primesc în acest moment?” și ”Cum pot verifica dacă este adevărat?”.

Desigur, analiza necesită timp prețios de care nu dispune oricine. Dar, în același timp, există instituții care ar trebui să realizeze aceste analize: agenții de presă, televiziuni, publicații și alte fundații și ONG-uri cu scop informativ. Ceea ce se întâmplă însă, în cazul celor mai populare canale de informare, este trist: într-o combinație nefericită de accesibilizare a informațiilor pentru mase și urmărire a agendei politice/ideologice propri (în unele cazuri este vorba despre interese financiare), știrile și buletinele de informare se transformă în analize de declarații sterile, care nu afectează legile sau bunăstarea populației, ci doar exprimă idei și gânduri care pot la fel de bine să nu se materializeze vreodată.

Spre exemplu, televiziunile de știri invită comentatori de declarații pentru a diseca o sumedenie de cuvinte care nu reflectă neapărat activitatea politică a aleșilor, ci prezintă o serie de idei menite să ofere credibilitate sau liniște temporară. În loc să se discute despre felul în care parlamentarii votează și care le sunt tendințele în ceea ce privește activitatea din plen, se așterne o pătură de fum asupra a ceea ce contează și se discută declarațiile făcute presei.

Evident, o democrație funcțională nu se poate baza doar pe comentarii ale unor declarații și informări defectuoase, distorsionate, sau chiar inexistente despre activitatea legislativă în sine: iar exemplul parlamentarilor nu este singurul vizat de această critică a profesionalismului de care jurnaliștii și realizatorii de știri nu dau dovadă.

Problema reală a acestui comportament este dată chiar de faptul că politicienii pot exploata comportamentul predictibil și orientat către un senzațional accesibil al mijloacelor de informare, acoperind anumite acțiuni politice prin scandaluri discursive fabricate. În consecință, cetățenii vor fi mult mai interesați de schimburile de replici dintre politicieni (care, din nou, nu schimbă legile țării și nu afectează în vreun fel bunăstarea cetățenilor), decât de ceea ce aleșii lor votează în plen.

În România, un exemplu concret este dat de afirmațiile făcute de Ministrul Agriculturii Petre Daea, atunci când a susținut oaia ca emblemă națională. Cu o zi în urmă, Camera Deputaților și Senatul au avut ședințe ordinare în cadrul cărora s-a discutat despre discutarea unor legi importante (precum cea a retrocedărilor), însă atenția a fost direcționată către senzațional. Atitudinea canalelor de știri și a agențiilor de presă, orientată către circ, a eliminat posibilitatea discutării activității parlamentare și a mușamalizat cu succes teme care vizează interesul public. Mai mult, presiunea a fost luată de pe umerii aleșilor, astfel încât șansele ca ei să fie consultați sau trași la răspundere pentru acțiunile concrete din plen au scăzut dramatic.

O parte de vină semnificativă o poartă și analiștii politici: atât intelectualii educați care aleg să se coboare la un nivel de bârfă politică, cât și părerologii care își exprimă opiniile despre declarațiile altora prin excelență și nu își merită titulaturile pe care le asumă. Știrile, discuțiile și dezbaterile au un caracter de educație informală pentru cetățeni, întrucât le oferă cititorilor, ascultătorilor și telespectatorilor șansa de a înțelege evenimente și fenomene care se petrec dincolo de sferele lor de activitate, dar care le afectează viețile cotidiene.

Din păcate, tocmai din lipsa concretă a analizei activităților politice și a concentrării stupide pe discursuri, cetățenii ajung să aibă opinii distorsionate și eronate despre evenimente și ceea ce presupune meseria aleșilor: este vorba tocmai despre acea latură autoritară care intervine în orice democrație, care separă elitele de plebe și care afundă acest clivaj dintre cei care guvernează și cei care sunt guvernați. Scandalurile discursive pot atrage un public consumator de astfel de comportamente, sau îi pot face pe cetățeni să își piardă complet interesul în politică – iar ambele cazuri sunt în favoarea celor care se află la conducere.

Ceea ce este însă mult mai grav este faptul că generații întregi de cetățeni sunt educați într-un spirit democratic înțeles greșit și vor ajunge să creadă că înțeleg ceea ce se întâmplă în politică și cum funcționează în baza informațiilor primite de la televizor. Astfel, oameni care nu au nicio idee despre separarea puterilor în stat din România, își vor forma preferințele electorale în funcție de candidatul care le vorbește cel mai frumos și le atinge cel mai bine afinitățile, temerile și nemulțumirile.

Într-o piesă de teatru în care avem dreptul să îi urmărim pe actori în fiecare moment al activității lor din spatele cortinei, alegem să aplaudăm tragi-comedia care se petrece atunci când ei se afișează pe scenă. Ne încredem orbește în cuvintele celor aflați în primele rânduri atunci când ne spun ce pot vedea dincolo de cortină și rareori avem curiozitatea de a verifica noi înșine informațiile pe care le primim. Ajungem să credem că știm ceea ce se petrece, că privind personajele cunoaștem și persoanele din spatele lor și uneori ne auto-declarăm experți în teatru care le pot dezvălui celorlalți informații despre ceea ce se petrece cu adevărat. În realitate însă, nu ne pasă despre ceea ce contează cu adevărat, de acțiunile din spatele scenei care ne afectează vizibilitatea, temperatura din cameră, accesul la hrană și posibilitatea de a avansa spre rândurile din față sau de a urca într-o bună zi pe scenă.

Lăsând la o parte această metaforă extinsă, argumentul meu este foarte simplu: ar trebui să analizăm faptele, comportamentul electoral al aleșilor și măsura în care își susțin proiectele și ideile pentru care au fost votați. Orice pas făcut în direcția analizei de discurs ne aduce mai aproape de prăpastia dezinformării și a ignoranței. Dacă un individ care muncește 8 ore pe zi și are o familie de întreținut nu dispune de timpul necesar pentru a înțelege ce fac aleșii săi, atunci ar trebui să dispună de mijloace de informare obiective și de calitate. Iar dacă afirmațiile sunt interpretabile și pot fi extinse prin ore întregi de discuții, același lucru nu se poate spune și despre vot. Obsesia pentru declarații și discursuri este toxică și, în mod clar, reprezintă ceva ce aș schimba în România.

Distribuie acest articol dacă îți pasă!

Ce aș Schimba în România (CSR), Vol. 2: Predarea Istoriei Recente

By | 2017, Articole și Publicații, Ce aș Schimba în România (CSR) | No Comments
Distribuie acest articol dacă îți pasă!

După absolvirea examenului de bacalaureat, eram as în istorie: puteam să recit într-o fracțiune de secundă  anii de domnie ai oricărui domnitor medieval al Principatelor Române și aveam mereu la mine argumentele privind românitatea perpetuă a Transilvaniei din ultimele două milenii. Eram o mândrie pentru majoritatea profesorilor de istorie din mediul pre-universitar și cineva care ar fi putut promova lejer examenul de istorie cu o notă mai mare de 9 (dar am terminat la un profil de matematică-informatică, așa că nu am avut ocazia de a o demonstra). În același timp, pentru mine Corneliu Coposu era un bulevard de pe lângă Piața Unirii pe care îl precventam pentru a merge la KFC, gulagul era un cuvânt care îmi stârnea apetitul pentru specialități culinare maghiare, iar fascismul și holocaustul reprezentau fenomene îndepărtate, care au avut loc doar în Italia, Germania, Polonia și alte state care nici măcar nu se învecineză cu România.

Dacă nu aș fi ajuns să studiez la o facultate care să pună mare accent pe fenomenele politice și sociale ale secolului al XX-lea, probabil că aș fi rămas acoperit de același văl de ignoranță și aș fi căzut pradă multiplelor manipulări din presa digitală cu surse îndoielnice (ceea ce astăzi numim ”fake news”). De fapt, cred că educația formală pe care am primit-o despre istoria României m-ar fi transformat într-un adept desăvârșit al protocronismului, care ar fi mângâiat cu duioșie și tandrețe sentimentele naționaliste ale generației bunicilor și părinților mei.

Și nu vreau să fiu înțeles greșit, nu găsesc nimic greșit în mândria față de propria identitate sau în respectul apreciativ pentru eforturilor înaintașilor – țin însă la corectitudinea informațiilor și la prezentarea corectă a faptelor, pentru a evita capcanele unei glorii imaginate sau a unei bunăstări îndoielnice trecută prin romantizarea specifică nostalgiei.

Întrebarea fundamentală este totuși: cum putem să avem pretenția de a avea o generație nouă mai responsabilă și mai activă din punct de vedere social și politic, dacă noi le oferim tinerilor o educație bazată pe glorificarea unui trecut îndepărtat și mușamalizarea evenimentelor de istorie recentă?

În școală nu mi-a spus nimeni verde în față că Mareșalul Antonescu a fost un fascist (deși probabil că aș fi putut deduce acest fapt din afinitățile diplomatice pe care le avea – dar din nou, există o multitudine de profesori care argumentează în favoarea alinierii de partea Axei și prezintă acțiunile  guvernului de atunci ca fiind patriotice și optime pentru interesul național), nu am fost învățat despre crimele odioase comise de către mișcarea Legionară și nu a fost scăpată nicio vorbă (manualele nici ele nu au ajutat) care să precizeze faptul că ar fi existat lagăre de exterminare și pogromuri în România.

Comunismul mi-a fost predat superficial și s-a rezumat mai mult la a doua parte a regimului Ceaușist – am învățat că este rău din cauza cartelării alimentelor, a întreruperilor arbitrare de curent, a monopolizării mijloacelor de informare și a privării cetățenilor de libertăți. Și, din nou, nu spun că este ceva greșit în datele și situațiile care mi-au fost prezentate: dar nu am aflat deloc despre exterminarea intelectualilor și a fostelor elite, despre colectivizarea forțată, despre lagărele de muncă, despre crimele din timpul lui Gheorghe Gheorghiu Dej, despre crimele regimului stalinist (de la gulag și până la strămutările de populație care ne-au influențat și pe noi și încă mai crează conflicte inter-etnice în anumite regiuni) și despre fenomele scandaloase precum Experimentul Pitești.

Nici Revoluția din 1989 nu a fost favorizată pentru că profesorii știu că ”nu prea se dă la bac și este oricum controverată” – am învățat doar că s-au produs evenimente în Timișoara și București, Ceaușeștii au fost executați, iar FSN-ul a adus tranziția către democrație (fără nicio precizare despre opoziția din perioada post-decembristă și influența pe care a avut-o în orientarea țării către Vest). Nici măcar nu îmi amintesc să fi auzit de Convenția Democratică, Corneliu Coposu, Ion Rațiu, sau Radu Câmpeanu înainte de a intra la facultate, iar acest fapt mi se pare foarte grav.

Chiar este nevoie să ai studii superioare în domeniul istoriei sau științelor sociale pentru a afla despre cursul evenimentelor care au urmat după data de 21 decembrie 1989? În același timp, totuși, trebuie să menționăm și una dintre cele mai negre acțiuni universitare din ultimii ani: momentul în care fostul președinte Ion Iliescu, arhitect al mineriadelor și conservator/perpetuator al neo-comunismului, a fost invitat la Facultatea de Istorie a Universității din București și a fost aplaudat de către studenți. Prin urmare, instituția care ar fi trebuit să predea gândirea critică și să explice exact care a fost șirul evenimentelor și care a fost reacția tovarășului în ceea ce privește studenții, alege calea propagandistică. În același timp, nu sunt sigur în ce măsură Fundația Corneliu Coposu a fost invitată să discute despre modul în care Seniorul a făcut opoziție în primii ani de democrație și a orchestrat succesul Convenției Democratice din 1996, marcând prima alternanță la guvernare și un pas înainte în fundamentarea democrației românești. Dacă Victor Ponta va primi un tratament asemănător, mai ales în situația în care Universitatea i-a retras titlul de doctor și l-a declarat indirect o rușine și un contra-exemplu pentru mediul academic, atunci în mod clar vom demonstra că nu am învățat nimic, avem o memorie pe termen scurt și o serie de interese meschine care ignoră binele mai mare.

În situația în care elevii în care ne punem atâtea speranțe, din motive care nici măcar nu îi fac vinovați, nu ajung să cunoască istoria României din ultimii 100 de ani și nici măcar nu au idee despre atrocitățile comise de regimurile autoritare și totalitare, de ce ne mai mirăm atunci când vedem că PSD-ul (partidul cel mai conservator în raport cu valorile din comunism) și partidele extremiste primesc sprijin din partea celor foarte tineri?

Dacă Ion Iliescu (care probabil că va reprezenta mereu exemplul cel mai elocvent) este amintit de cărțile de istorie ca omul care s-a întâlnit cu George W. Bush în 2003 pentru a semna aderarea României la NATO și nu arhitectul din spatele Mineriadelor (care, alături de Fenomenul Piața Universității, sunt ignorate într-un mod iresponsabil pentru viitorul țării), atunci România nu va avea parte de nicio schimbare semnificativă din punct de vedere politic. Aflăm prea mult despre rezultate nemeritate ale unor comuniști notorii și prea puțin despre ”cine-a stat 5 ani la ruși, nu poate gândi ca Bush” (glumă spusă de Ion Rațiu în perioada de după revoluție pentru a face referire la educația comunistă pe care Iliescu o are la bază).

Consecințele acestei educații precare cu privire la istoria recentă a țării se văd clar în opțiunile politice ale tinerilor, în momentul în care își delimitează apartenența și afinitățile politice: aceia care au idei de socialism european se vor înscrie în PSD și vor crede că au găsit partidul de stânga pe care îl caută (cel mai creștin-ortodox dintre toate și cel mai neo-liberal, asemenea Partidului Republican din SUA), fără a ști că de fapt guvernul CDR din 1996 a fost cel care a apărat drepturile minorităților etnice și a semnat o serie de tratate internaționale care au generat, pe termen scurt, aderarea la Consiliul Europei și, pe termen lung, integrarea în NATO și UE.  Dintr-un idealism naiv sau un pragmatism machiavelic (în spatele căruia se ascunde argumentul ”vreau să fiu în tabăra celor care au cele mai mari șanse să câștige, poate așa voi putea să schimb ceva și mă aleg și eu cu o viață bună”), tinerii se asociază cu gruparea politică în care arhitectul Mineriadelor este președinte de onoare, care a creat ”baronii locali”, care a sedimntat continuu clasa de mijloc și a ținut mediul privat în stagnare (ba chiar a determinat afaceri importante să părăsească România și le-a oprit pe altele din a-și începe operațiunile). Pe scurt, aleg să apere partea neo-comunismului din România – și probabil că idealismul lor se va dizolva și vor sfârși prin a asimila același discurs și aceleași metode și atitudini tovărășești.

Nici colegii lor cu idei de dreapta (iar dreapta românească din ultimii 27 de ani seamănă mai degrabă cu stânga europeană și nord-americană, cel puțin din punct de vedere al practicilor și al modului de implementare a practicilor) nu se află într-o situație mai bună: chiar dacă sunt ceva mai bine informați sau au idei mai bine fundamentate, ei vor fi obligați să se lupte cu aceleași idei și practici prin care progresul și alinierea la standarde europene stagnează. Însăși acțiunea de a face opoziție față de metodele neo-comuniste reprezintă o modalitate de a perpetua stagnarea, cu meritul nobil de a opri derapajele. Mai mult, nu ar trebui să generalizăm în baza opțiunilor politice pentru că mereu vor exista excepții și fenomene bizare în fiecare tabără.

Dar mie îmi place să cred că toți viitorii politicieni și activiști de partid vor fi mult mai buni decât generația actuală dacă ar învăța despre crimele comunismului și despre evenimentele din primii 17 de ani de ”democrație originală”, până în momentul în care au apărut organisme supra-naționale cu autoritate în monitorizarea și combaterea corupției. Și nu trebuie să ne raportăm doar la cei care vor deveni activi pe scena politică: dacă elevii de astăzi, viitori votanți și plătitori de taxe, nu înțeleg istoria recentă a României, atunci nu vor putea să identifice diversele caracteristici ale totalitarismului. Pentru că istoria omenirii este plină de sisteme politice democratice care s-au prăbușit din ignoranța cetățenilor, iar oameni ca Napoleon și Hitler sunt produsul unui vot iresponsabil și neinformat.

În ultimă instanță, voi menționa posibilitatea ca lipsa predării unor evenimente și detalii din istoria recentă a României să fie pe placul guvernanților care doresc mușamalizarea faptelor din considerente care țin de capitalul electoral și orgoliile propri – și chiar sunt curios cum vor fi prezentate în cărțile de istorie mișcările sociale din perioada 2012-2017. Dar dincolo de acest individualism iresponsabil, ar trebui să existe o viziune de ansamblu asupra viitorului țării. La fel cum o lege modificată doar pentru a scăpa propria persoană și câțiva apropiați de condamnări penale cauzează cel puțin un deceniu de probleme juridice și legislative, predarea fragmentată într-un mod preferențial a istoriei este periculoasă pentru însuși sistemul democratic românesc.

Fiecare politician ar trebui să înțeleagă faptul că sistemul în sine, alături de toate valorile care îi sunt asociate, este mult mai important decât un actor sau o entitate cu durată scurtă de viață. Dacă am reușit să copiem un model de ceas care funcționează relativ bine și am devenim piese esențiale în mecanism, nu ar trebui să distrugem rotițele și arcurile care ne înconjoară doar pentru că

Îmi place să cred că va veni un moment în care manualele școlare de istorie vor relata obiectiv evenimentele din primii ani de după Revoluția din 1989 și vor avea grijă să menționeze și crimele fascismului și comunismului din România. Și m-aș bucura nespus ca elevii care au parte de această educație să fie învățați să își pună întrebări și să se gândească obiectiv la evenimente, în funcție de propriul sistem de valori. Cu siguranță rata extremismului și a euro-scepticismului pentru generația respectivă ar scădea semnificativ și dezbaterile din școală, de acasă și de pe stradă ar deveni mai culte și mai informate.

Oare a ajuns vreodată statul român să devină ceea ce prevede Declarația de la Timișoara? A reușit să mulțumească așteptările celor care au ieșit în stradă cu speranța unei vieți mai bune? S-au îndeplinit obiectivele la care generația părinților noștri a sperat? Și dacă nu, atunci unde ne aflăm și cum am putea să contribuim la schimbarea pe care ne-o dorim? Toate acestea sunt întrebări mult mai importante decât ”Între ce ani a domnit Ștefan cel Mare?” și ”Cât a durat pacea dintre daci și romani?”. Nu este nimic în neregulă cu lecțiile despre istoria antică și medievală a locuitorilor acestor meleaguri (ai căror urmași am putea fi, în funcție de populațiile care s-au așezat de-a lungul secolelor și au contribuit la dezvoltarea limbii și culturii), dar ele nu ar trebui să fie mai importante decât cele despre istoria recentă, care încă influențează politica și societatea.

Iar argumentul privind predarea istoriei recente în familie mi se pare iluzorie pentru că obiectivitatea este dificilă atunci când evenimentele te-au influențat în diverse măsuri, iar numărul nostalgicilor pentru comunism este în creștere tocmai din cauza lipsei de educație privind modul în care funcționează capitalismul și organizațiile internaționale. Educația copiilor este o datorie publică pe care statul o îndeplinește pentru propria supraviețuire și prosperitate. Iar noi cum putem avea pretenția să reușim dacă nici măcar nu cunoaștem evenimente din care putem extrage lecții prețioase?

Distribuie acest articol dacă îți pasă!

Corneliu Coposu – Refuzul de a Tranzacționa Ideile (Un Mesaj Pro-Consecvență și Anti-Traseism)

By | 2017, Articole și Publicații, Blog | One Comment
Distribuie acest articol dacă îți pasă!

[Acest eseu a fost redactat pentru concursul organizat de Fundația Corneliu Coposu în anul 2016. Deși nu a câștigat unul dintre cele trei premii în bani, am considerat că readucerea în prim plan a personajului politic alături de principalele sale valori morale și plasarea sa în contextul contemporan reprezintă un proces necesar pentru înțelegerea valorilor de care societatea românească are nevoie. Prin urmare, am decis să public acest eseu, în speranța că va fi cândva citit de actuali și viitori oameni care lucrează în lumea politicii sau au astfel de aspirații. Corneliu Coposu reprezintă un exemplu de moralitate și verticalitate pentru noi toți.]

Într­-o descriere obiectivă a scenei sociale și politice românești ulterioare Revoluției din decembrie 1989, numele lui Corneliu Coposu este prevalent și strălucește deasupra mediocrității intelectuale și pervertirii morale generate și promovate pe parcursul a 42 de ani de comunism și aproape 27 de ani de ”democrație originală”. Ținând cont de realitățile ultimului secol din istoria României, se poate afirma cu certitudine că acțiunea de a studia și analiza activitatea Seniorului este absolut imperioasă pentru explicarea status ­quo-ului autohton, tocmai pentru că valorile democratice pure, necompromise și nepătate pe care discipolul lui Iuliu Maniu le-­ apromovat în timpul vieții sale își păstrează prospețimea, greutatea și relevanța în criticarea obiectivă și echidistantă a clasei politice și a sistemului de partide actual. Mai mult, într­-un prezent în care traseismul politic este evidențiat ca fiind o rețetă de succes pentru accedere și realegere în funcții publice (fiind uneori promovat chiar de către guvernanți)​, în timp ce dihotomia stânga­-dreapta s-­a ambiguizat și a devenit doar un mijloc de a atrage anumite segmente de electorat, asumarea și responsabilitatea ideologică pe care Corneliu Coposu a întrupat­-o prin statornicia sa poate reprezenta un exemplu pozitiv și constructiv pentru actuala și viitoarea generație de politicieni ai României.

Prin urmare, prezenta lucrare nu se vrea a fi doar o enumerare reiterativă a unor date biografice despre Corneliu Coposu –  ­ în schimb, ea va urmări construirea unui argument proaspăt,incisiv și candid, cu scopul de a promova și evidenția virtuți ale Seniorului pe care contemporaneitatea le cataloghează deseori ca fiind utopice, nerealiste și reminiscente unor timpuri apuse. Epicentrul eseului este reprezentat tocmai de verticalitatea, anduranța și consecvența lui Corneliu Coposu care, indiferent de contextul politic și social în care s­-a aflat (dar și în ciuda anilor prețioși în care a fost supus unor practici de tortură fizică și psihologică), și­-a păstrat convingerile și ideile conturate în tinerețe, a continuat să apere valorile democrației în perioada detenției și și­-a dedicat ultimii ani din viață formării unei opoziții puternice pentru contra-balansarea elementelor neo­comuniste care au apărut și s­-au perpetuat după 1989. Astfel, viața Seniorului este epitoma purității ideologice și intelectuale, reprezentând un exemplu de succes în care simplul refuz de a tranzacționa idei (înțeles ca o continuitate ideologică și o perseverență în activitate) a produs unul dintre cele mai pozitive și benefice efecte asupra sistemului politic românesc post­-Decembrist. În consecință, lucrarea reprezintă o încercare de schițare a unui scurt ghid practic dedicat clasei politice românești din prezent și viitor, pe parcursul căruia vor fi utilizate momente cheie din viața și activitatea lui Corneliu Coposu, tocmai pentru a demonstra avantajele onestității, decenței și consecvenței.

Există mai multe ipostaze, momente și perspective prin care, în care și din care Seniorul poate fi caracterizat de către contemporanii săi – ­ iar acestea vor fi descrise pe scurt, tocmai pentru a construi fundamentul argumentației: pentru tatăl lui, Arhiepiscopul Valentin Coposu, tânărul Corneliu a reprezentat un continuator al valorilor creștine cultivate în familie, dar și un activist important al valorilor Partidului Național Român (devenit ulterior Partidul Național Țărănesc) – gruparea politică este marcantă pentru familia Coposu, întrucât bunicul Seniorului (și tatăl lui Valentin), Grigore Coposu, a fost un membru și activist notabil al organizației. Pentru comunitatea studențească din cadrul Facultății de Drept și Științe de Stat a Universității din Cluj, Corneliu Coposu a fost întruchiparea zicalei latinești ”mens sana in corpore sano”, tocmai datorită succeselor sale academice, sportive și politice: și­-a început studiile universitare la numai 16 ani, a fost numit șeful cabinetului lui Iuliu Maniu, a fondat filiala din Cluj a Partidului Național Țărănesc, a devenit campion la disciplina haltere și a obținut titlul de doctor la vârsta de 23 de ani.

În plus, în ochii cititorilor cotidianului țărănist ”România Nouă”, tânărul absolvent de drept s­-a dovedit a fi un jurnalist talentat și devotat profesiei; concomitent, Corneliu Coposu a devenit președintele Clubului Studenților Democrați din Universitatea Cluj și președinte al Tineretului Național Țărănesc ­ arătându­-și astfel și abilitățile de bun conducător. În 1937, pe când era secretarul politic al lui Iuliu Maniu, afișează tărie de caracter atunci când refuză să furnizeze documente pentru ancheta în procesul Skoda, protestând astfel împotriva abuzurilor Casei Regale și apărându-­și colegii de partid. Tânarul Corneliu Coposu își continuă ascensiunea și, în anul 1945, este ales președintele filialei PNȚ Sălaj și secretar general adjunct al PNȚ – reconfirmând astfel abilitățile sale de a organiza, gestiona și conduce structuri ale partidului politic țărănist.

Pentru tot ceea ce a însemnat guvernarea comunistă însă, Seniorul și alte elite politice și intelectuale ale vremii au reprezentat un pericol și un obstacol­ – iar consecințele pentru Coposu s­au materializat în 8 ani de închisoare fără a beneficia de un proces, precum și într­-o condamnare ulterioară la 15 ani de detenție grea pentru ”crimă de activitate intensă contra clasei muncitoare”. În arhivele Securității, instituție care l­a ținut permanent sub observație pe Senior, el este numit ”Utopicul” (pentru consecvența, convingerea și tăria cu care își susținea ideile democratice, chiar și în închisoare, în regim de muncă silnică și în stare de deportare pentru domiciliu obligatoriu) și se estimează că notițele cumulate la dosarul său conțin 38 de volume, însumând 17.000­-18.000 de file. Activitatea sa profesională cea mai memorabilă s-­a desfășurat în intervalul 1990-1995, când a reînființat Partidul Național Tărănesc, i­-a servit ca președinte și a pus bazele opoziției democratice și anti­comuniste din România prin Convenția Democratică.

Momentele prezentate, desfășurate în perioada a trei regimuri politice diferite, relevă permanenta loialitate a lui Corneliu Coposu pentru democrație, doctrina țărănistă și drepturile fundamentale (refuzul de a preda documentele relevante pentru ancheta în dosarul Skoda este o dovadă a prețuirii dreptului la intimitate personală și organizațională, precum și o apărare a secretizării corespondenței). În funcție de perspectivă, putem vorbi despre”Seniorul” descris de Petre Țuțea sau despre ”Utopicul” menționat de rapoartele Securității din perioada 1950­1989, fără a afecta totuși concluziile despre personalitatea și tăria de caracter a lui Corneliu Coposu. Chiar dacă a fost observat de indivizi cu interese și concepte ideologice diferite, descrierea sa este unică: aceea a unui om vertical și consecvent în păreri și convingeri.

Dacă dialogurile Socratice ale lui Platon și ”Etica Nihomatică” a lui Aristotel îi oferă oricărui tânăr cu idealuri și aspirații politice o bază etică și morală pentru propria existență, viața lui Corneliu Coposu (și în special anii de persecuție și detenție) reprezintă un exemplu suprem de anduranță. Refuzul de a tranzacționa idei, înțeles ca o încredere desăvârșită în propriile valori și idealuri, este reflectat tocmai în actele care denotă o profundă tărie de caracter: Seniorul și­-a respectat prietenii și colaboratorii politici, nu a furnizat vreodată informații Securității, a refuzat propunerile de”reabilitare” venite de la însuși Gheorghe Gheorghiu­ Dej și a riscat să sfârșească asemenea mentorului său Iuliu Maniu. Cu toate acestea, status­ quo­-ul social și politic (la care însuși Seniorul a contribuit prin activitatea sa de după 1989) le permite tinerilor interesați de politică să se exprime liber și să susțină cauzele și ideile în care cred. Prin urmare, un politician aspirant care poate înțelege virtutea perseverenței și a continuității va putea să depășească obstacolele care i se ivesc în cale, tocmai datorită experienței agonisite. În ciuda faptului că traseismul este prezentat ca o soluție de revoltă față de oricare partid politic dezinteresat sau ostil față de anumite idei, el reprezintă o înfrângere pentru individ și denotă incapacitatea de a negocia și de a atinge consensuri în vederea îndeplinirii scopurilor.

Raționamentul de tip consumerist, în care greșeala și nemulțumirea se sancționează prin achiziționarea produselor concurenței nu reprezintă un model de succes în politică și retrogradează credibilitatea personală și ideologică a politicianului – ­ iar ideile, planurile și proiectele pot fi puse sub semnul întrebării odată ce au eșuat să fie implementate în mai multe grupări. În același timp, dacă prin continuitate trebuiesc făcute compromisuri, este important ca planurile inițiale și finalitățile proiectelor să nu aibă de suferit, iar modificările să fie realizate la nivel de resursă umană, fără a restrânge scopul.

Atunci când Corneliu Coposu a orchestrat înființarea Convenției Democratice la data de 26 noiembrie 1991, obiectivul său a fost foarte clar și s­-a bazat pe experiența eșecului electoral de la primele alegeri libere din 1990: a urmărit clădirea unei opoziții puternice pentru a contracara hegemonia FSN. În vederea acestui scop, s­-a realizat o coaliție între cele trei partide istorice reînființate (PNȚ, PNL și PSDR), iar grupuri politice noi care au înțeles importanța cauzei s-­au alăturat Convenției. Compromisul pe care l­-a făcut Corneliu Coposu în calitate de președinte PNȚ a fost acela de a se uni cu foștii adversari electorali din perioada interbelică, dar și de a ambiguiza dihotomia stânga-­dreapta.

Cu toate acestea, a atins o performanță mult mai notabilă: aceea de a delimita valorile democratice autentice (întruchipate de către membrii CD) de neo­comunismul FSN. Crearea unui bloc al opoziției suficient de puternic pentru a balansa interesele reprezintă prima încercare de fundamentare a democrației în România post-Decembristă. Dincolo de ideologia țărănistă și fără a se lăsa descurajat de potențialele diferențe doctrinare, Corneliu Coposu a reușit prin Convenția Democratică să polarizeze opțiunile electorale din România suficient de tare pentru a promova un set comun de idei și convingeri, dar și pentru a genera dezbateri, schimburi de idei și modificări paradigmatice în mentalitatea colectivă. După 42 de ani în care a existat un partid unic omniprezent și omnipotent, cetățenii români au avut ocazia de a se familiariza cu ideea de pluralism.

Nu în ultimul rând trebuie precizat faptul că, în toată perioada în care Convenția Democratică a existat și și­-a desfășurat activitatea, PNȚ a avut un loc fruntaș și a oferit candidatul pentru funcția de Președinte. Prin urmare, politicienii contemporani și viitori au foarte multe lecții de învățat din consecvența, loialitatea și devotamentul ideologic al lui Corneliu Coposu: în cazul său, în ciuda unei serii notabile de obstacole, refuzul de a tranzacționa idei a creat o rețetă de succes. Prin faptul că a refuzat să colaboreze cu autoritățile comuniste și și­-a păstrat convingerile pe tot parcursul vieții și al activității, Seniorul a schimbat definitiv istoria țării și a oferit învățături prețioase despre ceea ce înseamnă valori democratice tuturor celor care au intrat în contact cu el. Evident, refuzul de a colabora cu organizațiile politice desprinse din fostele structuri comuniste (FSN și diversele ramuri ale structurii) este o altă piatră de temelie care a ajutat la schimbarea cursului istoric și a solidificat moștenirea politică a lui Corneliu Coposu.

Refuzul de a tranzacționa idei, un principiu urmat cu rigurozitate de către Corneliu Coposu pe  toată perioada vieții sale, a fost demonstrat foarte clar într­-o întâmplare relatată de Tudor Călin Zarojanu: în anul 1937, în urma unei condamnări abuzive care a rezultat din Procesul Skoda (și care s-­a transformat într-­o răzbunare a Regelui Carol al II­lea față de liderii țărăniști), Seniorul a fost închis pentru 3 luni și o lună. În timpul petrecut în închisoare, Corneliu Coposu a avut ocazia de a o cunoaște pe Ana Pauker,care la vremea respectivă săvârșea pedepse pentru activismul său în cadrul Partidului Comunist Român. Opt ani mai târziu, în timpul unei recepții la Palatul Regal, cei doi foști deținuți s-­au reîntâlnit. Contrariată de situație, Ana Pauker l­-a întrebat dacă și­-a schimbat convingerile față de Casa Regală, în contextul în care Seniorul se afișa în anturajul Regelui Mihai I. Răspunsul candid al lui Corneliu Coposu a fost: ”Nu, mi­-am schimbat regele”.

În concluzie, Corneliu Coposu reprezintă modelul absolut de verticalitate, continuitate și credibilitate în politica românească, iar intervențiile sale asupra balanței de puteri din sistemul de partide (facilitată de reputația pe care și­-a clădit­-o) au schimbat cursul istoriei, au grăbit fundamentarea democrației în România, au scurtat perioada de tranziție și servesc drept model pentru orice individ interesat de politică: virtuțile derivate din răbdare, sinceritate față de sine, corectitudine și anduranță își dovedesc importanța pe termen lung și pot influența într­-un mod decisiv prezentul și viitorul unei țări. Corneliu Coposu este un exemplu demn de urmat de către cei care fac politică și este important ca memoria lui și moștenirea intelectuală pe care a lăsat­-o să fie conservate și reamintite.

Bibliografie:

COPOSU, Corneliu, ”Confesiuni: Dialoguri cu Doina Alexandru”, Editura Anastasia, București, 1996.

   FULGER, Cristian, ZAROJANU, Tudor Călin (ed.), ”Seniorul Corneliu Coposu”, Editura Humanitas, București, 2014.

PAVEL, Dan, HUIU, Iulia,”Nu Putem Reuși Decât Împreună: O Istorie Analitică a Convenției Democratice, 1989­2000”,  Editura Polirom, 2003.

ZAROJANU, Tudor Călin, ”Viața lui Corneliu Coposu”, Editura Mașina de Scris, București, 1996.

HotNews, ”Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență care le permite aleșilor locali să­și schimbe partidul timp de  45 de zile. Liviu Dragnea despre criticile Ambasadei SUA: Nu e nimic nedemocratic”, Publicat la data de 28 august  2014, Disponibil la adresa:  http://www.hotnews.ro/stiri­esential­17985994­victor­ponta­spune­isi­asuma­ordonanta­urgenta­privind­traseismulpolitic­primaril.htm​.

HotNews, ”Utopicul Era Numele de Cod al lui Corneliu Coposu în Dosarul Întocmit de Securitate – Virgil Tarau,  Vicepreședinte CNSAS”, Publicat la data de 19 mai 2012, Disponibil la adresa:  http://www.hotnews.ro/stiri­politic­12297396­39­utopicul­39­era­numele­cod­lui­corneliu­coposu­dosarul­intocmit­s ecuritate­virgil­tarau­vicepresedinte­cnsas.htm​.

Distribuie acest articol dacă îți pasă!

Ce aș Schimba în România (CSR), Vol. 1: Educația Asumării

By | 2017, Blog, Ce aș Schimba în România (CSR) | No Comments
Distribuie acest articol dacă îți pasă!

Nu întâmplător, toți marii gânditori, filosofi, oameni de știință și inovatori ai omenirii au fost preocupați de educație. Atunci când Aristotel, omul responsabil de înființarea mai multor ramuri ale științei, cărora le-a atribuit metode și rigori distincte, a scris „Etica Nicomahică”, s-a gândit de fapt la introducerea unor calități și virtuți necesare pentru a discuta despre politică. Iar atunci când a succedat opera prin „Politica”, a avut grijă să acorde educației un loc de cinste, finalizând volumul cu un capitol dedicat predării. Întrebarea „Cum ar trebui să oferim educație?” a primit răspunsuri din partea tuturor literaților care au fost preocupați de evoluție și progres – indiferent dacă subiectul acestei educații a fost propria familie, comunitatea din care au făcut parte, statul în care s-au născut, sau chiar întreaga planetă.

Prin această serie de articole pe care tocmai o pornesc, nu intenționez să ating scopuri lipsite de sens și substanță precum alăturarea propriului nume la o tradiție lungă de discuții și dezbateri privind conținuturile actului de educație și metodele prin care el poate fi desfășurat. Cu siguranță nu voi avea vreodată timp să citesc tot ceea ce s-a scris pe această temă pentru a oferi un răspuns obiectiv și extrem de bine informat, iar existența mea include și alte scopuri. De asemenea, țelul nu vizează o asociere cu anumite nume importante, nici o comparație cu ele.

Argumentele care urmează a fi prezentate fac parte dintr-o serie de gânduri și cugetări sincere, care răspund într-un mod subiectiv și personal la întrebarea „Ce ai schimba în România?„. Iar primele câteva articole vor face referire la educație din simplul motiv că eu însumi sunt produsul unui sistem care încă își lasă amprenta asupra mea, pe care în apreciez și îl disprețuiesc din motive distincte și care, din păcate, urmează o traiectorie haotică pe drumul nesfârșit al reformării. Consider că subiectul educației din România are o relevanță extinsă (pentru că vizează atât proprie persoană, cât și generațiile viitoare printre care am putea avea copii), iar criticarea perpetuă a măsurilor și schimbărilor este extrem de productivă pentru pornirea unor dezbateri constructive. Indiferent de argumentele politicienilor și de comoditatea de care noi înșine dăm dovadă uneori, sunt de părere că numai prin conflict de idei putem ajunge la un progres adevărat și orice consens temporar care nu a fost precedat de o dezbatere va rezulta în situații de criză. Pacea și înțelegerile aparente, rezultate din refuzul de a ne implica în discuții, sunt mai dăunătoare și vor rezulta într-o pierdere mult mai mare de resurse – iar argumentul este valabil pentru orice domeniu în care sunt implicate decizii politice, de la alegerea datei la care se realizează lucrări în scara de bloc, și până la politicile publice privind drepturile minorităților (decizii care, în mod inevitabil, sunt luate în funcție de educație).

Revenind la subiectul prezentului articol, voi prezenta sub-capitolul de astăzi: educația privind asumarea.

Dacă ne uităm la clasa politică și la persoanele publice de astăzi, observăm o tendință accentuată de a refuza asumarea faptelor și de a merge până la capăt cu argumente și scuze, chiar dacă ele sunt eronate de la bun început. Voi oferi câteva exemple: Atunci când urmărim declarațiile de la finalul unui meci de fotbal, observăm cum antrenorii și jucătorii sunt predispuși să dea vina pe arbitraj, pe vreme, pe zeii norocului, sau chiar pe lipsa de sprijin a suporterilor pentru a motiva eșecurile. Spre exemplu, în mai 2010, selecționerul de atunci al naționalei de fotbal a României (Răzvan Lucescu) a ales să blameze arbitrii pentru înfrângerea suferită de echipă în fața Cehiei.

Pentru a oferi câteva exemple mai recente, mă voi referi la politicieni care fac parte din actuala putere. Unul dintre subiecți este Călin Popescu Tăriceanu. Liderul ALDE s-a făcut remarcat în ultimii ani prin declarații controversate, pe care a preferat să le evite sau să le argumenteze în mod eronat, prin utilizarea autorității și notorietății de care dispune în calitate de lider al coaliției care a câștigat alegerile, sau de Președinte al Senatului. La finele anului 2016, acesta a declarat că România este o „republică parlamentară” – argument pe care, cu siguranță, l-a folosit mai mult pentru a accentua propria poziție triumfală în alegeri, în detrimentul autorității prezidențiale. Chiar dacă afirmația este eronată și Constituția României prezintă o republică semi-prezidențială, politicianul ALDE nu a mai revenit asupra informației propagate, în ciuda criticilor din mass-media. Cu alte cuvinte, nu a existat o asumare a unei greșeli evidente (dacă pentru politicile publice este nevoie de studii extinse pentru a determina gradul de succes sau de eșec, declarațiile pot fi oricând verificate prin raportare la documente clare și relevante pentru discuție).

În aceeași notă, Călin Popescu Tăriceanu a făcut deseori referire la „forțe oculte” pentru a argumenta împotriva măsurilor și situațiilor pe care le-a identificat ca fiind incomode pentru situația în care s-a aflat. Termenul ales este general și vag, iar scopul este acela de a trezi în mintea fiecărui cetățean de bună credință suspiciuni care deja existau. Fiecare persoană, în funcție de experiențe și educație, poate înțelege ceva complet diferit atunci când aude această asociere de cuvinte: unii se pot gândi la conspirații internaționale care includ grupuri selecte de oameni bogați, alții vor face asocierea cu fostele structuri ale Securității. Indiferent de subiectul la care se raportează, mesajul este același: există indivizi mai puternici și stau în calea voinței domnului Tăriceanu și a intereselor politice pe care le promovează (deși opoziția este absolut normală într-o democrație, indiferent din partea cui vine). În orice caz, această metodă este tot un refuz de asumare și un exercițiu de aruncare a vinei – refuzând să prezinte nominal aceste „forțe oculte”, înaintează de fapt un argument lipsit de fond, al cărui efect ține mai mult de factorul psihologic.

Voi încheia această exemplificare extinsă prin prezentarea cameleonului politic Liviu Dragnea: deși există investigații, probe și argumente clare prin care liderul PSD poate fi asociat cu prevederile ordonanței 13/2017 prin care se aduc modificări legilor penale, reacțiile prezintă cel mai elocvent starea de lipsă de asumare. Prin distanțarea față de pozițiile guvernului pe care îl influențează în calitate de șef al partidului și declarații contradictorii prin care, în diferite momente, au dat dovadă de inadvertențe și o logică schimbătoare, Dragnea a reușit să demonstreze cel mai clar cum asumarea declarațiilor și a faptelor nu își are locul în politica românească.

Cele 3 exemple prezentate din sferele politicii și ale fotbalului (cele două domenii în care expertiza populară este prezentată cel mai des) fac parte dintr-o educație informală pe care milioane de oameni o primesc în fiecare zi: nu trebuie să ne recunoaștem greșelile, trebuie doar să le ascundem și să introducem diversiuni.

Dacă fac referire la educația formală, atunci voi vorbi despre anii de școală în care am fost încurajat să pretind că am învățat lecția chiar și atunci când nu mi-am făcut timp să citesc. Eram presat să copiez teme doar pentru că situația era preferabilă unei confesiuni de tip „Nu am înțeles lecția și acasă nu m-am putut descurca de unul singur” și eram învățat să pretind că știu ce scriu în cadrul unor comentarii literare pompoase și laborioase, pe care mintea mea le memora fără a le putea înțelege. Chiar dacă subiectivizez argumentul și aleg să vorbesc despre propria persoană, am convingerea că situația nu s-a schimbat foarte tare – iar multiple exemple particulare îmi confirmă faptul că situațiile de asumare sunt excepția de la normă.

Din multe puncte de vedere, lipsa asumării este o metodă de auto-apărare: nu recunoaștem propriile greșeli și arătăm cu degetul către problemele altora pentru a fi salvați de o evaluare nedorită, dar pe care o merităm. Minciunile sunt un mod de a supraviețui într-un sistem de educație în care scopurile și obiectivele nu sunt bine definite. Dar problema se agravează în timp și ajungem să devenim angajați, părinți, cetățeni și oameni iresponsabili. Din păcate, persoanele sincere și verticale, care ne explică necesitatea de a ne recunoaște și asuma greșelile, sunt mult prea puține pentru a-și lăsa amprenta.

Totuși ar trebui să ne gândim la timpul și energia pe care le-am economisi în situația în care ne-am asuma responsabilitatea faptelor și declarațiilor: pe termen scurt și mediu, am avea un nivel mai mare de înțelegere a realității aflate dincolo de aparențele oferite. Am conștientiza, în sfârșit, care sunt diferențele dintre noi și ne-am folosit resursele pentru a rezolva toate aceste mici probleme. Dacă elevii care nu își fac temele pentru acasă ar recunoaște dificultățile pe care le întâmpină și profesorii de la clasă ar înțelege și ar identifica obstacolele, atunci educația va deveni cu adevărat centrată pe nevoile elevilor și reformele din învățământ ar ține cont de un status-quo real, așa cum este perceput de către însuși categoria socială ce reprezintă subiectul și produsul educației. Pe termen lung, am crește ca societate, am dezvolta relații inter-umane mai complexe și mai puțin bazate pe elemente de suprafață și am avea parte de un nivel mai scăzut al corupției.

Da, îndrăznesc să fac această afirmație mare și curajoasă: corupția este direct proporțională cu lipsa asumării.

Indiferent dacă ne referim la o secretară care alege să își ascundă greșelile „sub preș” din teama de a-și pierde locul de muncă (situație oricum inevitabilă până la viitoarea verificare), de un om de afaceri care nu își poate justifica averea, sau de un politician care își ascunde acțiunile ilegale prin toate metodele posibile, vorbim despre acte de corupție care izvorăsc din lipsa asumării. Cu siguranță nu am fi ajuns până aici dacă prima lecție predată în școală ar fi fost aceea a recunoașterii greșelilor, cu promisiunea că ele vor fi sancționate mai puțin sever (ceea ce implică și o pedepsire corespunzătoare a lipsei de asumare).

Prin urmare, revin la întrebarea inițială: Ce aș schimba la educația din România înainte de toate? Aș introduce lecția asumării vorbelor și faptelor, astfel încât generațiile viitoare să aibă curajul și demnitatea de a intenționa fiecare cuvânt pe care îl rostesc și de a fi siguri și transparenți în fiecare faptă cu impact asupra celorlalți. I-aș ajuta pe copii să fie sinceri cu ei înșiși și, în consecință, cu cei din jur; le-aș dezvolta personalitățile în funcție de propriile aptitudini și aspirații, nu în funcție de modele pe care nu le vor atinge în prima parte a vieții (și pe care probabil că nu le vor depăși niciodată). În lipsa asumării, avem parte de o civilizație a minciunii și a haosului, în care fiecare individ inventează o realitate proprie și o proiectează asupra celorlalți, distorsionând ireversibil linia dintre esență și aparență.

Dar cum am putea să aducem o schimbare semnificativă atunci când suntem înconjurați de oameni care dovedesc succesul prin decepție, minciună și manipulare? Cum ar putea un profesor bun să le ofere elevilor o lecție despre asumare în situația în care tot ceea ce se desfășoară în afara sălii de clasă dovedește exact contrariul? Sunt întrebări asupra cărora ar trebui să reflectăm atunci când ne raportăm la cei care ne înconjoară și la noi înșine. Și dacă avem puterea de a înțelege modurile în care societatea s-ar putea îmbunătăți dacă am avea parte de educația asumării, atunci poate că sunt câteva eforturi pe care merită să le facem.

Distribuie acest articol dacă îți pasă!

Cele 3 Virtuți ale Omului de Stat și ”Calitățile” Actualului Guvern

By | 2017, Blog | No Comments
Distribuie acest articol dacă îți pasă!

În articolul precedent am ales să vorbesc despre ceea ce oratorul, juristul, politicianiul și scriitorul roman Marcus Tullius Cicero numește un om de stat: un individ care deține funcții politice și le exercită în spiritul principiilor fundamentale care stau la baza statului, în concordanță cu legile votate în baza înțelepciunii înaintașilor și în interesul conservării republicii. Scopul său nu este acela de a cumula avere, influență sau alte beneficii, ci vizează strict problemele statului și menținerea sistemului legislativ, precum și a drepturilor și libertăților cetățenești.

În perioada vieții lui Cicero, Roma a avut mai multe faze în care a trecut de la republică la tiranie și a devenit, în cele din urmă, un imperiu dictatorial sub Augustus Cezar. Dacă romanii ar fi ținut cont de învățăturile înaintașilor lor și ar fi știut cum să își apere drepturile și libertățile în fața liderilor politici, atunci poate că am fi putut vorbi despre un imperiu care are la bază o republică democratică. Din păcate însă, învățăturile despre trecut nu erau la fel de ușor de predat și mijloacele de comunicare erau limitate – mai mult, sursele de cunoaștere erau reduse și un segment foarte redus din populație era suficient de educat pentru a citi și a înțelege scrieri ale lui Platon și Aristotel. Era o eră în care se punea preț și se atribuia încredere oratoriei: arta de a vorbi în public, de a prezenta argumente și de a-i convinge pe ceilalți de cele spuse.

Inspirat de virtuțile precizate de Aristotel în operele sale (cea principală fiind ”Etica Nicomahică”), Cicero a raportat această abordare la omul de stat din Roma. Astfel, el a venit cu o serie de calități pe care acest lider politic ar trebui să le aibă. Prezentarea lor nu este pur întâmplătoare, întrucât situațiile sunt încă de actualitate și actualii guvernanți ai României demonstrează că nu au învățat prea multe din istoria ultimilor 2000 de ani. Dovada cea mai clară este dată de încercarea de a scăpa sute de politicieni de anchetele aflate în desfășurare și de condamnările penale pe care le suferă din cauza fărădelegilor comise, în baza unei ordonanțe de urgență – pe care au promis că o abrogă doar pentru a reveni cu un proiect asemănător, în care a fost eliminat doar pragul de 200.000 de lei. Întrucât glasul cetățenilor nu a avut nicio valoare pentru acești oameni, insistanța de a promova această modificare a codului penal depășește orice limită a bunului simț, metodele utilizate pentru promovare denotă disperare și sfidare față de tot ceea ce este decent, iar demisia de onoare prin asumarea eșecului nu face parte din planurile vreunui membru al actualului guvern, consider că este momentul oportun să reamintim despre cele 3 virtuți esențiale pe care Cicero le-a atribuit omului de stat.

Astfel, scriitorul roman a vorbit despre:

  1. Sapientia – înțelepciunea de a lua cele mai bune decizii în baza cumpătării și a judecății profunde, de a înțelege care sunt ultimele tendințe în materie de politică și de a le cântări în raport cu spiritul în care a fost fondat statul (în cazul de față, republica). Un lider politic trebuie să aibă această inteligență pentru a putea fi capabil să mențină pacea, ordinea, prosperitatea și, prin corespondență, propria credibilitate. Atunci când omul politic face eforturi personale și instituționale pentru a promova legi pe care sute de mii de oameni le resping în mod vizibil, sute de juriști le declară problematice și zeci de experți imparțiali din afara țării le dezaprobă, această înțelepciune nu este urmată în mod corect și nu se poate vorbi despre un om de stat.
  2. Prudentia – capacitatea de a gândi și de a prognoza evenimentele care urmează în viitorul apropiat și depărtat. Deciziile nu trebuie să fie luate pentru a rezolva o situație de criză actuală, ci și pentru a asigura respectarea drepturilor, respectul față de legi și longevitatea statului. Chiar și în ceea ce îl privește, omul de stat trebuie să fie prevăzător și să cântărească fiecare decizie prin a-și pune întrebarea: ”Oare ce se va întâmpla pe termen lung dacă iau această decizie?”. Cu siguranță încercarea haotică de modificare a Codului Penal, prin ignorarea tuturor recomandărilor non-partizane oferite de experți din domeniul juridic din țară și din străinătate, nu ține cont de această virtute.
  3. Auctoritas – autoritatea pe care este capabil să o genereze un individ implicat în politică, prin vorbele și acțiunile sale. În mod clar, nu am fi dispuși să urmăm conducerea unui lider care nu știe să își impună autoritatea și nu își legitimează importanța pe scena politică prin propria activitate. Căutăm oameni virtuoși, care au aceleași valori ca și noi și care sunt dispuși să le apere. Din păcate, în cazul modificării Codului Penal, vorbim despre un program de guvernare vag, care prevedea doar condiții mai bune pentru deținuți în capitolul ”respectul față de cetățean”: astfel, nu putem vorbi despre ceva ce electoratul a votat cu bună știință și a validat într-un mod cât se poate de conștient și informat. Un lider care trebuie să caute argumente în documente validate anterior pentru decizii inventate ulterior nu dispune de acest auctoritas și își va pierde din autoritate, legitimitate și credibilitate tocmai din cauza inadvertențelor discurs-acțiuni politice.
Joi, 9 februarie 2017, voi susține o prezentare despre Cicero la Casa Cărților din Slobozia. Prin aceste articole am decis să demonstrez felul în care autorul roman încă este relevant și de actualitate pentru înțelegerea evenimentelor și sper că reușesc să încurajez cititul, gândirea liberă și spiritul critic. Sunt cărți importante pentru cultura și societatea noastră pe care nu le vom studio niciodată în școli pentru că există cunoștințe periculoase pentru liniștea celor care ne conduc. Sper că situația se va schimba odată cu predarea ștafetei către generația mea.

Surse Știri:

http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/noul-proiect-privind-codurile-penale-identic-cu-oug-13-664350

http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/legea-gratierii/sorin-grindeanu-gratierea-este-in-programul-de-guvernare-la-capitolul-respectul-pentru-cetatean-658884

http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/sondaj-intern-psd-oug-13-i-a-costat-jumatate-din-procente-664587

Imagine: Revista22.

 

Distribuie acest articol dacă îți pasă!

Omul de Stat – Specia cea mai rară de politician

By | 2017, Blog | No Comments
Distribuie acest articol dacă îți pasă!

Urmărind evenimentele din ultimele două săptămâni și, în același timp, pregătindu-mi prezentarea pentru ziua de joi (în data de 9 februarie, începând cu orele 17:30, voi susține o prezentare de carte la Casa Cărților din Slobozia), mi-am îndreptat preț de câteva ore atenția către opera lui Cicero.

Filosoful, politicianul și oratorul roman, un contemporan al lui Burebista, a reușit să preia învățăturile lui Platon și Aristotel, cu scopul de a identifica o dimensiune practică pentru ele. Spre deosebire de cei doi greci a căror operă a studiat-o în cursul vieții, Cicero a fost și un practician al politicii și a reușit la vârsta de 40 de ani să urce pe treapta ierarhică la cel mai înalt punct, devenind consul în anul 63 î.Hr.

Ceea ce îl distinge și îl evidențiază însă pe roman este gândirea politică încă actuală și abordările care îmbină conservatorismul cu ultimele tendințe: astfel, el realizează o diferențiere între politicieni și oameni de stat.

În opinia lui Cicero, politicienii sunt oamenii care își urmează interesele personale sau le apără pe cele ale grupului (facțiunii) din care face parte. Pot avea intenții bune, însă sunt orbiți de lipsa unor virtuți elementare pentru buna guvernare și, în același timp, nu sunt capabili să vadă consecințele pe termen lung ale acțiunilor. Politicienii își vor urma întotdeauna pasiunea pentru putere, vor continua să cumuleze averi și influență, iar în situația în care puterea lor nu este limitată, se transformă foarte ușor în despoți și tirani care își exercită autoritatea după bunul plac și în mod abuziv față de principiile statului. Pot merge atât de departe încât să neglijeze fundațiile statului în care au fost educați și în care au ajuns la putere, căutând să modifice legile fundamentale pentru a-și atinge interesele. Vă sună cunoscut?

În același timp, există oamenii de stat: cei care cunosc scopurile, viziunile și idealurile care stau la baza statului în care locuiesc și merg până la capăt pentru a le apăra. Ei sunt cei care nu se tem să fie în minoritate, au capacitatea de a vedea dincolo de faptele cu efect pe termen scurt și mediu, sunt dispuși să investească timp și energie pentru a conserva valorile fundamentale ale comunității și văd statul ca pe un mecanism primordial intereselor unor indivizi. Chiar dacă politica este făcută de oameni și pentru oameni (indiferent care dintre ei și numărul lor), omul de stat este capabil să vadă dincolo de evenimentele din prezent și să ia deciziile cele mai înțelepte pentru a conserva însuși statul. Pentru că în afara statului există dezechilibre, denaturări și excese.

Și s-a întâmplat chiar în perioada vieții lui Cicero să observe cum un tiran îl cenzurează (dictatorul Sulla l-a determinat să părăsească Roma pentru o perioadă de timp din cauză că oratorul era considerat un inamic al statului), cum intențiile cele mai bune degenerează în momentul în care puterea este obținută (Cezar a distrus republica, a înlăturat o bună parte din drepturile cetățenești și a instaurat un regim dictatorial sub noul imperiu) și cum tinerele speranțe pot să fie corupte de pasiunile puterii, tocmai din lipsa cumpătării și a unor mecanisme care să prevină abuzurile de putere (tânărul Marc Antonoiu a fost o dezamăgire și nu a reușit să scape de tendințele autoritare ale înaintașilor).

Între timp, lumea a evoluat și sistemele politice au înțeles că este necesar să existe principii fundamentale ale statului care să nu poată fi înlăturate: printre ele se numără și statul de drept și supremația legii. Într-adevăr, legile au nevoie de o actualizare și de o adaptare la timpuri: dar nu în favoarea unor indivizi care urmează doar propriul interes și nu prin metode mârșave, prin eliminarea dezbaterii publice, ignorarea organismelor specializate, încercarea de cumpărare a consimțământului și a demnității oamenilor și prin circ (aici mă refer la conferințele de presă în care cetățenii cinstiți ai țării au fost sfidați).

Indiferent dacă aveți sau nu ocazia de a participa la prezentarea mea de carte de joi pentru a discuta despre aceste probleme (printre altele), vă invit să reflectați și să vă puneți întrebarea: câte personalități publice din România sunt cu adevărat oameni de stat și au o viziune pe termen lung, bazată pe legi și principii fundamentale intangibile?

Distribuie acest articol dacă îți pasă!

Moarte Intelectualilor, 27 de ani mai târziu

By | 2017, Blog | No Comments
Distribuie acest articol dacă îți pasă!

În mod evident, presa și mediile de informare au o agendă politică și urmează interesele finanțatorilor, proprietarilor și a grupurilor care le susțin activitățile. Atunci când cineva transmite o informație, îi prelucrează perspectiva și unghiul de prezentare pentru a-i deservi la un anumit scop: în aceiași măsură în care doi elevi care se încaieră în curtea școlii îi prezintă învățătoarei puncte de vedere divergente și auto-conservatoare pentru a-și salva pielea de pedepsele prevăzute în regulamentul școlar, mass-media preia poveștile politicienilor și le oferă un gen specific de subiectivitate care îndeplinește scopul de a influența judecătorul suprem dintr-o democrație: cetățeanul cu drept de vot.

Niciun stat democratic nu are și nu va avea vreodată o presă obiectivă: din același motiv, anumite țări precum Marea Britanie și Suedia finanțează posturi de televiziune și ziare de stat din banii contribuabililor și se asigură că redactorii, reporterii, jurnaliștii și realizatorii de emisiuni își îndeplinesc meseria fără presiunile și influențele părților implicate. Din același motiv vorbim despre BBC și ne referim la o sursă credibilă de știri, cu informații verificate și o relatare care nu încearcă să manipuleze, ci doar să prezinte informațiile sub forma în care au fost preluate, cu o un grad minim de prelucrare.

Din păcate, în România nu a existat înțelepciunea de a depolitiza Televiziunea Română sau agenția națională de presă (Agerpres, fostul Rompres): angajații acestor companii de stat sunt simpli funcționari supuși guvernanților, iar obiectivitatea lor este definită și limitată de către angajator. Dacă TVR-ul, postul unic de televiziune din 1990, a fost motorul care a dus în spate propaganda pro-FSN și le-a asigurat succesul în alegerile generale de la data de 20 mai 1990, astăzi situația nu s-a schimbat prea mult. Ba din contră, retragerea finanțării publice, din taxele contribuabililor, a postului este un factor important pentru o politizare mai profundă. TVR și Agerpres nu sunt echivalentul BBC pentru că nu au aceeași libertate de a prezenta opinii și puncte de vedere care îi pot contra pe guvernanți atunci când greșesc.

În consecință, mediul privat a explodat și a asigurat reprezentarea tuturor punctelor de vedere: ceea ce, în teorie, este minunat. În practică însă, în loc să existe informații complementare care să îi ajute pe cetățeni să înțeleagă punctul de mijloc în care se află adevărul, avem parte de extreme influențate mai mult de abordările manipulatoare ale lui Berlusconi și de senzaționalismul lui Dan Diaconescu decât de CNN, France24, sau Euronews.

Acest articol pornește de la scandările manifestanților pro-FSN din Piața Universității, din anul 1990 și realizează o paralelă cu situația actuală pentru a explica modul în care propaganda a evoluat și a obținut diverse ramificații de-a lungul anilor. Cum am ajuns de la dezbaterile dintre cititorii Adevărul și susținătorii România Liberă să păstrăm același nivel de polarizare și segregare prin neînțelegerile dintre tabăra Antena 3/România TV și grupul B1/Realitatea TV?

”Noi muncim, nu gândim”, ”Iliescu, te votăm, te votăm cu neamul, ca să moară de necaz Rațiu și Câmpeanu” și ”Moarte intelectualilor” sunt doar trei dintre cele mai memorabile lozinci ale cetățenilor care s-au lăsat influențați de mesajele transmise pe atunci a televiziunii naționale. Între timp, s-a dovedit că intelectualii nu aveau intenții atât de rele (spre exemplu, primele negocieri cu NATO și Uniunea Europeană s-au desfășurat sub președinția lui Emil Constantinescu) și chiar înțelegeau ceea ce înseamnă democrația: iar eu mă întorc frecvent la afirmațiile lui Ion Rațiu din 1990 privind definiția democrației.

Prima pagină a ziarului Adevărul, ediția din 27 aprilie 1990. Se poate observa foarte clar partizanatul pro-FSN. Sursă Imagine: http://societatesicultura.ro/2015/04/manifestatia-din-1990-din-piata-universitatii/.

Presa din 1990 a fost la fel de divizată ca și astăzi: pe de o parte, existau publicații precum Adevărul care îi condamnau pe ”golanii” din Piața Universității, apărau punctele de vedere ale Frontului Salvării Naționale și aveau grijă să evidențieze declarațiile politice ale lui Ion Iliescu, iar pe de altă parte exista România Liberă, pentru care scriau oameni precum Petre-Mihai Băcanu și Anton Uncu – foști deținuți politici ai regimului comunist care se opuneau mișcării și inițiativelor politice FSN.

Ulterior, au apărut alte publicații care au întărit opiniile pro-vestice: fostul candidat al Partidului Național Țărănesc, Ion Rațiu, a fondat Cotidianul în 1991, iar postul de televiziune PRO TV a fost lansat în 1995, urmând modelul american de a face jurnalism și susținând aderarea Româniai la NATO și Uniunea Europeană.

Cu toate acestea, opiniile nostalgice pentru comunism și naționaliste în sensul xenofob au continuat să fie perpetuate și întărite de diverse publicații. Astăzi, ele sunt menținute și lingușite într-un mod voalat de către România TV și Antena 3.

Pe scurt,  România TV condamnă:

A. Forțele oculte (servicii secrete naționale care lucrează pentru diverse interese străine, miliardari precum George Soros, care investesc în ONG-uri din mai multe țări și finanțează chiar și campanii electorale din Statele Unite);

B. Cetățenii străini care investesc în România și cumpără spații comerciale și terenuri (chiar dacă piața liberă este o condiție fundamentală pentru a fi membru al Uniunii Europene și românii, la rândul lor, pot să cumpere în alte state cu aceeași ușurință);

C. Politicienii născuți și crescuți în România, dar care fac parte din grupuri etnice diferite (a se vedea campania de denigrare a Președintelui Klaus Iohannis prin a-l numi Werner, sau felul în care numele de pe ecean al lui Dacian Cioloș a devenit Julien).

D. Tinerii inconștienți, manipulați și care se lasă cumpărați și influențați de cele 3 puncte menționate mai sus.

Antena 3 are o agendă asemănătoare, doar că își atinge scopurile prin modalități mult mai voalate: în primul rând, ei măgulesc nostalgiile și sentimentele naționale ale telespectatorilor prin invitații pe care îi cheamă pe platou. Din când în când, ei aduc actori și oameni de cultură care s-au remarcat în perioada comunistă și îi promovează pentru a-și păstra audiența de vârsta a treia. În al doilea rând, Antena 3 crează o impresie de obiectivitate prin invitații pe care îi cheamă: uneori au în platou membri ai partidelor care nu le susțin agenda; chiar dacă îi atacă și le demontează argumentele prin puterea manipulatoare a unei majorități de opinie din platou, măcar încearcă să îi prezinte publicului o nuanță de neutralitate. În al treilea rând, postul de televiziune al deținutului Dan Voiculescu are invitați de calitate, profesioniști și academicieni cu studii de specialitate- iar faptul că opiniile lor coincid sau au un punct de intersecție devine uneori irelevant. Scopul este acela de a arăta acea parte a realității care îi favorizează și le dă dreptate. Nu în ultimul rând, Antena 3 are tendința de a întoarce armele din când în când și de a schimba taberele, demonstrând că realizatorii de emisiuni sunt profesioniști desăvârșiți chiar și în actorie: Traian Băsescu, dușmanul suprem al postului de televiziune în ultimii ani, a devenit brusc un partener de dialog și un personaj pozitiv atunci când a făcut afirmații împotriva justiției și a susținut lipsa de legitimitate a DNA-ului. În aceeași măsură, Crin Antonescu a devenit unul dintre dușmanii televiziunii la mai puțin de un an după ce a fost prmit în mod triumfal în calitate de președinte interimar, în vara lui 2012.

În încercarea de a face față și de a contra-balansa aceste atacuri, Realitatea TV și B1 apără punctele de vedere ale actualei ”drepte”, tandemul PNL-USR. Într-o democrație este importantă opoziția și prezentarea tuturor punctelor de vedere, însă ambele posturi au avut momente în care au deviat și au răspândit dezinformări pentru a-și apăra interesele. B1 a avut momente în care s-a poziționat împotriva tuturor celorlalte posturi de televiziune în perioada 2012-2014, când a fost singurul studio care l-a găzduit și l-a susținut pe președintele Traian Băsescu într-un mod necondiționat, până ce acesta și-a finalizat mandatul. Aidoma, în vara lui 2014, Realitatea TV a avut probleme de profesionalism până în momentul scindării, când și-a mutat studiourile de emisie și i-a permis fratelui mai mic România TV (RTV) să existe independent. În orice caz, gradul de obiectivitate pe care îl prezintă aceste două posturi a fost tot timpul cu o clasă mai sus decât cel expus la Antena 3 și RTV.

Situația mass-mediei din România nu s-a schimbat prea mult și cumva încă suntem blestemați să revenim la momentul 1989 pentru a realiza că evoluția s-a produs tehnologic mai mult decât profesional: diferența dintre România Liberă/Cotidianul și Adevărul nu a dispărut niciodată, doar a căpătat noi ramificații și s-a extins în alte medii.

Poate singurul post de televiziune actual care încearcă să își mențină neutralitatea și echidistanța față de grupurile de interes politic este Digi24, unde realizatorii de emisiuni au grijă să prezinte declarațiile așa cum sunt, să evite scoaterile din context, să cheme oameni din mediul academic pentru a dezbate și să invite membri ai tuturor partidelor politice și părților implicate în situații de neconcodranță. Este singurul post despre care știu sigur că a dat afară un invitat pentru că tesiona atmosfera din emisiune și ridica tonul (în iunie 2016, deputatul PSD Eugen Nicolicea a fost invitat de către moderatorul Moise Guran să părăsească platoul emisiunii) și le apreciez deontologia profesională și tendința de a prezenta faptele așa cum sunt.

Cu toate acestea, îmi vine în minte proverbul copilăresc pe care îl învățam în clasele mici: ”Cu o floare nu se face primăvară”. Jurnaliștilor din România încă le este permis să lanseze acuzații și teorii ale conspirației care nu sunt susținute de dovezi, care sunt menite să destabilizeze situația și să creeze panică la fel ca în filmul american Network (unde membrii unui grup terorist negociază cu jurnaliștii termeni contractuali pentru a fi prezentați în fiecare seară ca o amenințare națională. Este un film din 1976 în care etica jurnalistică este înlocuită de goana după audiență și încercările disperate de a-i ține pe oameni lipiți de ecranele televizoarelor, cu promisiunea că urmează dezvăluiri și adevăruri incendiarepe care îl recomand tuturor celor care vor să înțeleagă. Vă sună cunoscut?).

Astfel, prin influența acestor televiziuni, prin faptul că m-am afișat într-un loc public pentru a protesta cu o pancartă pe care scria simplu ”România, stat de drept”, am primit un număr covârșitor de insulte și amenințări din partea trecătorilor. Libertatea de expresie și dreptul de a avea o opinie diferită nu sunt încă apreciate, iar tendința este aceea de a condamna. Și cumva toți acești oameni îndeplinesc agenda politică a televiziunilor care îi manipulează: ”Moarte intelectualilor” și ”noi muncim, nu gândim” s-au transformat în ”La muncă, soroșiștilor”, jignirea de ”golan” a luat forma sintagmei ironice ”tânăr liber și frumos”, iar peiorativul ”soroșist aurolac”, iar ura față de susținătorii lui Rațiu s-a perpetuat în ură față de susținătorii lui Iohannis și ai DNA-ului. Știu toate astea pentru că am fost supus tratamentului de golan din anii 1990.

Problema mea cu aceste experiențe nu este neapărat faptul că se exprimă opinii diferite de cea pe care o am eu. Din contră, mă bucur că există o libertate absolută de expresie. Dar ceea ce este cu adevărat trist este că nu există dialog: oamenii care scandează lozinci nu vor să audă ceva diferit, nu vor să dezbată prin argumente și preferă confortul oferit de un mediu cu opinii identice. Eu îmi pun în fiecare zi problema ”Sunt oare manipulat și greșesc în acțiunile mele?” și evaluez situația în care mă aflu: știu că prin simpla mea prezență fizică într-un spațiu public, transmit un mesaj și vreau să fiu sigur că mesajul meu este în concordanță cu valorile pe care le am.

Și da, sunt 100% sigur că oamenii care au comis infracțiuni merită să își ispășească pedepsele, nu sunt de acord cu ordonanțe de urgență emise la miez de noapte și ordini de zi schimbate fără a anunța. Mi se pare o bătaie de joc să organizezi conderințe de presă în care să sfidezi întrebările jurnaliștilor prin refuzul de a răspunde și nu cred că un oficial guvernamental plătit din bani publici își poate justifica secretomania repetând ”Altă întrebare?” de 24 de ori. Mai mult, creșterea salariilor bugetarilor, a pensiilor și a burselor studențești chiar înainte de a încerca să promulgi ordonanțele mi se pare un gest mârșav, meschin și lipsit de coloană vertebrală: încercarea de a cumpăra tăcerea și consimțământul oamenilor nu ar trebui să fie un mijloc tolerat într-un stat democratic, iar oamenii ar trebui să aibă ceva mai multă demnitate. Iertarea nu poate fi cumpărată și faptele bune nu le anulează pe cele rele: există un bilanț pentru amândouă și legi funcționale care să le sancționeze ca atare. Este la fel de stupid ca argumentul ”Gigi Becali nu merita să meargă la închisoare pentru că a ajutat câteva biserici și familii sărace”: într-un stat de drept aplicarea legii nu este negociabilă și nu are un caracter selectiv în funcție de binele făcut comunității. Fiecare încălcare a legii trebuie să fie sancționată la fel pentru toți cetățenii, în limitele și condițiile impuse de lege.

Prin urmare, după ce mi-am expus motivele și argumentația, mă simt nevoit să adresez întrebarea: când a fost ultima dată când v-ați pus credințele la îndoială și v-ați gândit că ați putea greși?

Distribuie acest articol dacă îți pasă!

De ce Bucureștiul nu este reprezentativ pentru restul țării (și ar trebui să protestăm în toate orașele)

By | 2017, Blog, Ialomița, Slobozia | No Comments
Distribuie acest articol dacă îți pasă!

În perioada în care am locuit în Paris, una dintre colegele mele îmi reamintea permanent că Franța nu este reprezentată de Paris (și invers, Parisul nu reprezintă Franța) și, în afară de câteva orașe ceva mai mari, există zone rurale și sub-urbane mult mai numeroase care nu se bucură de toată splendoarea și opulența rezultată din grandomania unor monarhi și nobili. În plus, spunea ea, francezii din afara capitalei sunt mult mai amabili și mai puțin snobi în ceea ce privește alegerile din viața de zi cu zi – pur și simplu nu au pretenția că locuiesc în capitala culturală a Europei (și probabil a lumii), așa că sunt cu picioarele pe pământ.

Ceea ce mi-a spus Heloise nu m-a pus prea tare pe gânduri până în momentul în care am revenit în țară și am devenit mai atent la atitudinile și obiceiurile oamenilor din diferite localități. Și întrucât sunt suficient de norocos să studiez în București, să fiu originar dintr-un oraș mic unde îmi vizitez părinții, dar am și bunici la țară, atunci am putut face mai multe observații. Ceea ce am observat în ”Micul Paris” este că, într-adevăr, s-a dezvoltat un snobism al intelectualității care și-a finalizat studiile și se ocupă de editarea unor reviste, de participarea la conferințe academice și de diverse alte activități literare. Bucureștiul nutrește și primește cu brațele deschise patru mari categorii de tineri:

A. Corporatiștii care lucrează de dimineața până seara pentrua câștiga salarii frumușele, în cadrul unor companii care de foarte multe ori nu au sedii în afara Bucureștiului. Mereu grăbiți, dornici să înlocuiască unele cuvinte din limba română cu neologisme din engleză (lunch în loc de masă de prânz, break în loc de pauză, etc.), într-o majoritate destul de mare neo-liberali și susținători ai pieței libere cu intervenție minimă din partea statului (și implicit impozitare minimă asupra veniturilor).

B. Tinerii intelectuali care își fac doctorate, devin activi în ONG-uri, preferă să lucreze pentru mici afaceri și în majoritatea cazurilor își urmează visurile lor de împlinire prin cunoaștere. În general, refuză din principiu să lucreze pentru corporații din motive diverse, dar susțin tot ceea ce înseamnă. Deși, spre deosebire de amicii lor corporatiști, prezintă tendința de a avea viziuni politice mai de stânga, sunt susținători ai partidelor de dreapta din România (care, în mod bizar, au mai multe în comun cu stânga europeană).

C. Micii întreprinzători care mai mult ca sigur fac parte din cel puțin una din categoriile de mai sus: au lucrat pentru corporații (și probabil că își numesc afacerea un start-up) și/sau dețin studii universitare într-un domeniu în care încearcă să reușească. Pot fi absolvenți de ASE care încearcă să aducă noi produse pe piața românească, sau chiar ingineri care dezvoltă programe pentru calculator. Prezintă elemente hibride dintre cele două categorii și cel mai probabil disprețuiesc politica statului de a acorda facilități fiscale marilor companii străine care decid să investească și să creeze locuri de muncă, dar în același timp distrug micile afaceri.

D. Bugetarii care își îndeplinesc funcțiile administrative, sociale și de bunăstare în locul în care există cea mai mare cerere pentru personal și unde posibilitățile de promovare ajung foarte sus. Fiind vorba de capitala țării, există o cerere semnificativă de forță de muncă ”la stat”, salariile sunt ceva mai mari decât în restul țării, iar pentru fiecare post există un corespondent la o altă instituție, ceea ce este sănătos pentru sistem (excepție fac doar slujbele ministeriale și cele din aparatul de stat unde există monopol).

Acestea fiind spuse, trebuie menționat faptul că prezentele categorii sunt generalizate și stereotipizate pentru a exprima ideea că Bucureștiul este o putere economică în care edilii ar putea la fel de bine să fie rațe care aprobă deciziile cu un măcănit și le dezaprobă cu două. Mediul privat este bine înrădăcinat, independent de factorul politic și produce suficient de mult capital pentru a fi influent și pentru ca politicile ficale să fie realizate în favoarea menținerii locurilor de muncă și a concurenței pe piață. Chiar dacă guvernul intervine și debalansează raportul dintre micile afaceri și corporații prin modificarea pragului de salariu minim (care bucură bugetarii, dar devine o povară pentru angajatorii din mediul privat pentru impozitele crescute) sau prin modificarea taxelor, piața mediază problema de la sine și concurența găsește o modalitate de a-i încorpra pe cei care ies din joc sau deabia mai supraviețuiesc în afaceri. Dar situația aceasta este de multe ori absentă din peisajul localităților mai mici, unde afacerile trebuie să fie aservite sau se supun tacit baronilor locali

Argumentul de mai sus este esențial pentru prezentarea ideii principale: Bucureștiul nu este reprezentativ pentru România (și aici s-ar putea adăuga orașe precum Cluj, Timișoara, Constanța, Sibiu și multe alte orașe suficient de dezvoltate pentru a le permite oamenilor să aibă demnitatea și curajul de a-și manifesta nemulțumirile).

Putem să discutăm oricât despre cei peste 200.000 de oameni care protestează în București, însă grupul respectiv de oameni, pe lângă faptul că este alcătuit într-o mare măsură din oameni din provincie (studenți, navetiști și flotanți), nu este reprezentativ pentru ceea ce se întâmplă în restul țării.

Dacă luăm exemplul Sloboziei, un oraș în care locuiesc 50.000 de locuitori, din care tinerii pleacă imediat după absolvirea liceului și unde mediul privat este slab din punct de vedere al demnității și independenței fță de factorul politic (și privații au înțeles atât de bine situația încât își cumpără liniștea și chiar favoruri la unicul partid care câștigă alegeri), este normal ca numărul cetățenilor care sunt informați corect și au curajul de a-și manifesta nemulțumirile pentru apărarea propriilor drepturi să fie redus. Mai ales în situația în care puține afaceri reușesc să supraviețuiască pe piață și Partidul lipsit de opoziție semnificativă și-a întins tentaculele în toate direcțiile, indiferent dacă este vorba de instituții publice sau întreprinderi private.

Cât timp angajații (atât bugetarii cât și privații) se tem că și-ar putea pierde locurile de muncă, reputația și chiar demnitatea în momentul în care își exprimă în mod public dezaprobarea, opoziția va fi redusă. Dacă mediul privat nu se dezvoltă independent față de factorul politic, atunci companiile din afara orașului care au o filosofie instituțională integră și non-partizană sunt total descurajate să vină să investească, în ciuda infrastructurii favorabile. Iar lipsa locurilor de muncă duce la creșterea numărului de ajutoare sociale acordare de către primărie, ceea ce favorizează partidul unic și le asigură succesul pe termen foarte lung.

Situația este sumbră pentru mii de bugetari și angajați ai unor companii aservite politic, dar există speranță în rândul tinerilor și studenților care își exprimă nemulțumirile în București: ce-ar fi dacă s-ar mobiliza pentru a-și muta activitatea în orașul natal?

De ce ar trebui să se atragă atenția autorităților din toate localitățile din țară? Este foarte simplu: guvernul a primit legitimitatea de a fi instaurat prin votul de încredere al Parlamentului. La rândul său, Parlamentul este rezultatul votului popular din toată țara. Oricât s-ar protesta în București și în celelalte orașe mari, va exista mereu argumentul că se țipă în fața unui perete care crează ecou și reconfirmă convingerile și opțiunile unei majorități intelectuale din mediul urban – pentru că, pentru fiecare bucureștean care iese în stradă, există alți 10 oameni din țară care urmăresc evenimentele la televizor, nu înțeleg ceea ce se întâmplă, se simt alienați și distanți față de evenimente și tind să empatizeze cu cei care le promit o oarecare bunăstare materială (în detrimentul unor principii de tip stat de drept, justiție independentă, libertate de expresie, care au evoluat odată cu atingerea unui anumit statut economic).

Și trebuie să ținem minte faptul că partidele politice sunt organizații naționale și liderii locali nu sunt mereu de acord cu șefii lor din București: dacă reușim să trezim conștiința unor reprezentanți locali, poate că vom crea un mediu pentru discuții și dezbateri în interiorul organizațiilor politice. Liderii ”de la centru” se bucură de legitimitatea încrederii celor din teritoriu, dar în același timp și cei din teritoriu au responsabilitatea morală de a asculta voința locuitorilor: și dacă reușim să trezim sentimentele și ideile care poate că există deja în rândul edililor din urbea natală, facem mai mult bine sistemului decât ne-am putea închipui. Mai mult, dacă cei 100.000 de oameni din București ar fi reduși la 50.000, urmând ca restul să se întoarcă în localitățile natale pentru a-și exprima nemulțumirile, impactul ar fi mult mai mare. 1000 de oameni în fiecare reședință de județ ar însemna enorm pentru a demonstra că nemulțumirea există la nivel național și nu este doar invenția unor grupuri de interes din capitală: diferența este însă la nivel de educație.

Și aici intervine de fapt cea mai mare greșeală de înțelegere pe care o fac bucureștenii (și locuitorii educați ai orașelor mari): se izolează în propria bulă și refuză să interacționeze cu oameni care sunt sub nivelul lor intelectual, academic, economic, etc. Asemenea parizienilor, poartă discuții elevate în cafenele și folosesc neologisme pe care mulți dintre cetățenii țării nu le-ar înțelege.

Ba mai mult, universitățile produc din ce în ce mai mulți indivizi a căror calitate prin excelență este aceea de a vorbi frumos, în termeni de specialitate și cât mai elevat – iar această diferență de înțelegere crează o separare socială care își lasă amprenta și în opțiunile politice. Comunicarea și scopul oricărui mesaj transmis este acela de a fi receptat și înțeles corespunzător. Prin faptul că am beneficiat de studii finanțate sau cel puțin subvenționate din bugetul de stat, avem o oarecare responsabilitate față de ceilalți membri ai societății și trebuie să predăm o parte din ideile și valorile însușite și către oameni care nu au avut timpul sau resursele pentru a avea parte de o experiență asemănătoare. În același timp, nu există noțiune suficient de complicată pentru a nu putea fi explicată în propoziții simple, pe înțelesul tuturor.

Iată câteva exemple: Sistemul politic semi-prezidențial? Puterea executivă este împărțită între Președintele ales prin votul poporului și cabinetul primului ministru votat de către Parlament (cu mențiunea că Președintele este cel care numește Primul Ministru). Separarea puterilor în stat? Principiul care stă la baza statelor moderne, care delimitează rolul principalelor puteri din stat (legislativ, executiv, judecătoresc), crează o balanță de puteri între instituții pentru a asigura supraviețuirea sistemului democratic, păstrarea drepturilor și supremația legii asupra voinței unor indivizi și grupuri de interese. Ordonanțele de urgență pentru amnistie și grațiere? O încercare de salvare a unor cetățeni (între care se regăsesc într-o majoritate covârșitoare politicieni și oameni de afaceri) care au comis o serie de infracțiuni pe care actualul guvern le consideră ”minore” și prea puțin periculoase pentru societate. Problema nu este dată doar de legi în sine, ci și de modalitatea promulgare: în loc să existe dezbatere publică între juriști și oameni specializați în drept penal, se folosesc televiziunile pentru propagarea unor idei diversioniste, în timp ce guvernul își duce la îndeplinire proiectul prin intermediul unor manevre iresponsabile și disperate (ședințe ținute aproape de miezul nopții, ordini de zi ale ședințelor schimbate peste noapte, refuzul de a discuta despre probleme în timpul conferințelor de presă și lipsa de asumare a responsabilității). Protestele nu sunt doar împotriva celor grațiați, ci și pentru respectarea procedurilor de promulgare a legii: amândouă dimensiunile sunt esențiale într-un stat de drept și într-o democrație din timpurile noastre.

A fost atât de greu? Majoritatea termenilor și situațiilor, orice grad de dificultate ar avea, pot fi explicate prin câteva propoziții simple și pe înțelesul oricui. Dacă vorbim despre tehnicalități pe textele de lege (discuții importante doar în anumite contexte), atunci pierdem esența și lăsăm informarea cetățeanului mai puțin instruit la mâna televiziunilor și a site-urilor de știri care sunt mai mult decât conștiente de nivelul de educație al audienței. Ba mai mult, există numeroși bloggeri și activiști de partid pe rețelele de socializare, iar rolul lor este de a întoarce jumătăți de adevăr în favoarea părții pe care o reprezintă și care cel mai probabil îi plătește.

Tinerii care se educă în marile orașe ar trebui să încerce să le insufle celor din localitățile natale o parte din învățăturile de bază despre civism, implicare și funcționarea aparatului de stat (dar și a sistemului mass-media aflat într-un derapaj continuu de la raportarea obiectivă a faptelor). Vorbim despre o țară a cărei istorii este marcată de autoritarism și totalitarism, teama de a fi persecutat este înrădăcinată în conștiința oricărui cetățean mai bătrân de 55 de ani și manifestarea nemulțumirii poate părea ceva exotic, distant de cultura locală și de neconceput.

Este responsabilitatea noastră, a tinerilor, să reducem discrepanțele dintre marile orașe și localitățile mai mici. Scopul este foarte nobil și vizează dezvoltarea economică și socială a României ca un întreg. Poate că în viitor nu vom mai vorbi despre regiuni sărace și regiuni bogate, ci despre centre specializate în industria IT și zone în care industria alimentară este cel puțin la fel de înfloritoare și prosperă. Nu vom mai vorbi despre județe roșii și județe galbene, ci despre județe care caută reducerea taxelor pentru dezvoltarea anumitor sectoare și zone care își urmăresc interesul de creștere a investițiilor în educație și sănătate. Pe scurt, ne vom bucura toți de libertatea de expresie și de opinie, vom fi mai bine informați și votul va fi rezultatul unei consultări de propuneri reale și fezabile, care pot fi susținute pe termen lung.

Trăim într-o eră în care avem acces la informații și resurse, ne putem face auziți de la distanță și eforturile noastre chiar pot avea un impact tangibil. Evenimentele din București sau Cluj nu influențează atât de tare nici localitățile de la periferie sau aflate în zone mai puțin prospere: capitalul uman, valorile și învățăturile trebuie să circule și să pună bazele unei generații mai educate, mai deschise către ideea cde gândire critică și mai înțelegătoare față de realități. Din același motiv putem începe prin a protesta în orașele natale, urmând să cunoaștem persoane de legătură cu care să discutăm, să scriem articole și opinii despre evenimente și să ne aflăm continuu în sferele democrației pe care alții s-au chinuit să o creeze. Noi putem pune capăt dezinformărilor din presă, noi putem să introducem în dezbatere publică probleme noi și care par extraterestre pentru oamenii din provincie și tot noi putem reprezenta un ghimpe în coasta autorităților locale, pentru a le crește gradul de transparență și responsabilitate față de cetățeni.

Evident, este nevoie de mulți ani pentru ca alte orașe din țară să ajungă la nivelul cultural pe care Bucureștiul îl are acum și, în mod clar, este imposibil să concurezi cu localitatea unde țara și-a stabilit capitala. Dar calea spre progres este deschisă de noi și societatea nu este rezultatul votului de la fiecare 4 ani, ci suma atitudinilor și deciziilor pe care le ia fiecare individ membru al acestei societăți în viața de zi cu zi. De fiecare dată când întoarcem capul în partea cealaltî atunci când observăm hoțul de buzunare de la colțul blocului, societatea are de pierdut.

Distribuie acest articol dacă îți pasă!