All Posts By

Vlad Costea

Mihai Chioveanu – Omagiu Post-Mortem

By | 2019, Blog | 2 Comments
Distribuie acest articol dacă îți pasă!

Am aflat astăzi despre decesul profesorului meu Mihai Chioveanu. A ales să ne părăsească la vârsta de 50 de ani, nu a lăsat pe lume niciun moștenitor și a avut grijă să transmită ceea ce avea cel mai de preț către noi, studenții lui.

Vestea morții domnului profesor m-a luat pe nepregătite, mai ales în contextul în care relația dintre noi a pornit prin a fi excelentă în 2011 și s-a degradat progresiv până în 2016 când am părăsit facultatea. Dacă inițial jucam baschet împreună și planificam evenimente studențești (sau înființarea de centre de cercetare), cu timpul am ajuns să ne certăm din cauza unor detalii care țin de gestionarea programului de master pe care l-am urmat (și pe care dumnealui îl coordona).

Dată fiind dinamica specială a relației dintre noi, am crezut mereu că ne vom întâlni întâmplător cel puțin o dată și vom avea ocazia să ne confruntăm opiniile prin raportare la anii care au trecut și experiențele de care am avut parte. Acum că știu că acest eveniment nu va mai avea loc și nimic din ceea ce mi-am imaginat nu are vreun sens, realizez cât de stupide pot fi orgoliile în majoritatea situațiilor.

Pe Mihai Chioveanu îl consider un om esențial în formarea mea: a reușit să mă convingă în 2014 să continui cu un program de master la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, dar doi ani mai târziu a contribuit la refuzul meu de a mai urma doctoratul în aceeași instituție. Dacă m-ar fi întrebat cineva de ce am ales să plec la Facultatea de Filosofie, atunci dumnealui s-ar fi aflat printre cele două-trei nume enumerate.

Am avut totuși parte de momente minunate pe care voi continua să le prețuiesc și nu le voi uita niciodată: am jucat baschet într-un meci amical la care au participat și actori politici, am promovat facultatea la diverse evenimente, am primit drept cadou o carte semnată și un sacou de lână (pe care nu l-am purtat niciodată, dar încă îl am în șifonier) și am colaborat pentru organizarea unor conferințe în perioada cât am fost reprezentant al studenților.

Așa arăta Mihai Chioveanu în 2011, atunci când l-am cunoscut pentru prima dată. În următorii 5 ani pe care i-am petrecut în facultate, starea lui de sănătate s-a degradat și a ajuns să îmbătrânească vizibil, înainte de vreme. Sursă imagine: Agerpres

Mihai Chioveanu m-a încurajat să citesc Aristotel chiar dacă nu înțelegea fascinația mea ciudată pentru latura filosofică a politicii și mi-a sugerat să pășesc în afara microcosmului FSP-UB. În momentele sale de sinceritate din afara orelor de curs, a avut grijă să-mi reamintească de faptul că România alocă prea puține fonduri pentru cercetare și m-a ajutat să scap de anumite visuri fanteziste de a publica lucrări academice.

Deși a acționat uneori contrar funcției de prodecan pe care ajunsese să o ocupe, spunându-le studenților (mai mult sau mai puțin direct, prin prezentarea propriei povești de adult neîmplinit din punct de vedere financiar) să caute satisfacția și succesul în afara facultății, a avut o contribuție pozitivă asupra minților tinere. Pe unii colegi de-ai mei i-a ajutat chiar să găsească slujbe la diverse organizații și instituții, deci sunt sigur de impactul benefic pe care domnul profesor l-a avut.

Înainte de a oferi lecții despre originile fascismului și ororile Holocaustului, Mihai Chioveanu a ales să dea sfaturi de viață. Pentru un student ca mine, a fost exact figura părintească datorită căreia am realizat absurditatea unor idealuri pe care le aveam. Ulterior, a devenit adultul rigid care l-a făcut pe adolescentul din mine să plece de acasă și să exploreze lumea de dinafara zidurilor în care a crescut.

Dacă s-ar fi întâmplat vreodată să îl întâlnesc pe Mihai Chioveanu la metrou, într-un birou secretarial, sau într-o stație de autobuz din zona Colentina (știu că își cumpărase un apartament în zonă) probabil că i-aș fi mulțumit pentru faptul că m-a ajutat să realizez cât de mare este lumea și câte oportunități există în afara FSP-UB (deși sigur aș fi folosit cuvinte ceva mai înțepătoare). Dar privind înapoi, cred că evenimentele s-au produs așa cum s-ar fi așteptat și dumnealui.

Pe termen scurt, poate că aș fi fost mai fericit ca doctorand bursier în științe politice și seminarist pentru un profesor. Pe termen lung, am devenit mai independent și mi-am dezvoltat abilitățile în mai multe domenii. Astăzi îmi cunosc ceva mai bine aptitudinile și valoarea, pot să îmi câștig existența fără a depinde de un singur post și îmi place să cred că sunt puțin mai înțelept decât în 2016. Iar Mihai Chioveanu este cu siguranță unul dintre oamenii care au contribuit la această evoluție.

Imagine de la centenarul Corneliu Coposu, care a marcat și redenumirea Sălii Nr. 1 în „Corneliu Coposu„. Am fost acolo în 2014 și nu voi uita niciodată faptul că am cunoscut-o pe sora „Seniorului”. A fost cu siguranță unul dintre cele mai bune momente din timpul facultății, iar Mihai Chioveanu a făcut parte din acea zi. Sursă imagine: Țărănista

În ultima parte a acestui mesaj vreau doar să enumăr câteva dintre momentele frumoase și memorabile pe care le-am avut alături de profesorul Mihai Chioveanu. Sper că le voi reciti peste câțiva ani și îmi vor împrospăta memoria, astfel încât să nu pot uita de unde am plecat:

  1. În anul universitar 2011-2012 au avut loc alegeri pentru a desemna noul decan al Facultății de Științe Politice, Universitatea din București. Ca reprezentant al studenților în Consiliul Profesoral, am avut ocazia de a vedea ascensiunea ierarhică a lui Mihai Chioveanu. Și cum amândoi eram la început și încercam să ne integrăm într-un mediu nou, am ajuns să legăm o prietenie ciudată care se materializa prin planificări pentru meciuri de baschet și schimburi de idei pentru un viitor centru pentru studii israeliene;
  2. Din 2012 și până prin 2015, dl. Chioveanu mă tachina permanent atunci când vedea că mănânc gogoși cu ciocolată. Acum că mi s-a schimbat metabolismul, înțeleg ceva mai bine de ce;
  3. Dacă statutul de prodecan nu îi permitea să se implice prea mult în politica din rândul studenților, Mihai Chioveanu se amuza deseori de evenimentele stupide care ne făceau să ne certăm. Uneori se întâmpla să fiu și eu prin preajmă și să aud glumele;
  4. La deschiderea anului universitar 2012-2013, Mihai Chioveanu a spus o glumă destul de reușită despre expresia adaptată „fresh meat” (pe care generalii americani o folosesc pentru a face referire la cei mai noi dintre soldați). El a spus că vede în sală „fresh brains” (creiere proaspete) și a continuat să evoce idealuri intelectuale și umane spre care ar trebui să aspire orice absolvent de științe politice;
  5. În urma alegerilor parlamentare din 2012, profesorul nostru Daniel Barbu a devenit senator și ulterior ministru al culturii. Deși alți membri din corpul profesoral se arătau ostili față de fostul lor decan și alegeau să îl ignore, Mihai Chioveanu l-a furișat în birou și i-a strâns mâna pentru a-l felicita. Mi s-a părut straniu în contextul de atunci, dar cred că m-a ajutat să înțeleg mai bine abilitățile diplomatice ale prodecanului de atunci;
  6. Mihai Chioveanu a făcut parte din comisia care a numărat voturile atunci când am candidat pentru Senatul Universității din București. Mi-a mărturisit ulterior că studenții din comisie au încercat să-mi anuleze câteva voturi valide pentru a mă face să pierd, dar el a fost suficient de vigilent pentru a corecta nedreptatea. Faptul că am fost student senator timp de 3 ani mi-a schimbat viața și m-a învățat lecții importante despre învățământul românesc, iar fără dl. Chioveanu nu aș fi avut parte de toate aceste experiențe;
  7. Deși nu a avut copii, Mihai Chioveanu a fost un mare iubitor de câini și mă impresiona prin tandrețea aparent necaracteristică pe care o afișa față de animale;
  8. Atunci când a creat un cont de Facebook prin 2015, eu am fost printre primii 5 prieteni „selectați” de Mihai Chioveanu. La momentul respectiv a fost genul de încurajare și confirmare de care aveam nevoie. Ulterior, am devenit tensionați;
  9. Nu voi uita niciodată faptul că Mihai Chioveanu ne-a mărturisit că a votat cu Victor Ponta la alegerile prezidențiale din 2015 și avea comentarii mai mult sau mai puțin ironice despre înroșirea României pe care o așteaptă. În calitatea sa de cercetător care a condamnat permanent fascismul, pot să îi înțeleg afinitățile de stânga. Dar în contextul de atunci și raportat la idealurile liberale pe care le profesa la orele de curs, pentru mine a fost mereu o curiozitate;
  10. Deseori l-am acuzat și condamnat pe Mihai Chioveanu că are examenele prea simple și oferă note de trecere colegilor care nu participă la cursuri și prezintă eseuri finale copiate sau de proastă calitate. Însă acum că înțeleg mai bine situația finanțării educației din România și nevoile colegilor mei de atunci (care spre deosebire de mine, nu primeau bani de la părinți și nici nu aveau parte de locuri în cămine), cred că pot să iert. Poate că diploma mea nu are nicio valoare și nu demonstrează nimic deosebit. Dar din nou, nu mi-a folosit niciodată la ceva și la fel se întâmplă și în cazul unei majorități covârșitoare a colegilor;
  11. În anul 2014, dl. Chioveanu a adus la noi în clasă un supraviețuitor al Holocaustului, care ne-a povestit despre experiențele de care a avut parte. Sunt recunoscător pentru acea oră de curs și nu voi uita niciodată faptul că la final am fost declarați „singura promoție care nu i-a adresat absolut nicio întrebare” domnului invitat. Explicația mea a fost mai degrabă legată de empatie și de refuzul de a răvăși amintirile unui om care a suferit deja traume, ceea ce a părut să-i potolească puțin indignarea domnului profesor (care inițial credea că nu suntem interesați de subiect);
  12. În momentele sale cele mai bune, Mihai Chioveanu a fost figura părintească de care aveam nevoie pentru a deveni adulți mai responsabili. Am colegi străini care au fost devastați de vestea decesului dumnealui și prieteni actuali care au primit încurajări la momentul potrivit, pe care nu le vor uita niciodată. Prin urmare, dacă profesorul Mihai Chioveanu nu a lăsat în urmă prea mulți discipoli în studiile Holocaustului, omul Mihai Chioveanu a fost mult mai generos și eficient în a forma caractere și a încuraja tineri profesioniști. Iar pentru aceste eforturi, deseori realizate în timpul frecventelor pauze de fumat unde avea tendința de a oferi perle de înțelepciune, consider că merită toate aceste rânduri. Facultatea se termină, conflictele se consumă și viața ajunge la final – însă ceea ce lăsăm în urmă este ceea ce ne caracterizează. Mulțumesc, domnule profesor!

Fotografie: Agerpres

Distribuie acest articol dacă îți pasă!

Statul nu ne face bine: Vol. 3 – Mandatele nelimitate

By | 2019, Blog | No Comments
Distribuie acest articol dacă îți pasă!

Problema pe care urmează să o prezint nu se regăsește doar în România, dar se întâmplă să facă ravagii mult mai mari pe tărâmurile mioritice, tocmai din cauza gradului ridicat de corupție din sistem. Mai exact, este vorba despre accesul nelimitat la funcții publice, fără o limită strictă de mandate.

Singura excepție bine definită este cea a Președintelui României, care conform Art. 81 din Constituție este limitat la două mandate pe parcursul întregii vieți. În rest, avem de-a face cu indivizi care de la primele alegeri libere din 1990 și până astăzi se află în Parlament, în primării sau prin consilii locale sau județene.

Ideea de bază a articolului meu este că un politician desăvârșit este acela care pornește din rândul cetățenilor de rând, identifică probleme din viața cotidiană, reușește să își convingă semenii că are un plan pentru rezolvarea acelor probleme, depune eforturi cât timp se află în funcție, după care se retrage pentru a le acorda și altora șansa de a face politică, dar și pentru a putea vedea consecințele propriilor acțiuni din postura de simplu cetățean.

Cariera politică ar trebui să fie un ciclu complet, nu o călătorie cu o destinație fixă, nu o accedere într-o clasă socială superioară și nu o metodă de a sta în turnul de fildeș până la sfârșitul vieții. Dacă analizăm activitatea legislativă la nivel local sau național, observăm cum noii veniți (indiferent de vârstă) sunt mai implicați și dornici să învețe procedurile și regulile jocului în care au intrat, în timp ce veteranii tind să fie conservatori.

O democrație sănătoasă are nevoie ca ambele perspective să existe, dar nu trebuie neapărat ca indivizii mai experimentați să fie permanent în funcție. Cât timp ședințele sunt publice și au un interes general, cei care au ocupat demnități publice timp de 10-15 ani pot să se prezinte și în calitatea de consultanți, oameni de lobby, experți tehnocrați din diverse comisii, sau simpli cetățeni care apără anumite idei și principii.

Faptul că oameni precum Călin Popescu Tăriceanu sau Traian Băsescu au ocupat neîntrerupt înalte demnități publice din 1996 și până astăzi ar trebui să fie îngrijorător și un indicator al slăbiciunii democrației. Un alt exemplu este cel al lui Varujan Vosganian, care cu excepția legislaturii 2000-2004, a fost permanent deputat sau senator și a ocupat funcții de ministru.

Cum putem avea pretenție ca ei să aducă idei noi, să mențină contactul cu omul de rând pe care pretind că îl reprezintă și să identifice soluții pentru probleme dacă rareori ies la plimbare fără șoferul de serviciu pe care noi îl plătim din taxe și impozite? Deși experiența lor nu poate fi negată și se poate spune că au valoare în cadrul formațiunilor politice din care fac parte, le lipsește exact acel entuziasm de a fi răspunzători față de omul de rând.

Mandate nelimitate, corupție nelimitată

Primul om din stat are o limită clară la numărul de mandate, deși nu deține în totalitate nici măcar puterea executivă. Cel de-al doilea om din stat, președintele Senatului, poate fi desemnat de oricât de multe ori este votat în cadrul camerei parlamentare. Mai mult, demnitarii pot deveni miniștri și de câte 4 ori, așa cum a demonstrat Ecaterina Andronescu.

A fost vreo revenire benefică sau reformatoare pentru societatea românească? Am întâlnit cazuri unde au fost recunoscute greșelile anterioare și s-a încercat repararea lor? Am dubiile mele.

Cu cât cineva stă mai mult într-o funcție, cu atât ajunge să cunoască mai ușor slăbiciunile din sistem, portițele administrative și artificiile din birocrație. Experiența nu înseamnă doar lipsa unei perioade de adaptare și abordarea rapidă a problemelor, ci și posibilitatea de a exploata slăbiciunile sistemului în interesul cuiva.

Dacă în mediul privat avem un cetățean care alege să fie director general al unei firme până la sfârșitul zilelor, atunci o face asumându-și o serie de riscuri și erori umane care vor apărea. Cu siguranță există șanse să rămână în urmă față de concurență, să fie copleșit de sarcini, sau să ia decizii greșite care aduc compania mai aproape de faliment. Situația este corectă cât timp este riscat capitalul propriu și munca pe care a depus-o pe parcursul unor ani. În cazul statului nu există faliment și asumarea erorilor devine mereu un exercițiu de aruncat vina pe umerii altora și de implicare a mașinăriei de propagandă.

Prin urmare, argumentul meu este că oricine a stat mai mult de 2 mandate într-o funcție publică este mult mai predispus să faciliteze corupția decât să vină cu idei noi care să rezolve problemele societății. Ar fi interesant dacă s-ar realiza și un studiu statistic bazat pe această ipoteză, pentru că eu momentan nu am toate datele necesare și nici timp la dispoziție pentru a le procesa.

Însă tind să cred că noii veniți au mai multă energie și o mai mare tendință de a fi transparenți și deschiși față de propriul electorat, spre deosebire de cei care au avut ocazia să își imprime forma posteriorului pe un scaun dintr-o autoritate publică. O pârghie fundamentală a democrației este aceea că puterea ar trebui să limiteze alte puteri, astfel încât să nu se ajungă la tiranie.

Din păcate, fiecare caz unde aceiași oameni obțin noi funcții și demnități publice este un pas înainte către corupție și probabil tiranie. Statul nu ne face bine în general, dar atunci când oamenii îl cârmuiesc fără limite temporale, situația devine și mai îngrijorătoare.

Distribuie acest articol dacă îți pasă!

Statul nu ne face bine: Vol. 2 – Corupția și guvernul extins

By | Blog | No Comments
Distribuie acest articol dacă îți pasă!

Una dintre ideile pe care le-am dezvoltat citind filosofie politică și observând fenomene din politica mondială poate fi exprimată pe scurt prin afirmația „Cu cât statul este mai mare și are mai multe instituții subordonate, cu atât corpuția crește.”

Este cumva o adaptare a opiniei exprimate de istoricul roman Cornelius Tacitus, care în baza experienței sale de senator a ajuns la concluzia că un stat cu mai multe legi este mai corupt.

Deși legea este elementul formal și normativ al actului de guvernare și tind să fiu de acord cu înaintașul nostru (care a trăit și a scris chiar în perioada cuceririi Daciei și i-a numit pe oamenii lui Decebal „de nesups și niciodată loiali„), subiectul articolului nu va fi atât de îngust. Oamenii aflați în funcții politice și administrative au un rol mai important decât acela de a scris noi legi în situații mai mult sau mai puțin justificate: acela de a aplica legile după propria înțelegere.

Corupția ca fenomen, indiferent dacă ne referim la actul de a obține beneficii în baza unui statut sau de a ajuta pe alții să profite de servicii nemeritate, este puternic înrădăcinată în natura umană. În esență, suntem ființe simple care tind să apere interesele unui număr redus de oameni față de care există o oarecare apropiere.

În funcție de scop și de judecata de moment, actele de corpuție pot fi sărbătorite (povestea lui Robin Hood sau mișcările de obținere a independenței pentru anumite state sau grupuri de oameni) sau condamnate (aproprierea de bunuri materiale și bănești din buzunarul public pentru a finanța o fermă de porci sau aranjarea de licitații pentru a obține contracte cu statul). Elementul comun este însă dat de încercarea de a manevra și interpreta legile existente într-un mod favorabil.

Dar înainte să facem afirmații grandioase despre stat, haideți să facem un exercițiu de imaginație care reduce scara analizei pentru a descrie o familie: avem doi soți și un copil. Relația de comunicare dintre cele trei persoane este ideală, își spun tot ceea ce fac și stabilesc de comun acord să păstreze secrete despre propria intimitate. Dacă adăugăm în ecuație doi socrii care locuiesc în aceeași casă și mai mulți copii, atunci gradul de încredere pe care fiecare membru al familiei îl are în celălalt scade exponențial. Vor exista favoriți, va exista un soț care se va simți (în mod îndreptățit) suficient de apropiat de proprii părinți pentru a lua decizii în defavoarea partenerului de viață și vor apărea situații unde copiii vor divulga secrete în alte părți.

Pe măsură ce extindem mai tare schema familiei și adăugăm mai mulți membri, cu atât numărul de interese crește și apar mai multe reguli interne pentru a proteja primul contract social (sau scopul pentru care comuniunea a apărut). Vor apărea astfel autorități mai mari și mai mici, rapoarte de putere și diverse scheme pentru a prelua puterea de a lua decizii în anumite contexte.

Și ce este un stat dacă nu o sumă de familii care locuiesc pe un teritoriu stabilit prin convenție cu vecinii și care recunosc prin supunere aceeași autoritate centrală?

La această definiție a statului se adaugă și componente ligvistice, culturale și istorice, însă comuniunea și subordonarea la aceeași putere centrală sunt principalele cerințe – cel puțin din punct de vedere politic.

Însă voi introduce în acest punct argumentul cel mai controversat: Statele actuale nu devin corupte doar pentru că ajung să fie conduse de indivizi care au probleme de integritate. Cu cât aparatul guvernamental crește, cu atât vor exista mai multe încercări de a frauda și de a manipula regulile pentru a obține beneficii.

La fel se întâmplă în familiile numeroase, unde există permanent mai mult de un interes comun, dar și în companiile cu mulți angajați, unde permanent există grupuri care complotează împotriva deciziilor convenite.

Aici intervine însă o problemă fundamentală a guvernelor: atunci când au probleme, răspund la această potențială vulnerabilitate într-un mod prin care nu își recunosc vina și vor să își extindă puterea și controlul. Să nu uităm totuși că statele dispun de sume uriașe de bani pe care le încasează din buzunarul cetățenilor și au parte de trei alte metode de a crește bugetul:

  • creșterea taxelor (cea mai nepopulară dintre metode, care compromite direct legitimitatea autorităților și poate duce la răsturnarea puterii actuale);
  • împrumutul din surse externe (un fenomen pe care cetățeanul de rând îl condamnă ceva mai puțin decât creșterea taxelor pentru că există permanent o speranță în fenomene miraculoase și o mentalitate egoistă de tip „după mine, potopul”);
  • creșterea inflației valutei, care generează un efect Cantillon (primii beneficiari ai banilor au posibilitatea de a-i folosi rapid pentru a cumpăra bunuri care nu se devalorizează, iar cetățeanul de rând va ajunge să păstreze o monedă care are o putere de cumpărare mai mică; este o măsură populară pentru că mulți cetățeni nu înțeleg ceea ce se întâmplă decât atunci când se ajunge prea departe și deja este prea târziu pentru toată lumea).

Folosind aceste metode, guvernele pot să nu recunoască niciodată că au comis greșeli și să rezolve situațiile de criză prin metode de tip „dacă măsua X reprezentată de politicile Y a dat greș, atunci vom întocmi comisia Z formată din experții A, B și C pe care îi vom plăti să verifice ceea ce s-a întâmplat”. Contrar așteptărilor, rareori se întâmplă ca această comisie Z să ofere un verdict împotriva sistemului și va oferi, în cel mai bun caz, țapi ispășitori pentru a oferi publicului larg un fals sentiment al corectitudinii și dreptății.

Mai mult, aceeași comisie Z nu va fi închisă după ce și-a îndeplinit misiunea și va continua să își desfășoare activitatea din bani publici pentru a identifica și preveni viitoare situații similare. În teorie, acest fapt sună bine și cât se poate de legitim. În practică, pot apărea obiecții și critici asupra măsurilor luate de comisia Z, ceea ce va duce la înființarea unei comisii I pentru a investiga fenomenele.

Dacă statul nu are tendința de a debarasa ramurile care îi sunt inutile și continuă să își extindă scopurile și intervențiile din considerente generale de a conserva sistemul, atunci se îndreaptă către auto-distrugere. La fel cum familiile au cazuri de divorț, guvernele au parte de revoluții și săsturnări de situații.

Din păcate, statele democratice moderne ascund toate deciziile în spatele iluziei că votul viitor va schimba cursul evenimentelor într-o direcție diferită.

În realitate, observăm de fiecare dată că votul nu schimbă nimic. Iar acest rezultat nu este o consecință a faptului că toți politicienii (definiți ca oameni aleși în funcții publice) sunt corupți. De multe ori se întâmplă ca oameni educați și rezonabili să ocupe funcțiile, dar fără vreun rezultat notabil.

Democrația pe care o avem se bazează și pe actori care nu sunt aleși prin vot, care acced către funcții în moduri netransparente și care au mai multă influență decât politicienii votați. Argumentul meu în fața acestui fapt nu este „ar trebui ca toți oamenii din administrație să fie votați” pentru că s-ar crea și mai mult haos și ar crește incompetența.

Ceea ce prezint ca o soluție este micșorarea statului pentru a elimina pe cât posibil cazurile de corupție.

Toți oamenii sunt buni până în momentul când sunt puși să aleagă între binele propriu și cel al unui alt grup de oameni necunoscuți. Dacă judecăm din exterior, vom găsi ușor vinovatul. Dacă alegem să ascultăm doar una dintre părți, atunci vom dezvolta o apropiere emoțională și irațională care stă în calea adevărului.

Însă statul, prin membrii săi aleși prin vot și funcționarii puși în funcții prin diverse mijloace, nu ne va lăsa niciodată să vedem cealaltă parte: dispune de toate mijloacele oficiale de informare, poate să cumpere opiniile oamenilor influenți și respectați din diverse comunități și poate să înglobeze lejer tot spectrul politic (partide și ideologii).

Din punct de vedere legal și formal, orice cetățean dintr-un stat democratic poate să atace într-o instanță de judecată deciziile statului care îl defavorizează – dar în practică, i se va cumpăra mulțumirea și nu va obține decât o compensație monetară care nu reprezintă neapărat un act de justiție. Atunci când înfrunți însuși statul, atunci fiecare funcționar și angajat care îți iese în cale este motivat de salariul lunar pe care îl primește să lucreze împoriva ta, chiar dacă îți este rudă sau cel mai bun prieten.

Perversitatea cea mai mare a statului este aceea de a ne întoarce unii împotriva celorlalți într-un ciclu care se perpetuează și nu are sfârșit.

Acest fapt nu este neapărat rău, cât timp există un oarecare simț al corectitudinii și al omeniei. Se poate trăi decent și just într-un stat care își prelungește la nesfârșit legitimitatea, cât timp scopurile sunt îndeplinite perpetuu și există o prosperitate care se atinge și actualizează într-un mod realist.

Dar în istoria pe care o cunoaștem, toate marile imperii s-au prăbușit sub propria greutate, tocmai pentru că nu au știu să delege puterea la nivel local și au țintit să își impună voința asupra tuturor regiunilor.

Statul român poate fi privind ca un imperiu în măsura în care subordonează provincii care au o nevoi și culturi diferite. Ideile despre alte regiuni ale țării nu le avem în baza unei generalizări stupide, ci au origini în interacțiuni care datează de mai multe secole.

Fiecare comunitate de oameni are propriul specific și tendința de a pune accent mai mare pe anumite evenimente marcante din istorie. Dacă românilor din Dobrogea le sunt amplasate statui cu Romulus, Remus și Lupoaica care îi hrănește în contextul în care toată regiunea a făcut parte din Moesia Inferior și are prea puține în comun cu restul României, este normal să apară nemulțumiri. La fel se întâmplă și cu populația maghiară din Harghita și Covasna, care refuză pe bună dreptate să renunțe la cultura proprie.

Statul nu are capacitatea de a mulțumi permanent toți cetățenii și nu există sistem perfect de guvernare. Însă un stat extins, a cărui autoritate încearcă să depășească limita de toleranță a cetățenilor și care devine mai corupt permanent prin creștere, este destinat prăbușirii.

Unul dintre elementele fundamentale care îi mențin pe oameni supuși într-o democrație este promisiunea de a putea să își depășească propria condiție și de a ajunge în vârful ierarhiei (fie ea financiară sau politică). Dacă această speranță este strivită prin corupție și apare un sentiment de elitism care separă elitele de cetățenii de rând, atunci se nasc revoluții și mișcări violente.

De ce aleg să cred în statul minimal?

În principiu, sunt de părere că oamenii din anumite comunități locale își cunosc mai bine așteptările și nevoie decât niște politicieni aflați în capitala țării. Ar fi absurd să credem că niște statistici (mai mult sau mai puțin corecte) pe care guvernul le manevrează ajung să mențină populațiile mulțumite – și se întâmplă deseori ca în locuri unde există investiții și interes strategic mare să apară localnici nemulțumiți de cursul evenimentelor.

Însă felul prin care guvernele moderne au dovedit că pot să acționeze în situații de criză, experiențele pe care înaintașii mei le-au avut cu diverși actori politici și evenimentele recente pe care le-am observat mă fac să tind către ideea de reducere a întregului aparat.

Funcțiile de bază ale statului sunt acelea de a asigura pacea în rândul comunităților pe care le guvernează și de a avea grijă ca legile să fie aplicate corect pentru a promova onestitatea cetățenilor și entităților private.

Câteva exemple concrete: Armata și poliția, ca instituții de forță, ar trebui să apere teritoriul țării în moduri care promovează pacea și prosperitatea, să pedepsească faptele condamnabile și să elimine pe cât posibil actele de justiție individuală (când cetățeanul X se răzbună pe Y și Z pentru faptele comise, la fel ca Vitoria Lipan în „Baltagul” sau orice film cu Steven Seagal). Sub nicio formă nu ar trebui ca aceste instituții să degenereze în extrema apărării unor elite de presupusa furie a mulțimilor, pentru că își vor pierde respectul și legitimitatea, ceea ce va compromite stabilitatea statului.

Dar atunci când există mai multe poliții cu scopuri diferite (județeană, locală, națională, etc), în mod clar există un grad mai mic de respectare a unui interes național și o șansă mai mare de a crea fapte de corupție. Perversitatea poliției și armatei este aceea că învrăjbește familii și comunități în facțiuni care înțeleg și aplică diferit legea – iar acest efect trebuie să fie și el minimizat.

O altă funcție a statului este aceea de a asigura bunul mers al economiei de schimb, în spiritul identificării unei căi de mijloc între piață liberă și prosperitate. Dacă piețele sunt prea libere, atunci s-ar putea ajunge în punctul unde guvernele devin complet inutile și toate bunurile și serviciile se comodifică (pot fi cumpărate și vândute). Dacă există prea multe restricții, atunci vor apărea situații de criză și sărăcie.

Însă un stat care cheltuie sume semnificative de bani pentru a finanța comisii care evaluează emisiunile de la televizor (controlează informațiile transmise în public în baza ordinelor primite de la legiuitor) și care ajunge să înglobeze servicii precum transportul public este, inevitabil, mai corupt decât unul care se limitează la funcțiile de bază.

De fiecare dată cănd statul intervine asupra unor chestiuni private, descurajează mediul privat să continuie să inoveze și să fie competitiv. Cu excepția unor mari corporații care au venituri mai mari decât PIB-ul României, nu există companie sau entitate privată care să surclaseze investițiile pe care le face statul.

Însă atunci când statul intervine, cheltuielile cresc: se înființează un întreg aparat birocratic prin care se întocmesc și se verifică toți pașii necesari. Ba chiar există și riscul de a spăla bani în sistem, de a falsifica licitații publice și de a oferi favoruri unui grup restrâns de cetățeni.

Lanțul slăbiciunilor.

Atunci când ești parte din sistem, nu i te poți împotrivi. Ai fost angajat de persoana A, ai ca superior direct persoana B și întreaga ta activitate este supervizată și verificată de instituția C. Dacă vrei să promovezi, trebuie să ai vechimea T și să ai meritele recunoscute de toate persoanele cu care lucrezi, inclusiv de șeful F. Și pentru a completa imaginea, ai acasă membri ai familiei pe care vrei să îi păstrezi într-o condiție de bunăstare.

Atunci când apare șeful F, prieten cu politicianul G și îți cere să semnezi documentul H, atunci automat ești pus în situația de a alege între planificarea pe care ți-ai făcut-o în privința vieții și carierei și anumite principii pe care le urmează doar cei foarte idealiști. Documentul H ar putea avea intenții foarte bune și ar reporni uzina I, unde ar continua să lucreze mii de angajați.

Însă metoda prescurtată prin care se ajunge la această decizie este condamnată de lege și există riscul de a pierde tot ceea ce ai agonisit în situația în care toată schema este descoperită. Poate că toată lumea crede că semnarea mai rapidă a documentului H este cea mai bună situație dintre cele posibile și este posibil ca, din punct de vedere obiectiv, să fie adevărat.

Însă încălcarea legii în raport cu statul are exact aceleași pedepse. Dilema se răsfrânde asupra ta: ai de ales între a continua ceea ce știi să faci, dar având integritatea compromisă și trăind sub presiunea că vei putea merge la închisoare atunci când politicianul G și șeful F sunt demascați, sau a lucra împotriva acestor forțe din motive etice sau legale.

Dacă acest lanț al slăbiciunilor ar fi fost mai mic și numărul de persoane implicate în decizia presantă descrisă s-ar fi redus, atunci șansa de a comite o faptă de corupție ar fi urmat tendința. Dar dacă apare iluzia de a trăi sub protecția cuiva mai influent și totul este împachetat în ideea de a face un bine, atunci corupția va fi comisă.

Povestea merge mai departe și atunci când vorbim despre procurori, judecători și oameni aflați în poziții decizionale care pot înclina balanța de puteri din stat. Cu cât numărul lor este mai mare și ierarhiile sunt mai numeroase, cu atât șansele ca alegerile să fie făcute în sensul conservării instituției vor crește.

Tindem de cele mai multe ori să luăm partea celor pe care îi cunoaștem și să empatizăm cu problemele respective, ceea ce ne face corupți în raport cu legea și etica morală.

Într-o companie este mult mai ușor ca un angajat să fie concediat sau întreaga afacere să se prăbușească sub greutatea unor decizii proaste. În cazul guvernelor, se va crește colectarea taxelor, se va întocmi o comisie de anchetă și se va avea în vedere salvarea brațului mai slab – chiar dacă el este neperformant și reprezintă o groapă unde vor fi aruncați mereu bani.

Statul nu ne face bine și trebuie micșorat.

Distribuie acest articol dacă îți pasă!

Cum și de ce îmi voi șterge contul de Facebook (și unde voi putea fi contactat)

By | 2018, Blog | No Comments
Distribuie acest articol dacă îți pasă!

Până la sfârșitul anului vreau să șterg complet contul de Facebook și să realizez tranziția către alte platforme.

Motivele sunt relativ simple și țin mai degrabă de dorința pe care o am de a fi liber și independent.

Suntem vreodată liberi într-o lume împânzită de metode avansate de spionaj și decriptare? Nu. Dar asta nu înseamnă că trebuie să mă resemez și să ofer toate datele mele celui mai mare dintre bătăuși.

Facebook, la fel ca Google și Microsoft (și Yahoo și AOL înaintea lor), reușește să înglobeze o platformă care include toate funcțiile: mesagerie, distribuire de mesaje text, distribuire de conținut multimedia (video, audio și foto) și mesagerie audio-video.

Pe scurt, în loc să scriem mesaje pe Yahoo Messenger, să schimbăm e-mailuri prin Hotmail, să punem poze pe Hi5 sau Flickr și să comunicăm audio-video prin Skype, am ajuns în decursul a 10 ani să le facem pe toate pe Facebook.

Nu spun că este ceva malefic într-un model de afaceri care încearcă să acapareze un public cât mai larg și să creeze comunități globale. Totuși este responsabilitatea mea de consumator de servicii să am grijă să mă informez și să nu ofer cheia către viața mea privată către o singură companie monolit.

Faptul că Facebook are acces la toate locurile pe care le-am vizitat în ultimii 9 ani este foarte grav. În aceeași măsură, ei știu ce poze am publicat, cu cine am vorbit, ce am scris în mesaje private și cât de frecvent am interacționat cu fiecare prieten virtual.

Dacă am fi avut un spion care să ne urmărească și să raporteze „la centru” tot ceea ce facem în viața de zi cu zi, atunci ni s-ar fi părut scandalos și ne-am fi revoltat împotriva dictaturii în care trăim. Prin faptul că acest spion nu are o întruchipare tangibilă și ne oferă câteva servicii convenabile, ajungem să îl acceptăm și să îi permitem să își desfășoare activitatea. Iar ceea ce uneori nu realizăm este faptul că există alternative pentru toate.

Sursă Imagine: Cut2thetruth

„De să renunț la Facebook? Eu nu am nimic de ascuns!”

Ceea ce ne-au învățat regimurile politice totalitare ale secolului al XX-lea (și în special comunismul) este că nu putem să fim vreodată liberi dacă nu avem intimitate și confidențialitate. Dacă știm că tot ceea ce spunem și facem este urmărit, consemnat și înregistrat, atunci suntem mai puțin dispuși să ne manifestăm cu adevărat.

Eu nu cred nici într-un stat mare și puternic (înclin să cred că oamenii se organizează mai bine în comunități și gestionează banii mai bine decât o birocrație extinsă), dar nici în corporații care ne vând datele și identitățile pentru a obține profituri astronomice.

Faptul că eu aleg să renunț la Facebook nu înseamnă nici că scap complet de urmărirea guvernului României sau SUA (care au mecanisme foarte complexe de a colecta toate datele), dar nici că voi prejudicia profiturile anuale ale companiei lui Zuckerberg. Însă vreau să mă asigur că folosesc un număr cât mai mare de servicii care îndeplinesc scopuri separate și dedicate, având certitudinea că șansele ca datele mele să fie folosite în scop comercial sunt cât mai mici și că ofer cât mai puțin informații reale.

În momentul actual, Facebook poate bloca orice cont și va solicita un act de identitate scanat pentru deblocare. Pe scurt, ei solicită poză, CNP, locul nașterii și alte informații sensibile pentru a autentifica un profil. Mai mult, au ajuns să preseze utilizatorii să ofere numărul de telefon pentru procesul de logare. Motivele de securizare a contului pot fi interpretate ca fiind întemeiate, dar faptul că o companie face bază de date cu toate datele reale ale fiecărui utilizator este grav – există instituții întregi ale statului care nu au drept de legitimare, dar noi împuternicim o firmă privată să ne stocheze toate datele.

Mai mult, faptul că datele noastre nu sunt folosite împotriva noastră acum nu elimină posibilitatea ca pe termen lung să fim șantajați cu anumite momente sau conversații din viața noastră digitală. Și dacă lăsăm toate dovezile în același loc, atunci ele vor fi mult mai ușor de găsit, iar amprenta noastră digitală este mai greu de negat. Nu trebuie să fie neapărat ceva cu adevărat compromițător pentru a avea potențialul de a ne păta sau distruge reputația, demnitatea, relațiile cu ceilalți și viața privată. Uneori este suficient ca o singură bucată de conversație să fie scoasă din context.

Nu în ultimul rând, trebuie să precizez faptul că ștergerea contului de Facebook nu garantează dispariția definitivă a datelor. Ar putea exista copii de protecție pe care compania americană le stochează și le poate folosi. Dar odată inactive, datele vor fi mai puțin utile pentru scopuri comerciale și vor trece mai degrabă în custodia guvernelor pentru verificare. Internetul nu uită și orice publicăm poate deveni o auto-incriminare.

Sursă Imagine: uros.stern.id.au

Alternativele pentru Facebook

Înainte de a descrie modalitatea prin care mi-am propus să renunț la Facebook, voi propune alternativele. Evident, faptul că un număr atât de mare de servicii a fost adăugat la platforma gigantului american înseamnă că desprinderea va fi dificilă. Însă nimic nu este imposibil și civilizația umană a existat și a progresat timp de milioane de ani – de ce ar sta în loc din cauza unui site?

Iată ce folosesc pentru a substitui complet nevoia de Facebook (în afară de acest site, pe care l-am neglijat în ultimul timp):

  • Pentru mesagerie instant: Signal (este cel mai bun pentru că mesajele sunt criptate între părți din start), Telegram (asemănător cu WhatsApp, dar ceva mai sigur) și WhatsApp (este deținut de Facebook și voi încerca să renunț și la el odată ce-mi conving rudele să migreze către Signal);
  • Pentru e-mail: Proton Mail (este criptat, rapid și sigur. Serviciul a fost dezvoltat în cadrul institutului CERN din Elveția și pune accent pe securitate și confidențialitate. Poate că Gmail este mai convenabil datorită interfeței organizate, dar pentru mine va deveni doar o platformă pentru oferte, publicitate și mesaje neimportante. Proton este pentru mesajele cele mai importante și mă puteți contacta scriindu-mi numele complet (Vlad Costea) @protonmail [punct] com.
  • Pentru micro-blogging și video: Facebook este excelent pentru că facilitează publicarea de postări text și multimedia sub aceeași umbrelă. Însă Twitter este mult mai rapid și eficient: chiar dacă postările devin limitate prin numărul de caractere, știrile și evenimtentele importante pot fi urmărite mult mai ușor. În plus, se pot încărca fotografii și clipuri video la fel ca pe Facebook. Avantajul major este că Twitter nu cere la fel de multe date reale și contul se poate crea doar cu adresa de e-mail (numărul de telefon este complet opționale și nu se cere furnizarea numelui real). O altă alternativă pentru aceste servicii este Steemit, o platformă descentralizată care se aseamănă cu Reddit și oferă posibilitatea de a distribui conținut video prin Dtube. Interfața este încă rudimentară și dezvoltatorii încă lucrează la soluții descentralizate pentru a le adăuga la funcționalitatea de bază.
  • Pentru fotografii: Tumblr și Flickr. Ambele se aseamănă destul de tare cu Instagram și Facebook, dar sunt deținute de alte companii care au politici comerciale diferite. Cât timp nu le oferiți totul (în măsura în care Facebook încurajează o combinație de fotografii și date reale), nu veți avea probleme și nu puteți considera că vă este amenințată viața privată.
  • Pentru evenimente și știri: Site-urile dedicate. Cum, am uitat deja că internetul există și în afara Facebook? Twitter oferă o modalitate mai bună de abonare la ceea ce ne interesează și oferă algoritmi ceva mai onești de afișare a conținutului (în sensul că nu vom avea parte de o afișare a postărilor în funcție de presupusele preferințe, așa cum se întâmplă pe Facebook).
  • Pentru grupuri de discuții: Reddit și diverse forumuri dedicate. Șansele de a întâlni „postaci” și conținut de proastă calitate sunt mult mai mici acolo unde există comunități de utilizatori care chiar au interese comune. De ce să-mi pierd vremea căutând ceva care merită timpul meu pe o pagină de Facebook dacă există o alternativă mai bună?

Cei care au numărul meu de telefon pot deja să mă adauge pe Signal sau Telegram pentru a conversa. Voi încerca să port discuțiile importante prin Proton Mail pentru a fi sigur că numărul de terțe persoane implicate este cât mai redus, iar pe Twitter și Steemit sunt deja destul de activ (și îmi puteți vedea conturile dând click pe link-urile de mai sus). Într-adevăr, este mai ușor și convenabil să avem totul în același loc, dar dacă există voință, se găsesc și resurse.

Cum voi renunța la Facebook și de ce este un proces pe termen lung

M-am gândit de mai multe ori să renunț la Facebook, dar nu am avut mijloacele necesare – nu am cunoscut suficient de bine alternativele, iar piața aplicațiilor orientate către confidențialitate nu era atât de dezvoltată (pe atunci toată lumea încerca să imite Facebook sau MySpace prin nișarea către anumite categorii).

Un alt impediment în calea renunțării la Facebook (și principalul dezavantaj) este marcat de pierderea de contacte: din clasa a 11-a și până astăzi, am reușit să adun 1750 de prieteni virtuali din colțuri diferite ale lumii, pe care i-am cunoscut în contexte variate. Dacă aș șterge contul instant, aș pierde practic orice șansă de a mai comunica vreodată cu ei.

Sub nicio formă nu urmăresc o dispariție în obscuritate – pur și simplu vreau să exist pe internet și în afara Facebook. Din același motiv mi-am propus să trimit mesaje către toți prietenii mei și să aștept un răspuns pentru a fi sigur dacă urmează să păstrăm legătura pe termen lung. Pentru mine este o ocazie de a-mi face ordine în viață și de a stabili cine îmi vor fi persoanele de contact (dacă suntem prieteni pe Facebook fără a avea vreo intenție de a interacționa vreodată, atunci presupusa prietenie este o pierdere de timp pentru ambele părți).

Necesitatea acestui proces este o altă dovadă a faptului că am devenit mult prea dependenți de Facebook. Oare ce s-ar întâmpla dacă aș avea contul spart sau șters? Aș rămâne fără mijloace de a-mi contacta prietenii? Îmi place să cred că toate contactele sunt prețioase și reprezintă o dovadă a eforturilor mele din ultimii 9 ani. Din același motiv, voi scrie un mesaj către toți cei 1750 de prieteni înainte de a părăsi nava, pentru a transmite instrucțiuni despre modurile prin care se poate discuta cu mine.

Pentru a compensa lipsa unui serviciu automat care-mi spune mereu ce ar trebui să fac, voi întocmi o agendă care mă va ajuta să notez datele de contact și zilele de naștere. În loc să scriu un mesaj sec de „La mulți ani!” pe Facebook, voi încerca să apelez persoana sau chiar să trimit o carte poștală. Știți voi, prin modurile personale și sincere prin care comunicau și părinții și bunicii noștri.

Privind în ansamblu ceea ce am scris, se poate presupune că am făcut un pas înapoi în fața progresului. Însă mie îmi place să cred că descurajez monopolurile tehnologice, ofer companiilor mai mici ocazia de a se dezvolta și mă pregătesc pentru adevărata inovație din domeniu, care va respecta cu adevărat confidențialitatea utilizatorilor.

Atunci când Proton Mail sau Signal se vor transforma în giganți precum Google și Facebook, voi avea grijă să migrez către afacerile ceva mai etice și inovatoare în domenii de care îmi pasă. Capitalismul înseamnă alegere, iar cei care determină ierarhiile suntem noi consumatorii. Facebook nu a devenit un gigant tehnologic cu tendințe totalitare pentru că a fost fondat pentru a o face, ci pentru că noi suntem cei care i-am permis. La fel se întâmplă și cu RDS-Digi, Mega Image, Vodafone și mulți alți giganți din diverse domenii. Uneori modalitatea cea mai simplă de a echilibra balanța este de a schimba furnizorul de servicii într-un mod care afectează într-un mod financiar titanii din domeniu. Poate că noi prin alegerile noastre nu vom schimba întregul sistem, dar totul trebuie să înceapă de undeva 🙂

Aștept mesajele și e-mailurile voastre pe Proton Mail sau Signal și sper că vom crea o comunitate nouă și interesantă pe Steemit. Sau, cine știe, poate că vom ajunge să schimbăm cărți poștale și să redescoperim ce înseamnă să ne pese cu adevărat de evenimentele importante din viața celorlalți.

Distribuie acest articol dacă îți pasă!

Raport de Activitate Parlamentară: Ștefan Mușoiu

By | 2017, Articole și Publicații, Blog, Ialomița | No Comments
Distribuie acest articol dacă îți pasă!

1. Introducere

În ultimele 2 săptămâni, deputatul ialomițean Ștefan Mușoiu s-a bucurat de cel mai înalt grad de atenție și popularitate la nivel național, chiar dacă motivele nu au fost deloc printre cele mai bune: așa cum arată ancheta realizată de RISE Project, a contribuit cu un amendament decisiv pentru modificarea art. 8 din OUG privind Înființarea, Organizarea și Funcționarea Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI).

Pe scurt, s-a prezentat la ședința Comisiei Parlamentare pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională și a avut grijă ca punctul de vedere al primului ministru în problematica serviciului secret „Doi și-un sfert” să fie eliminat. Astfel, numirea în funcție s-ar face doar de către Ministrul Afacerilor Interne, cu un aviz din partea CSAT (ceea ce presupune o extindere a controlului PSD asupra serviciului și o eliminare a pârghiilor democratice multilaterale care erau implicate în prezent).

Aceste prime paragrafe nu au rolul de a înșira o serie de informații seci, care reprezintă doar scurtături făcute pentru a ajunge la un control politic desăvârșit din partea partidului aflat la guvernare. Ele reprezintă un testament pentru loialitatea pe care deputatul Ștefan Mușoiu o afișează față de PSD, care se manifestă și în situații în care principii democratice și pluraliste de bun-simț sunt ignorate.

Sursă Imagine: Facebook.

Noi, cei din Ialomița, am avut ocazia de a-l cunoaște cel mai bine pe Ștefan Mușoiu sub titulatura de „Domnul Vice”: titlu primit în urma mandatului de aproape 7 ani în care a ocupat funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Ialomița. A ținut interimatul de președinte al instituției după ce Silvian Ciupercă a fost arestat și, pentru munca depusă, a fost plasat pe poziția a 3-a în cadrul listelor PSD pentru alegerile parlamentare din decembrie 2016.

Mai mult, există o documentație oficială și irefutabilă în ceea ce privește problemele de integritate ale politicianului social-democrat, iar Agenția Națională de Integritate îl prezintă cu 7 contracte încheiate cu instituții subordonate Consiliului Județean Ialomița, în valoare de 91.190 lei. Deși problema a fost confirmată de respingerea cererii de recurs de către Curtea de Apel București, ialomițenii au îndrăznit să creadă în continuare și astăzi avem ocazia de a vorbi despre activitatea parlamentară pe care deputatul Ștefan Mușoiu a desfășurat-o în primele 6 luni de mandat.

Cu toate acestea, ipostazele în care am avut ocazia de a interacționa cu dl. deputat, indiferent dacă vorbim despre tabăra de vară TSD 2010 (la care eu am fost invitat să particip în calitate de membru al Asociației Tinerilor din Ialomița atunci când eram în liceu), o ședință de Consiliu Județean, sau o întâlnire spontană la Dexter Academy, sunt complet irelevante pentru acest articol. În aceeași măsură, întrucât ne aflăm puși în fața faptului împlinit, ne vom concentra strict pe ceea ce alesul nostru a făcut în plenul Parlamentului. Din același motiv, toate celelalte subiecte au fost epuizate succint în această notă introductivă.

2. Analiza Activității Parlamentare

Spre deosebire de subiectul analizei anterioare, în care am deconstruit materialul publicat și promovat de către deputatul PSD Andrei Pop, în cazul lui Ștefan Mușoiu nu putem vorbi despre astfel de tentative de prezentare cvasi-transparentă a activității. În momentul realizării acestui articol, subiectul nostru are o prezență moderată pe rețelele de socializare, reprezentată doar de un cont personal unde sunt publicate ocazional materiale lansate de către partid sau realizări ale liderilor acestora. Au putut fi identificate doar câteva mențiuni privind activitatea personală care, așa cum urmează să indice și luările de cuvânt din plen, sunt orientate către bazinul electoral cel mai constant al social-democraților: pensionarii.

Sursă Imagine: Facebook.

În lipsa unui material structurat care să prezinte, într-o modalitate mai mult sau mai puțin subiectivă, activitatea de deputat a lui Ștefan Mușoiu, clasificarea de tip „aparență ilustrată vs. esență” devine imposibil de realizat, ceea ce va scurta semnificativ și lungimea acestui articol. Nu există vreun termen de comparație, iar analiza se poate face strict pe datele problemei.

Dar pentru a crește nivelul de obiectivitate al materialului, voi face o comparație statistică și cantitativă cu performanțele înregistrate de Andrei Pop. Astfel, dacă tânărul de 25 de ani are o prezență la vot de 94.5% și o loialitate față de partid de 99.1%, deputatul Ștefan Mușoiu are o prezență la vot ceva mai scăzută, dar cu un grad mult mai mare de loialitate față de partid: 93.2% și respectiv 99.8%.

Prezență la Vot Loialitate față de Partid Loialitate față de Guvern
Ștefan Mușoiu 93.2% 99.8% 100%
Andrei Pop 94.5% 99.1% 100%

A. Despre Vot și Inițiative Legislative

În ciuda aparențelor, nesupunerea nu se datorează unei opoziții manifestate, ci unei banale acțiuni de refuz de a vota. Motivele nu sunt clare, dar datele ne arată că deputatul Ștefan Mușoiu nu și-ar fi exprimat opțiunea atunci când a trebuit să valideze mandatul deputatului PNL Cristina Trăilă, care l-a substituit pe demisionarul Gheorghe-Eugen Nicolăescu (PHCD 62/2017). 221 de deputați din 225 prezenți au fost de acord cu moțiunea, iar reprezentantul ialomițean s-a aflat în clubul select care nu a votat (rezultatul votului poate fi consultat aici).

Prin urmare, dacă un astfel de detaliu irelevant (care nu a înclinat în niciun fel balanța și nu reprezintă o opinie acordată unei moțiuni controversate) este motivul pentru care deputatul Ștefan Mușoiu nu este 100% loial partidului care l-a propulsat printre elitele politice ale țării, atunci putem vorbi cu o siguranță indubitabilă despre o supunere totală față de PSD și interesele liderilor.

Sursă Imagine: Facebook.

Ce înseamnă de fapt această supunere? Un vot de încredere acordat pentru fiecare dintre legile controversate pe care PSD a încercat să le promulge de-a lungul timpului, dar și situațiile în care și-a salvat oamenii cheie de anchetele organelor de justiție (a se vedea cazul lui Eugen Bejinariu). Spre exemplu, la moțiunea 333/2015 privind modificarea articolelor 301 și 308 din Codul Penal (legea nr. 286/2009), Ștefan Mușoiu a fost unul dintre cei 187 de deputați din 264 prezenți care au fost de acord cu eliminarea conflictului de interese (rezultatul votului poate fi consultat aici).

O astfel de schimbare legislativă ar ajuta lideri ai partidului precum Marian Neacșu (care în 2016 a primit o condamnare penală cu suspendare de 6 luni, după ce și-a angajat propria fiică la biroul său parlamentar) să scape de problemele pe care le au cu justiția și să normalizeze „dinastiile”. PSD realizează o tranziție către a doua generație de politicieni, iar vârful de lance se vrea a fi reprezentat tot de către membri ai familiilor nobiliare aflate în formare.

Dacă angajarea rudelor ca subalterni este o practică realizată pe propria răspundere în mediul privat, în sistemul public vorbim despre o necesitate mult mai mare a ascensiunii bazate pe merit, mai ales că sunt în joc bani proveniți din taxele și impozitele cetățenilor cinstiți. În același timp, amendamentul care înlocuiește denumirea de „conflict de interese” cu „folosirea funcției pentru favorizarea altor persoane”, afectează și delimitarea spațiului public de cel privat. Astfel, funcționarii publici vor putea să realizeze diverse colaborări în spațiul privat, fără a mai fi constrânși de lege (spre exemplu, un secretar de stat dintr-un minister nu se va mai afla în incompatibilitate pentru a lucra cu mari corporații trans-naționale, iar această colaborare contra-cost este perfect legală cât timp se consideră că „nu se folosește funcția”).

Proiectul de lege a fost trimis pentru promulgare către Președintele Klaus Iohannis în luna mai a anului în curs, însă senatorii și deputații USR au făcut o sesizare către Curtea Constituțională pentru a contesta modificările aduse Codului Penal. Un detaliu interesant despre proiect este că deputatul de Ialomița din mandatul 2012-2016, Aurelian Ionescu, se află printre cei 5 inițiatori – ceea ce consolidează poziția de inamici ai statului de drept și ai corectitudinii pe care reprezentanții ialomițeni par să o aibă în actul legislativ.

Totuși ar fi util să discutăm și despre inițiativele legislative pe care Ștefan Mușoiu le-a semnat alături de alți colegi. Succesele înregistrate prin promulgare coincid cu acelea prezentate de Andrei Pop în raportul de activitate publicat: Legea Salarizării Personalului Plătit din Fonduri Publice (prin care, printre altele, s-au mărit și indemnizațiile parlamentarilor, secretarilor de stat și a membrilor guvernului) și legea 176/2017 (prin care sunt trecute imobile din patrimoniul statului în domeniul public al județului Tulcea).

În același timp, Ștefan Mușoiu este al 18-lea semnatar pentru inițiativa legislativă 161/2017, prin care se aduc modificări Legii Educației Naționale. Amendamentul vizează modificarea statutului centrelor de excelență constituite la nivelul inspectoratelor județene. Astfel, prin sporirea independenței juridice a acestora, instituțiile vor putea să desfășoare parteneriate și să acceseze fonduri europene pentru a-și îndeplini obiectivele. Deși, în esență, proiectul pare o idee bună, trebuie analizată îndeaproape activitatea acestor centre și măsura în care ele ar putea să reprezinte un mijloc suplimentar de a spăla bani la nivel județean. Legea a fost trimisă la Senat și așteaptă votul.

Sursă Imagine: Facebook.

Asemenea colegului său mai tânăr Andrei Pop, fostul președinte al Consiliului Județean Ialomița s-a aflat printre inițiatorii proiectului de lege 211/2017, prin care se încearcă modificarea legilor ce decid funcționarea Jandarmeriei Române și a Poliției Judiciare. Proiectul a apărut ca răspuns la protestele de la începutul anului 2017, întrucât încearcă să extindă drepturile de intervenție și prerogativele jandarmeriei, permițându-le acestora să legitimeze cetățeni, să transporte persoane la sediu fără acordul unui polițist, să percheziționeze autovehicule și să realizeze filmări ale incidentelor. Motivația este dată de statistici privind numărul național de infracțiuni care au fost înregistrate, iar expunerea de motive amestecă „actele antisociale” (care, de cele mai multe ori, sunt marcate de fapte pedepsite prin contravenții) cu „posibile atacuri teroriste” (care presupun acțiuni mult mai complexe și care se bazează pe colaborarea mai multor instituții pentru a putea fi dovedite).

O altă inițiativă legislativă pe care Ștefan Mușoiu a semnat-o, 241/2017, vizează trecerea unor bunuri imobile ale statului, care se află sub administrarea companiei „Apele Române”, în subordinea consiliilor locale și județene din teritoriu. Motivele par să vizeze conflicte legislative care împiedică realizarea unor construcții permanente și îngreunează activitatea, însă ar fi necesară consultarea unui specialist din domeniu pentru a determina legitimitatea argumentației. Trebuie precizat faptul că deputatul ialomițean nu se află printre cei care au redactat propunerea, ci doar a susținut-o în momentul depunerii.

Proiectul de lege 106/2017 privind modificarea Legii Contabilității (nr. 82/1991), completarea Legii Societăților (nr. 31/1990) și organizarea și funcționarea cooperației (nr. 1/2005) încearcă să reglementeze probleme ale distribuirii dividendului în cazul companiilor. Argumentul este dat de o protecție sporită a acționarilor și investitorilor, iar Ștefan Mușoiu se află la poziția 10 în lista de susținători (iar inițiatori sunt alți 6 deputați).

Sursă Imagine: Parlament.OpenPolitics.ro

Ante-penultimul proiect legislativ semnat poartă numărul BP 120/2017 și prevede modificarea OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice. Din nou, numele lui Andrei Pop este întâlnit pe listă, fapt ce demonstrează nivelul înalt de omogenitate în activitatea parlamentară. Amendamentele nu vizează protecția mediului în sine, ci doar delimitarea ariilor naturale protejate și rezolvarea problemei minelor cu zăcăminte (care se vor a fi exploatate din nou, din motive  de impact „economic și social”). Astfel, se încearcă scoaterea minelor din aria protejată de către lege, cu scopul de a reporni exploatările chiar și în zone protejate.

Proiectul legislativ multi-lateral, care a fost semnat de către membri ai tuturor partidelor care fac parte din actuala legislatură, vizează modificarea OUG 40/2013 pentru a asigura o mai bună funcționare și finanțare a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie „Cantacuzino”. Inițiator principal este deputatul PSD Tudor Ciuhodaru (care, printre altele, a depus și un proiect legislativ prin care solicită închiderea protestatarilor care împiedică exercitarea puterii de stat), iar Ștefan Mușoiu este al 52-lea semnatar. În document se precizează că Institutul reprezintă un punct de importanță strategică pentru securitatea epidemiologică a României și este condamnată plimbarea instituției de la un minister la altul, ca factor principal pentru proasta funcționare.

Nu în ultimul rând, există și o a noua inițiativă legislativă pe care au semnat-o 114 deputați din toate partidele parlamentare și care vizează modificarea legilor de funcționare pentru Jandarmerie, Poliția Judiciară și Ministerul de Afaceri Interne. Din păcate, la data scrierii articolului, documentele aferente proiectului nu sunt disponibile pe site-ul Camerei Deputaților.

B. Despre Luări de Cuvânt în Plen

Spre deosebire de colegul său mai tânăr, deputatul Ștefan Mușoiu a fost mult mai vocal în plen și, la data curentă, totalizează 15 luări de cuvânt. Dintre acestea, doar 8 au fost rostite în Cameră și totalizează 15:39 minute – ceea ce înseamnă că fiecare intervenție are o medie de aproximativ 2 minute.

Sursă Imagine: Camera Deputaților.

Declarațiile politice, care pot fi consultate la această adresă în format audio și video, dezvăluie principalele interese pe care deputatul le are în desfășurarea activității:

  1. situația pensionarilor și punctul de pensie;
  2. angajabilitatea persoanelor în vârstă;
  3. introducerea venitului global pe gospodărie;
  4. veștile bune transmise de PSD pentru un „Paște fericit și împlinit”;
  5. creșterea economică a României, raportată la barometrul industrial;
  6. relocarea în București a Agenției Europene pentru Medicamente;
  7. dezvoltarea teritorială din următoarele două decenii;
  8. fondurile disponibile pentru investiții în educație;
  9. credite ieftine pentru fermieri;
  10. eliminarea conceptului de UE „în două viteze”;
  11. prezența a minim doi asistenți medicali comunitari în fiecare primărie din Ialomița
  12. participarea scăzută a tinerilor la vot;
  13. protejarea copiilor prin vaccinare;
  14. interpelări adresate miniștrilor;
  15. depunerea jurământului.

Spre deosebire de alți colegi, precum Mihăiță Găină, deputatul Ștefan Mușoiu are un discurs destul de cursiv și lasă imrpesia că are cunoștințe despre conținutul declarațiilor pe care le citește. Textele, deși sunt argumentate incomplet și demonstrează o oarecare superficialitate pe alocuri, au o claritate bună și nu conțin ambiguități (spre exemplu, în descrierea impozitării veniturilor la nivel de gospodărie nu se precizează clar cine va fi autoritatea care verifică sau evaluează corectitudinea datelor furnizate și cum se vor impozita, spre exemplu, veniturile provenite din tranzacții virtuale la bursele de valori, unde nu există o colaborare clară cu instituțiile financiare și fiscale).

Cu toate acestea, trebuie precizat faptul că declarațiile politice și intervențiile sunt conforme cu programul de guvernare PSD și angajamentul pe care partidul și l-a luat în campania electorală. Din păcate însă, nu avem un punct de vedere cu privire la moțiunea de cenzură argumentată de aplicarea defectuoasă a programului de guvernare, doar pentru a aduce ulterior modificări aceluiași document sacru pentru care a fost sacrificat un premier. Probabil că se va găsi o explicație pentru toate acestea în oricare dintre declarațiile viitoare (deși, cel mai probabil, problema nu va fi menționată pentru a putea fi uitată de către votantul de rând).

3. Concluzie

Raportul reușește să reconfirme informații deja cunoscute: Ștefan Mușoiu este un politician abil, implicat în problemele formațiunii politice din care face parte, dar marcat de probleme de integritate care pornesc de la trecutul său în afaceri și continuă cu supunerea totală față de PSD. Spre deosebire de alți membri ai legislaturii actuale, nu se poate vorbi despre incompetență, ci doar despre rea-voință și susținere a unor interese ce încalcă în mod flagrant principii ale democrației liberale și ale statului de drept.

Sursă Imagine: RISE Project.

Inițiativele legislative, deși nu scot în evidență vreo contribuție individuală deosebită sau vreun succes fulminant pentru ialomițeni, se încadrează în programul de guvernare social-democrat, cu mici excepții care vizează un interes strategic național.

Evident, există și elemente a căror necesitate este chestionabilă și care întăresc puterea unor autorități lipsite de nivelul de pregătire specific realizării anumitor acțiuni (precum extinderea prerogativelor Jandarmeriei în raport cu Poliția). Se poate vorbi și despre salvarea unor penali de ancheta DNA, dar și despre servitudine față de interesele mai mari ale unor lideri PSD (eliminarea conflictului de interese și subordonarea DGPI prin intermediul Ministerului de Interne).

În același timp, putem spune că avem un deputat implicat măcar la nivel discursiv. Comunicatele de presă și luările de cuvânt în plen sunt decente și de o calitate superioară față de cele cu care am fost obișnuiți. Ele nu ating nucleul problemelor și nu spun ceva nou pentru scena politică românească și/sau ialomițeană, dar arată măcar un grad de implicare în probleme de ordin local și național.

În mod clar, diferența dintre discurs și practici (cu referire specială la modul cum se votează) este destul de clară. Deși deputatul Ștefan Mușoiu poate face declarații privind propriile opinii legate de anumite chestiuni, în momentul votului are un comportament predictibil, care sugerează că planul personal pentru politici publice este întotdeauna identic celui propus de către PSD. Este greu de crezut că nu există vreodată diferențe, însă meseria de politician (mai ales atunci când vorbim de partide cu origini neo-comuniste) presupune o serie de compromisuri și un grad înalt față de formațiunea care a oferit sprijinul necesar alegerii în funcție.

Poate că procentul de 99.8%, reprezentând gradul de loialitate față de partid, va fi redus în următorii 3 ani și jumătate. Dar întrucât vorbim despre o persoană cu un istoric imaculat în raport cu PSD, care își datorează ascensiunea în carieră partidului și care dă dovadă de o supunere necondiționată față de superiori, atunci scenariul devine improbabil.

 

 

 

 

 

Distribuie acest articol dacă îți pasă!

Andrei Pop: Adevăratul Raport de Activitate

By | 2017, Articole și Publicații, Blog, Ialomița, Slobozia | 2 Comments
Distribuie acest articol dacă îți pasă!

În cei 5 ani în care am studiat științele politice în București, Goteborg și Paris, am avut ocazia de a cunoaște minți de-a dreptul sclipitoare, dezvoltate și susținute de coloane vertebrale drepte, imuabile și foarte bine ramificate. Vorbesc despre oameni care mi-au oferit speranța că există un viitor briliant pentru țară, cultură, societate și planetă. Indivizi care, cel puțin în perioada șederii mele în turnul de fildeș al lumii academice, mi-au dat de înțeles că generația noastră va fi într-adevăr diferită, verticală, sinceră și sensibilă la adevăratele probleme.

 

Ei bine, personajul pe care îl voi descrie astăzi și a cărui activitate o voi analiza nu se încadrează în vreunul dintre tiparele menționate mai sus. Dacă ne referim strict la terminologia bisericii pe care se fălește că ar fi frecventat-o în lunile de când a fost ales în funcția de deputat al țării, este un „fals profet” al generației noastre, în ciuda tendințelor discursive mesianice.

 

Din cauza unor astfel de oameni oportuniști și lipsiți de idealuri mărețe, care depășesc sfera propriei persoane, generația noastră este grav decredibilizată și șansele tinerilor merituoși sunt reduse drastic. Atunci când un individ de 25 de ani are comportamentul electoral (și aici mă refer strict la felul cum votează) al unui comunist bătrân și nu reușește să vadă dincolo de contextul actual, sute de tineri calificați și cu ambiții admirabile vor fi ținuți înapoi în timp ce vor suferi comparații nefericite cu experiențele deziluzionante cele mai recente.

Andrei Pop (stânga), în anturajul care îi descrie cel mai bine viziunile politice și apartenența generațională: așa cum urmează a fi dovedit în raport, vârsta nu are nimic de-a face cu idealurile și curajul care sunt de așteptat la 25 de ani. Sursă: andrei-pop.eu

Personajul pe care îl voi prezenta astăzi este tânărul deputat ialomițean Andrei Pop și, deși am certitudinea că există numeroși alți lupi îmbrăcați în straie de oaie, aleg să vorbesc despre lupul al cărui nărav îl cunosc cel mai bine. Prilejul nu este deloc întâmplător și se datorează publicării fastuoase a raportului de activitate din primele 6 luni de legiuire, document pe care l-am considerat incomplet în raport cu realitatea bine documentată.

 

Înainte de a scris această bucată de text, l-am contactat pe dl. Deputat printr-un comentariu pe Facebook și am încercat să îl trag la răspundere pentru fapte. Nu a fost dispus să stea la discuții, să pună la îndoială ceva din argumentele mele foarte obiective (spre exemplu, faptul că susține OUG 13/2017 și a votat pentru salvarea lui Eugen Bejinariu de ancheta DNA), iar acest fapt m-a determinat să completez raportul așa cum se cuvine.

Prin urmare, acest articol va avea 2 segmente paralele: ceea ce s-a scris în raport și ceea ce a fost omis. În acest fel, votanții din Ialomița au ocazia de a accesa într-un mod mult mai facil informații despre activitatea alesului lor, iar tinerii politologi din țară au ocazia de a utiliza un model de raportare a activității parlamentarilor care îi reprezintă.

 

1. Ceea ce s-a scris

Incluzând coperțile, raportul de activitate are 26 de pagini și conține, într-un stil simplificat și accesibil, un rezumat al realizărilor pe care tânărul deputat Andrei Pop le-a avut în primele 6 luni de mandat. Grafica și modul de prezentare sunt o combinație interesantă și ironică dintre infograficele din campania PSD („Îndrăznește să Crezi în România”) și cele publicate în mod regulat în timpul guvernului tehnocrat condus de Dacian Cioloș. Ar fi injust să nu apreciez publicarea acestui raport: este totuși o noutate prin comparație cu tacticile de camuflaj pe câmpul de bătălie al spațiului public pe care le-am văzut din partea foștilor aleși.

 

În același timp, ar fi o lipsă de respect față de banii care au fost investiți în educația mea să nu despic jumătățile de adevăr și minciunile albe care apar în acest raport. Chiar dacă stiliștii și croitorii (conduși de Mario-Cezar Popescu, un bun fost-amic de-al meu) au lucrat de zor pentru hainele cele noi ale împăratului, dacă privim din unghiul potrivit, încă putem observa urmele de goliciune.

Atunci când nu poți arăta o activitate parlamentară deosebită și ai o problemă cu onestitatea față de alegători, poți oricând să compensezi cu fotografii profesionale făcute în mod accidental într-o zi de slujbă. Sursă: andrei-pop.eu

Ceea ce devine evident din primele secunde este că activitatea parlamentară în sine este prezentată mult prea sumar, în paginile 6 și 7. Exact esența muncii de deputat, aceea de a vota și de a propune legi, primește tratamentul cel mai superficial și este lipsită de referințe către pagina personală de pe adresa de internet a Camerei Deputaților – locul unde putem vedea exact cum și pentru ce a ridicat mâna în plen. Aș putea insinua și faptul că există o tendință bine conturată de a vota în tandem cu restul grupului parlamentar PSD (în 99.1% din cazuri) și există o lipsă de verticalitate foarte evidentă în chestiuni de bun-simț, pe care oricine le-ar putea percepe.

Cele câteva referiri la votul din Camera Deputaților prezintă oricum doar elementele pozitive și îmbucurătoare pentru simpatizantul de rând care tinde să creadă în vorbele politicienilor.

 

În cronologia sumară, care sugerează că 6 luni de participat la ședințe pot fi încapsulate într-un convenabil rezumat ilustrat de 26 pagini, în care doar 21 de prevederi din 74 vorbesc despre activitatea din plen sau inițiative legislative. Practic, doar 28.3% din conținut este relevant pentru ceea ce contează cu adevărat (și nu am numărat dublurile pentru că au fost considerate un singur subiect de discuție).

Ceea ce putem afla din voturile prezentate de Andrei Pop este că:

 

  1. nu este un susținător al drepturilor civile universale și discriminează minoritățile sexuale prin susținerea Coaliției pentru Familie (caracteristică tipică pentru votanții PSD, dar stupidă pentru cineva născut în 1992 care a dispus de suficient capital financiar pentru a călători în țări mult mai progresiste). Astfel, a fost unul dintre cei 232 de deputați din 270 prezenți care au considerat că este necesară revizuirea Constituției pentru a avea o prevedere clară privind căsătoria.

 

  1. a validat cu încredere și a demis cu o mare convingere guvernul condus de Sorin Grindeanu (exact la fel ca restul membrilor PSD care se supun tiraniei lui Liviu Dragnea).

 

  1. a fost de acord cu respingerea unei noi evaluări cu privire la eliminarea celor 102 taxe, printre care se numără și cea radio-TV, care compromite definitiv obiectivitatea presei de stat. Legislatura anterioară a urmat această măsură populistă în luna octombrie, înainte de alegeri. Astfel, TVR1 și Radio România vor continua să primească bani din contribuțiile cetățenilor și vor continua să depindă în mod direct de Parlament pentru validarea bugetului anual. Este greu de crezut că posturile vor mai primi aceiași bani dacă vor avea curajul de a fi obiectivi în raport cu guvernanții.

 

  1. a votat pentru implementarea noului Cod Fiscal și se laudă cu eliminarea impozitării pensiilor sub 2000 de lei (bazinul electoral PSD). Ceea ce include același document este majorarea pragului de păstrare a statutului de microîntreprindere de la 100.000 de lei la 500.000 de lei, ceea ce înseamnă că un grup foarte select de cetățeni și oameni de afaceri plătește un impozit redus prin noul statut. În mod interesant, inițiativa datează din perioada guvernului Cioloș.

  1. a votat pentru respingerea OUG 13/2017 prin OUG 14/2017, asemenea liderilor din partid. În perioada protestelor, nu a manifestat niciun punct de vedere public prin care să condamne faptele de corupție, faptul că se încearcă grațierea unor indivizi care au păgubit bugetul public cu sume exorbitante, pe care un cetățean de rând nu le-ar câștiga nici în 5-6 vieți de muncit, și nici nu au fost făcute comentarii despre protestatari în sine. Evident, la fel ca toate celelalte inițiative legislative din raport, este vorba de un vot în tandem care a fost idilizat de trecerea timpului.

 

  1. a votat favorabil pentru proiectul de lege 176/2015, devenită legea 21/2017. Aceasta prevede utilizarea de perdele forestiere de protecție pentru conservarea „aurului verde”. Cu toate acestea, inițiatori sunt 4 senatori PNL, alături de alți 7 parlamentari liberali. Meritul pentru proiect le aparține în totalitate, chiar dacă este prezentat cu mare fast de către membrii actualei legislaturi. Votul poate fi însă apreciat.

 

  1. a votat pentru aprobarea OUG 65/2016, proiect de lege prin care se acordă fonduri pentru salvarea Companiei Naționale a Uraniului. Toți cei 271 de deputați prezenți au votat în unaniminate pentru această inițiativă, iar documentul este emis de către fostul premier Dacian Cioloș.

 

  1. a votat favorabil pentru înființarea Institutului Național de Administrație, conform OUG 23/2016. Din nou, a fost vorba de un vot aproape unanim (cu doar 2 abțineri) și proiectul a fost emis de Dacian Cioloș.

 

  1. a votat favorabil pentru reformarea și reorganizarea DIICOT. Din nou, 274 de deputați dintre cei 278 prezenți au aprobat proiectul, iar originea sa datează de la guvernul Cioloș.

 

  1. a fost unul dintre cei 257 de deputați din 268 care au votat pozitiv pentru susținerea internaționalizării operatorilor economici români. Inițiativa aparține guvernului Grindeanu.

 

  1. a fost unul dintre cei 255 de deputați din 259 prezenți care au votat favorabil pentru investiții în domeniul industriei de apărare. Inițiativa se bazează pe OUG 15/2017 și a fost emisă de guvernul Grindeanu.

 

  1. a printre cei 237 de deputați din 246 prezenți care au dat aviz pozitiv proiectului de lege 164/2017, cunoscut sub numele de Start-Up Nation. Proiectul face parte din programul de guvernare și a fost inițiat de către guvernul Grindeanu.

 

  1. a fost unul dintre cei 154 de deputați din 236 care au votat pozitiv pentru proiectul de lege 341/2016 privind reforma din domeniul sănătății. Proiectul este inițiat de 8 deputați și 1 senator PSD, alături de 4 membri ai grupului minorităților. Andrei Pop nu se află printre ei.

Afișări publice printre liderii politici și religioși din județ pentru a dobândi capital politic? Sigur! Prezentarea lor în raportul de activitate în detrimentul anumitor voturi importante? Bifat! Sursă Imagine: andrei-pop.eu

  1. a fost unul dintre cei 233 de deputați care au votat în unanimitate pentru proiectul de lege 112/2017, prin care se încurajează consumul de fructe proaspete în școli. Inițiator este guvernul condus de Dacian Cioloș.

 

  1. a fost unul dintre cei 221 de deputați din 252 prezenți care au votat favorabil pentru modificarea legii vânătorii și fondului cinegetic. Inițiativa este emisă de către guvernul Dacian Cioloș.

 

  1. a fost unul dintre cei 234 de deputați din 260 prezenți care au votat pozitiv pentru modificarea legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Inițiativa a fost depusă de 4 deputați PSD și a fost respinsă de către Senat în timpul legislaturii anterioare.

 

  1. a fost unul dintre cei 262 de deputați din 263 prezenți care au votat pentru adoptarea proiectului de lege 47/2017, care vizează stimularea personalului de cercetare, dezvoltare și inovare din cadrul universităților. Proiectul a fost depus de către senatorul PSD Mihnea Costoiu și printre inițiatori se numără și senatorul de Ialomița Marian Pavel.

 

  1. a fost unul dintre 280 de deputați din 281 prezenți care au votat pentru adoptarea proiectului de lege 186/2017, prin care se modifică legea 335/2013 privind efectuarea unui stagiu obligatoriu pentru absolvenții învățământului superior. Inițiator pentru proiect este guvernul condus de Sorin Grindeanu și scopul este acela de a stimula angajatorii să efectueze stagii de ucenicie cu proaspeții absolvenți.

 

  1. a fost unul dintre cei 227 de deputați din 227 prezenți care au votat proiectul de lege 27/2017, prin care se validează OUG 60/2016 pentru modificarea și completarea legilor ce vizează ajutorul pentru șomaj și stimularea în vederea ocupării forței de muncă. Inițiativa aparține guvernului Cioloș.

 

  1. a fost unul dintre cei 223 de deputați din 266 prezenți care au validat proiectul de lege 465/2015, ce vizează plata rezidențiatului medicilor. Inițiativa aparține deputatului de Iași Tudor Ciuhodaru și datează din 2014.

 

  1. a fost unul dintre cei 217 de deputați din 268 prezenți care au votat pentru modificarea legii 88/2016 ce vizează stabilirea unor măsuri suplimentare pentru etichetarea laptelui proaspăt și a produselor lactate. Inițiativa legislativă a fost înaintată în 2016 și are ca autori 3 deputați din PSD și 3 din PNL.

 

Concluzia analizei: raportul prezintă 21 de voturi din 668 totale, dintre care 441 au fost finale și au fost înaintate către Senat sau comisii parlamentare, ori trimise către președinte pentru promulgare. Ceea ce înseamnă că avem parte de 4.7% dintre voturile finale și doar cele favorabile, care nu vor stârni controverse în rândul electoratului PSD și par de bun-simț pentru toți ceilalți. Ultima afirmație este întărită de majoritățile zdrobitoare prin care moțiunile au fost votate, multe dintre ele apropiindu-se de unanimitate din partea tuturor partidelor.

Oricine citește raportul prezentat de către tânărul deputat va afla doar despre 21 de voturi din totalul de 668 de până acum. Multe dintre chestiunile incomode au fost eliminate pentru a lăsa loc măsurilor care sună bine, măreț și glorios. Sursă: andrei-pop.eu

Este totuși interesant de observat cum un ales PSD defilează cu realizările legislative ale guvernului Cioloș (7 din 21 aparțin fostului guvern tehnocrat, ceea ce reprezintă o treime!). În aceeași măsură, niciunul dintre proiectele din listă nu îl are ca autor pe deputatul Andrei Pop nu este inclus în prezentare: dar de ceea ce nu s-a discutat vom vorbi în secțiunea următoare.

 

Ce altceva mai conține raportul de activitate? O vizită la biserică pentru al vedea pe Preasfințitul Părinte Vicențiu (cu poza cuvioasă de închinare), o fotografie cu primarul Sloboziei la festivitatea de 24 ianuarie, participare la Comitetul Executiv al TSD, o informare despre pliantele trimise (și ajunge cu întârziere) în căsuțele poștale, , o fotografie cu noul cabinet parlamentar de la Amara, , întâlniri cu liderii ialomițeni din PSD, o notă de felicitare pentru Consiliul Județean Ialomița pentru activitatea din Sălcioara, note de propagandă PSD intitulate #stopthefakenews (opriți știrile false) în care sunt explicate vag și defensiv acțiunile guvernului pe care l-a demis prin vot și chiar o informare despre faptul că exportul de grâu s-a dublat.

 

O bună parte nu reprezintă merite personale, ci doar idei, gânduri sau bucăți de informații despre evenimente la care a participat sau s-au produs în cercul său. Majoritatea țin mai mult de viața privată decât de alegerile făcute în calitate de legiuitor al țării, iar relevanța lor este cel puțin chestionabilă. Cel mai probabil ele au fost adăugate pentru a umple spațiul, dar și pentru a justifica loialitatea față de partid și domenii conexe.

Există și informări despre participări la conferințe și ședințe, dar nimic concret despre vreo acțiune, vreo intervenție sau vreun succes obținut. La fel ca toate celelalte, sunt puse la înaintare meritele altora pentru a umfla acest CV bianual.

 

Este totuși de apreciat faptul că a detaliat cheltuielile efectuate din banii publici. Pe scurt, aflăm cât ne-a costat pe noi, plătitorii de taxe și impozite, o optime din aventura de 4 ani a tânărului deputat. Sumele sunt următoarele:

 

  • 11633 lei pentru luna decembrie a anului 2016;
  • 13659 lei pentru luna ianuarie a anului 2017;
  • 14428 lei pentru luna februarie a anului 2017;
  • 13488 lei pentru luna martie a anului 2017;
  • 13844 lei pentru luna aprilie a anului 2017;
  • 14499 lei pentru luna mai a anului 2017;
  • 15521 lei pentru luna iunie a anului 2017.

 

În total, 6 luni de mandat ale lui Andrei Pop au costat bugetul statului 97072 lei, adică 21.162 de euro la cursul zilei. Printr-o proiecție bazată pe tendință, la finalul celor 4 ani, activitatea parlamentară va fi costat 776.576 lei, adică 169.296 de euro! Iar estimarea este nerealistă tocmai pentru că, în virtutea noii legi a salarizării, indemnizațiile demnitarilor vor fi dublate. Tânărul Pop a votat favorabil pentru această majorare de salariu, așa cum se poate vedea la poziția 187 din documentul care prezintă rezultatul votului.

După ce am analizat ceea ce a scris deputatul în propriul raport, a sosit timpul să abordăm problemele care au fost omise. Sursă: Facebook.

 

 

2. Ceea ce nu s-a scris

Ei bine, voi începe cu ceea ce este evident: nimic din ceea ce s-a scris nu reprezintă meritul sau produsul muncii depuse de tânărul deputat Andrei Pop. Am putea reinterpreta această afirmație prin includerea trezitului la prima oră, deplasării la locul de muncă pentru care primește bani publici și ridicarea mâinii sau apăsarea butonului pentru a vota. Dacă aceasta reprezintă eforturi care merită apreciate, atunci avem de-a face cu cineva care a realizat 668 de eforturi electorale.

 

Există însă 3 alte dimensiuni: calitatea luărilor de cuvânt în plen (dacă tot politica se rezumă la vorbe, măcar să le analizăm cum trebuie, chiar de la sursă), conținutul proiectelor legislative co-redactate și voturile controversate. Dacă într-adevăr avem parte de un adevărat Alcibiade, un tânar admirabil și demn de toată lauda (ceea ce raportul, în forma în care a fost depus și cu meritele false pe care le prezintă, nu portretizează), atunci vom descoperi o retorică articulată, proiecte legislative de calitate și voturi curajoase, care nu țin mereu cont de opinia populară sau „turma” de votanți ai grupului parlamentar.

 

A. Calitatea Discursurilor

Întrucât se poate considera că suma comunicatelor de presă, a declarațiilor scrise și a interpelărilor poate reprezenta munca unor consilieri muncitori și nu reflectă neapărat eforturile intelectuale ale politicienilor, vom analiza conținutul brut: la data redactării raportului, pe adresa de internet a Camerei Deputaților sunt prezente aproape 24 de minute din luările de cuvânt ale deputatului Andrei Pop. Chiar dacă ele pot reprezenta recitarea unor discursuri citite sau memorate, această analiză ne indică exact care este capacitatea tânărului politician de a apăra drepturile și interesele votanților ialomițeni în situații mai delicate. Se consideră că un legiuitor are nevoie de calități oratorice superioare chiar avocaților din tribunale, întrucât miza nu este doar soarta unui client, ci prosperitatea și buna funcționare a unei țări.

Din fericire, fotografiile arată mai bine decât activitatea în sine. Sursă: Facebook.

Există 3 materiale video cu luări de cuvânt în plen, totalizând 24 de minute. Toate datează din 26 decembrie 2016, data primei ședințe a noilor aleși din Camera Deputaților. Actul de parlamentare al lui Andrei Pop nu reprezintă un act de curaj sau o dorință de remarcare în rândul celorlalți legiuitori ai țării: conform procedurilor Camerei, președinți ai primei ședințe sunt decanii de vârstă, urmând a se alege președinții, vice-președinții și secretarii. Decanii de vârstă sunt cel mai tânăr membru al Camerei Deputaților, alături de cel mai bătrân. Prin urmare, se poate afirma că, în cele 24 de minute, deputatul Andrei Pop nu a făcut nimic altceva decât să își îndeplinească datoria temporară. În niciun moment care a urmat în cele 6 luni de mandat nu a mai existat nicio altă luare de cuvânt pentru susținerea sau contestarea vreunui proiect legislativ.

 

Primele cuvinte rostite la microfonul din plen sunt „Eu, Pop Andrei, deputat ales în Circumscripţia electorală nr. 23 Ialomiţa, jur credinţă patriei mele România; jur să respect Constituţia şi legile ţării; jur să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României; jur să-mi îndeplinesc cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor; Aşa să mă ajute Dumnezeu.”, reprezentând jurământul de învestire în funcție. Discursul este rostit monoton, fără vreo inflexiune care să sugereze vreo urmă de încredere sau credință în cuvintele citite de pe foaie și este urmat de o închinare simbolică urmată de un zâmbet către sală. Pentru a vedea filmarea, accesați această adresă și derulați filmarea la momentul 4:58:30 din ședință.

 

În continuare, tânărul deputat primește atribuția de a anunța rezultatul de numire în funcția de Președinte al Camerei. Câștigătorul, Liviu Dragnea, este ales de către majoritatea PSD+ALDE cu 216 voturi pentru. Au existat doar 101 de voturi împotriva. Discursul durează aproximativ 2 minute, poate fi găsit la această adresă și este ceva mai convingător decât depunerea jurământului.  Cu toate acestea, el nu reprezintă decât efortul de a citi un text cu voce tare.

 

Nu în ultimul rând, avem parte de cea mai lungă intervenție verbală a deputatului, căruia Liviu Dragnea îi cere să facă prezența în sală. Astfel, avem bucuria și încântarea de a-l asculta pe Andrei Pop cum citește toate numele membrilor Camerei Deputaților, de la Abu-Amra Lavinia Corina și până la Zisopol Dragoș-Gabriel. Constatarea privind situația prezenței se face după o pauză și se arată că doar 321 de deputați din 327 au fost prezenți în prima lor zi de lucru.

Dacă vreți să-l vedeți pe Andrei Pop cum face față unei dificultăți tehnice și strigă catalogul timp de 20 de minute, atunci găsiți performanța aici.

 

În concluzie, acest aspect parlamentar ignorat de către raportul de activitate își face absența din motive foarte justificate: nu este nimic interesant de identificat sau de aflat din cele 24 de minute de citit de pe foi, care nu conțin nicio opinie personală sau apărare a unei cauze. În 668 de voturi, Andrei Pop nu a vorbit pentru susținerea sau demontarea niciunuia. Mai mult, niciuna dintre cele 13 inițiative legislative depuse nu a primit sprijin verbal sau intervenții în plen din partea tânărului deputat. Prin urmare, secțiunea următoare va fi dedicată exact acestor inițiative legislative.

 

B. Conținutul Proiectelor Legislative Co-Redactate

Dacă vrem să înțelegem natura și intențiile unui politician, trebuie să urmărim faptele concretizate prin proiecte. Indiferent de discursuri, promisiuni și rapoarte auto-laudative, se poate găsi un indice critic în inițiativele legislative semnate și susținute (dacă nu verbal, atunci măcar în scris, prin semnătură).

Bilanțul: nu există nicio contribuție majoră personală pe care deputatul ar fi avut-o la vreun proiect legislativ din ultimele 6 luni. Dar sinceritatea de a recunoaște procesul de învățare este înlocuită de fală nemeritată. Sursă: Facebook.

Ei bine, în cazul lui Andrei Pop vorbim despre 13 astfel de proiecte care se află în stadii diferite. 2 dintre ele au fost aprobate: unul s-a transformat în legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, iar celălalt așteaptă semnătura Președintelui Iohannis și vizează transmiterea unor bunuri și imobile aflate sub administrația Ministerului Transportului, din Galați în Tulcea.  Celelalte proiecte se află și ele în stadii destul de avansate.

 

De ce nu au fost ele prezentate în cronologia activității parlamentare? Până la urmă, ele reprezintă motive legitime de laudă pentru că  au semnătura deputatului. Ei bine, probabil că niciunul dintre ele nu este atât de interesat pentru publicul larg precum cele 7 măsuri rămase de la guvernul Cioloș. Dar, din nou, modificarea legii educației naționale este o chestiune mult mai interesantă și serioasă decât creșterea monitorizării pentru calitatea laptelui. Dacă argumentul superficial, de suprafață, pentru selecția făcută pentru prezentarea activității este dat de subiecte în sine și măsura în care ele captează interesul general, atunci detaliile (probabil adevăratele motive) vor ieși la suprafață atunci când analizăm individual proiectele.

 

  1. Propunere legislativă pentru modificarea Legii Educației Naționale (Pl-x 150/2017)

Cine a propus proiectul: 59 de deputați și senatori din PSD, ALDE, UDMR și Grupul Minorităților, în frunte cu Mihaela Huncă. Semnătura lui Andrei Pop este a 36-a.

 

Stadiu: Proiectul a ajuns la Senat și așteaptă votul.

 

Modificările care încearcă să fie aduse: Trecerea funcției de premiere a elevilor merituoși către consiliile județene, pe motiv că școlile și inspectoratele școlare nu au fonduri suficiente. Cu alte cuvinte, se încearcă politizarea acordării premiilor, pentru ca politicieni locali să își poată crește prestigiul și reputația prin acte de binefacere din bani publici. Dacă ar fi fost vizat binele elevilor, atunci s-ar fi propus finanțarea specială a inspectoratelor școlare și a școlilor pentru acordarea de premii, nu s-ar fi încercat politizarea mediului pre-universitar.

Sursă: Facebook.

  1. Proiect de Lege privind transmiterea unor imobile din domeniul public al statului și din administrarea Ministerului Transporturilor aflate în concesiunea Companiei Naționale „Administrația Porturilor Dunării Maritime” – SA Galați în domeniul public al județului Tulcea (PL-x 205/2017)

 

Cine a propus proiectul: 42 de deputați PSD, ALDE, PNL și din Grupul Minorităților. Andrei Pop are a 19-a semnătură.

 

Stadiu: a fost votat de ambele camere și așteaptă promulgarea Președintelui.

 

Modificările care încearcă să fie aduse: Infrastructura navală care se află în portul Tulcea, care aparține domeniului statului și este concesionată de către o companie de stat din Galați, ar urma să fie trecută în domeniul public al județului Tulcea.

 

  1. Proiect de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (devenit Legea 153/2017)

 

Cine a propus proiectul: 205 de deputați și senatori PSD și ALDE. Persoana care a depus documentul este chiar Liviu Dragnea.

 

Modificările aduse: sunt mărite anumite sporuri și salarii din domenii precum sănătatea și educația, se introduce acordarea de cupoane pentru vacanțe, se reglementează acordarea de alte indemnizații și sporuri. Dincolo de expunerea de motive, legea schimbă regulile de salarizare și pentru alte categorii, precum procurori, preoți, cadre militare, directori de companii ale statului, deputați, senatori, miniștri, președinți, primari, prefecți și secretari de stat. Cu alte cuvinte, au votat și pentru mărirea propriilor salarii, iar sumele nu sunt deloc de neglijat.

Măsura face parte din programul de guvernare propus de PSD + ALDE.

 

  1. Proiect pentru modificarea legii de funcționare care stă la baza Jandarmeriei Române și Poliției Judiciare (Pl-x 211/2017)

 

Cine a propus proiectul: 123 de deputați și senatori PSD + ALDE, cu sprijinul a 5 senatori PNL și 1 senator din PMP. Inițiatorul principal este Viorel Salan, iar semnătura lui Andrei Pop se găsește pe poziția 112.

 

Stadiu: în analiza comisiilor parlamentare.

 

Modificările aduse: extinderea drepturilor și atribuțiilor pe care le are Jandarmeria, pentru a se adapta noilor provocări puse de „fapte antisociale” (cel mai probabil, protestele care încă se desfășurau la momentul respectiv). Atribuții și responsabilități care revin doar polițistului, precum legitimarea persoanelor și transportarea la secție, urmează a fi acordate și jandarmilor.

Raportul de activitate a fost făcut public, dar informațiile dezvăluite de site-ul Camerei Deputaților prezintă o altă realitate. Sursă: Facebook.

  1. Proiect de lege pentru introducerea sistemelor moderne de plată (Pl-x 227/2017)

 

Cine a propus proiectul: 62 de deputați și senatori din PSD, ALDE, USR, UDMR și Grupul Minorităților. Deponent este deputatul PSD Marius Costin Budăi.

 

Stadiu: în analiza comisiilor parlamentare.

 

Modificările aduse: Obligarea comercianților din mediile rurale să introducă terminale pentru plata cu cardul.

 

  1. Trecerea unor bunuri imobile aflate în proprietatea statului, de sub tutela Apelor Române către administrarea consiliilor locale și județene (Pl-x 241/2017)

 

Cine a depus proiectul: 37 de deputați și senatori PSD, 1 senator PNL.

 

Stadiu: în analiza comisiilor parlamentare.

 

Modificările aduse: un transfer de proprietate între instituții ale statului, motivat de facilitatea absorbției de fonduri europene și competența crescută de gestiune a consiliilor județene și locale.

 

  1. Modificarea legilor contabilității, a legii societăților și a legii cooperației (BP 106/2017)

 

Cine a depus proiectul: 34 de deputați și senatori PSD. Andrei Pop a semnat al treilea.

 

Stadiu: Votat de către Senat, așteaptă votul Camerei Deputaților.

 

Modificările aduse: Protejarea intereselor creditorilor și acționarilor din societăți profesioniste, astfel încât ei să poată decide cu o mai mare autoritate repartizarea profitului.

 

  1. Modificarea OUG 57/2007 privind ariile protejate și conservarea florei și faunei sălbatice (BP 120/2017)

 

Cine a depus proiectul: 35 de deputați și senatori PSD și ALDE. Inițiator principal este deputatul ALDE Dumitru Lovin, iar semnătura de susținere a lui Andrei Pop se găsește pe poziția 31.

 

Stadiu: Înaintat către Senat, așteaptă votul.

 

Modificările aduse: prevederi privind calculul suprafețelor în care se află rezervațiile naturale și prevederi privind posibilitatea scoaterii din aceste rezervații a terenurilor pe care se realizează exploatări miniere.

Loialitatea de 99.1% față de votul grupului PSD nu a marcat nicio urmă de opoziție: doar 3 abțineri. Sursă: Facebook.

  1. Modificarea OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (BP 121/2017)

 

Cine a depus proiectul: 30 de deputați și senatori PSD, 1 deputat PMP. Inițiator este deputatul Tudor Ciuhodaru, iar semnătura lui Andrei Pop poate fi găsită la poziția 5.

 

Stadiu: Înaintat la Senat, așteaptă votul.

 

Modificările aduse: Introducerea unor cursuri obligatorii de prim-ajutor în trafic, prin amendarea art. 23 din lege.

 

  1. Propunere pentru modalitatea de gestionare a pungilor de plastic (BP 122/2017)

 

Cine a depus proiectul: 53 de deputați PSD, PMP, USR și din Grupul Minorităților. Inițiator este deputatul PSD Răzvan Rotaru, iar semnătura lui Andrei Pop este pe poziția 39.

 

Stadiu: Înaintat la Senat, așteaptă votul.

 

Modificările aduse: Creșterea conținutului de biomaterial din pungile de plastic, astfel încât el să ajungă la 30% din 2018 și la 60% din 2025.

 

  1. Propunere privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate (BP 298/2017)

 

Cine a depus proiectul: 109 deputați și senatori din PSD, PNL, USR, UDMR, PMP și Grupul Minorităților. Inițiator este deputatul Constantin Codreanu, iar semnătura lui Andrei Pop se află pe poziția 68.

 

Stadiu: Încă nu a început derularea procedurii legislative (depunerea este foarte recentă).

 

Modificările aduse: Prelungirea termenului de valabilitate al pașaportului emis pentru cetățenii români de la 5 la 10 ani, conform exemplului altor state din UE.

 

  1. Propunere pentru modificarea funcționării Jandarmeriei și Poliției Judiciare pentru paza bunurilor și protecția persoanelor; reorganizarea unor unități din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (BP 108/2017)

 

Cine a depus proiectul: 114 deputați și senatori PSD, ALDE, USR, UDMR și PMP.

 

Stadiu: Înregistrat la Senat pentru dezbatere.

 

Modificările aduse: Documentul nu este disponibil pentru consultare.

Unele dintre proiectele legislative la care deputatul Andrei Pop este co-autor ridică multe semne de întrebare în privința intențiilor și necesită o analiză mai amănunțită. Sursă: Facebook.

  1. Propunere pentru modificarea legii societăților (BP 170/2017)

 

Cine a depus proiectul: 34 de deputați și senatori USR, PNL, PSD și ALDE.

 

Stadiu: Înregistrat la Senat pentru dezbatere.

 

Modificările aduse: Documentul nu este disponibil pentru consultare.

 

Concluzia analizei:

Activitatea legislativă din primele 6 luni pe care a desfășurat-o deputatul Andrei Pop nu include nimic notabil și justifică lipsa de luări de cuvânt. Inițiativele și proiectele care sunt listate pe pagina sa individuală sunt de fapt documente pe care le-a semnat pentru susținere, la depunerea (și probabil redactarea) cărora nu a participat. Este de înțeles de ce aceste activități nu sunt incluse în raportul de activitate prezentat personal de către deputat, dar este absurd faptul că a prezentat 7 merite ale guvernului anterior ca fiind contribuții propri.

Trebuie menționat totuși faptul că 6 luni de mandat reprezintă totuși perioada de acomodare pentru un nou-venit. Sunt structuri și comisii interne al căror mers trebuie învățat și mai există suficient timp pentru a schimba cursul activității într-un sens mai productiv.

 

Problema majoră este însă dată de un raport fals, realizat pentru a impresiona în moduri lipsite de onestitate. Dacă ar fi scris „în primele 6 luni am învățat cum funcționează Parlamentul și am acordat semnătura de încredere pe câteva proiecte legislative în care am crezut”, atunci ar fi fost de înțeles și ar fi câștigat respectul meu pentru sinceritate. Dar grandoarea și fala lipsite de substanță se pedepsesc ca atare.

 

Participările în cadrul delegației României la Adunarea Generală NATO sunt prezentate cu mare fast. Dar este o datorie pe care și-a asumat-o în calitate de membru al parlamentului și reprezintă doar o condică semnată pentru îndeplinirea datoriei. Pentru o indemnizație atât de generoasă din bani publici, este minimul pe care cineva îl poate face. Sursă: Facebook.

C. Voturile Controversate

Tăria de caracter și autonomia intelectuală și morală a unui politician din legislativ pot fi identificate cel mai bine atunci când apar situații extraordinare, în care moțiuni controversate sunt supuse votului. Dacă vrem să vedem cu adevărat care sunt credințele politice ale deputatului Andrei Pop, atunci trebuie să ne uităm și la felul în care a votat în situații pe care, din cauza gradului de sensibilitate pe care îl reprezintă în fața electoratului, nu le-ar putea prezenta într-un raport de activitate.

 

Înainte de a trece la analiza efectivă a celor 40 de legi controversate care au trecut prin plen, trebuie făcute câteva precizări. Conform platformei Open Politics, deputatul Andrei Pop are o prezență la vot de 94.5%, o loialitate față de partid de 99.1% și o loialitate de 100% față de guvern. Aceste cifre ar trebui să spună multe și să sugereze faptul că au existat doar 3 cazuri în care votul a fost diferit față de cel al partidului: și este vorba de 3 abțineri.

 

Prima abținere a fost înregistrată la ședința din 19 aprilie 2017, când PSD-ul a votat pentru respingerea modificării legii 75/1994: nu a vrut să manifeste opinia majorității partidului care a respins deputatului Sorin Aveam Iacoban de a revizui lista imnurilor care pot fi intonate și a drapelurilor care pot fi ancorate la evenimentele de pe teritoriul României.

A doua abținere a fost înregistrată în aceeași zi, atunci când PSD a votat pentru respingerea amendamentelor aduse Pl-x 273/2016, prin care se solicită schimbarea pragului superior pentru intervalul de ani în care cadrele militare îndepărtate abuziv în perioada 1944-1961, în vederea unor modificări pentru sistemul de despăgubiri.

Sursă: Facebook.

A treia abținere a fost înregistrată la data de 23 mai 2017, atunci când grupul PSD a votat pentru sprijinirea cinematografiei române prin finanțare suplimentară, reformarea Consiliului Național al Cinematografiei și oferirea de facilități administrative pentru regizorii  și casele de producție românești care vor să ajungă la publicul autohton. Expunerea de motive a moțiunii Pl-x 140/2017 poate fi citită pe larg aici, iar votul lui Andrei Pop poate fi consultat aici.

 

Cu excepția acestor 3 voturi, a existat o armonie totală între votul deputatului Andrei Pop și opțiunile grupului PSD. Ceea ce înseamnă că există numeroase cazuri controversate în care s-a votat pentru inițiative dubioase. Un grafic complet al similarității votului în raport cu toți ceilalți deputați poate fi consultat aici. În continuare, se va vorbi tocmai despre doar două dintre aceste voturi controversate:

 

  1. A votat pentru Pl-x 333/2015 care prevede modificări ale Codului Penal prin care se dezincriminează conflictul de interese. Proiectul a fost sesizat pentru neconstituționalitate la Curtea Constituțională.

 

  1. A fost unul dintre cei 183 (din 275 prezenți) de deputați care au votat împotriva începerii urmăririi penale pentru deputatul Eugen Bejinariu, acuzat de fraudă cu bani publici în achiziționarea licențelor Microsoft, în timpul în care acesta a coordonat Secretariatul General al Guvernului în perioada 2003-2004.

 

Din considerente de timp și eficiență, dat fiind faptul că votul deputatului Andrei Pop a rămas în linia partidului în 99.1% din cazuri, analiza în sine se va opri aici. Practic orice vot controversat pe care majoritatea PSD + ALDE l-a realizat poartă și contribuția numerică a tânărului deputat care reprezintă subiectul acestui raport.

Situația pentru Ialomița nu este deloc mai deosebită, totuși: deputatul Ștefan Mușoiu a dovedit o loialitate față de PSD de 99.8%, iar Mihăiță Găină a fost 100% supus opiniei majorității colegilor. Prin comparație, deputatul PNL Gheorghe Tinel are o loialitate față de propriul partid de 86% și o rată de consens cu inițiativele guvernului de 83% – ceea ce, după caz, poate arăta autonomie sau interese personale în tabăra cealaltă.

 

3. Concluzii Generale

Faptul că vorbim despre aleși care nu ies din cuvântul partidului nici în momentele în care propriul sistem de valori (care se presupune că există și este separat de cel al partidului) intră în conflict cu felul în care votează grupul parlamentar este o realitate tristă. În momentul în care democrația capătă elemente specifice turmei, calitatea ei scade exponențial și se apropie de o dictatură: în fond, care mai este diferența dintre voința unui tiran impusă de la sine putere și inițiativa unui grup de indivizi care urmăresc scopuri asemănătoare și au planurile validate și legitimate de către o masă omogenă de votanți?

Tânărul deputat Andrei Pop este exemplul perfect de formă foarte bine promovată, într-un fond inexistent. Personalitatea sa politică și măsura în care și-a arătat individualitatea și verticalitatea sunt definite doar de 3 abțineri nesemnificative.

Raportul prezentat de către Andrei Pop ar promova cu greu un examen la poligraf. Din același motiv, această analiză a dezvăluit mai multe detalii despre ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în ultimele 6 luni. Sursă: Facebook.

Problema cea mai mare nu este dată de lipsa de proiecte: ar fi absurd să i se ceară unui tânăr aflat la primul mandat, fără studii juridice și lipsit de experiențe anterioare de reprezentare politică, să fie la fel de productiv în a propune schimbări precum colegii care se află în plen și comisii de 4-8-12-16-20-24-27 de ani (există și mandate care au fost permanent prelungite din 1990 și până astăzi). Este vorba despre o lipsă de asumare și de onestitate în raport cu activitatea desfășurată. Dacă în primele 6 luni de mandat are curajul de a-și însușii faptul că a acordat un vot unor reminiscențe ale fostului guvern tehnocrat, atunci poate că peste 3 ani și jumătate vom afla că a fost creierul tuturor proiectelor legislative care au fost supuse la vot în plen.

 

Prezentul document se vrea a fi o completare a raportului pe care deputatul Andrei Pop l-a prezentat online și în cadrul unei conferințe de presă. În calitate de individ cu studii politice, care dispune de resursele necesare pentru a proba afirmațiile făcute, am considerat că redactarea unui raport complementar reprezintă un serviciu public util și de bun-simț pe care l-aș putea face. Era în care politicienii mint fără repercusiuni trebuie să ia sfârșit, iar noua generație de reprezentanți trebuie să învețe să dea dovadă de un grad mult mai mare de responsabilitate decât indivizii de la care învață practicarea meseriei.

 

În aceeași măsură, consider că voturile, statisticile, instrucțiunile logice (în speță, votul de tip DA/NU) și cifrele au puterea de a evidenția adevărul într-un mod pe care cuvintele îl pot denatura cu o foarte mare ușurință. De multe ori este mult mai simplu să verificăm felul în care s-a votat la anumite moțiuni prin intermediul paginii de internet a Camerei Deputaților decât să citim 16 pagini dintr-un raport care conține laudă de sine falsă și nemeritată.

 

Sper că acest efort al meu, care a durat o zi întreagă, va servi drept exemplu pentru alți absolvenți de științe politice și/sau juridice, astfel încât evaluarea aleșilor să se facă pe baza unor fapte concrete și bine documentate, iar propaganda plătită să își piardă valoarea. De cele mai multe ori primim reprezentanții pe care îi merităm, iar propria ignoranță nu va ajuta niciodată la progres sau prosperitate. Democrația presupune pârghii de putere care includ presa, dar și vigilență, gândire critică și verificare permanentă. Sunt lecții pe care toți trebuie să le învățăm pentru a avea parte de o guvernare mai responsabilă și de o calitate mai bună.

 

 

 

 

 

 

Surse:

Raport de Activitate Deputat Andrei Pop: http://andrei-pop.eu/raport-de-activitate-ianuarie-iunie-2017/.

 

Pagină Personală de pe site-ul Camerei Deputaților: http://www.cdep.ro/pls/steno/evot2015.mp?idm=227&pag=5.

 

Proiectul Open Politics, pagina dedicată lui Andrei Pop: https://parlament.openpolitics.ro/persoane/pop-andrei.

 

Proiectul Open Politics, Lista legilor aprobate tacit:  https://parlament.openpolitics.ro/politici/aprobate-tacit.

 

 

Proiectul Open Politics, pagina dedicată voturilor controversate: https://parlament.openpolitics.ro/politici/controversate.

 

Proiecte legislative și date furnizate de site-ul Camerei Deputaților, care au fost citate în adresele introduse în text.

 

 

Distribuie acest articol dacă îți pasă!

Ce aș Schimba în România (CSR), Vol. 3: Obsesia pentru Declarații și Discursuri

By | 2017, Ce aș Schimba în România (CSR) | No Comments
Distribuie acest articol dacă îți pasă!

”La început era Cuvântul”, spune primul verset din Sfânta Evanghelie după Ioan, anticipând o prelungă și incurabilă obsesie pentru ceea ce se spune – chiar și în detrimentul faptelor.

Orientarea către discursuri și exprimare nu este ceva specific doar românilor și, printre altele, reprezintă modul prin care democrațiile moderne își conservă uneori metodele și tendințele autoritare. ”Cuvântul”, materializat în declarații și discursuri, este deseori folosit pentru a distrage atenția de la adevărurile clare și obiective. Iar argumentul meu pentru această situație nu este unul de cenzurare și/sau obstrucționare a liberei exprimări pe care legile democratice liberale ne-o garantează, ci unul pentru diseminarea informațiilor pe care le primim.

Într-o țară în care învățatul în școli se bazează pe memorarea de informații, nu ar trebui să ne mire incapacitatea unei majorități semnificative de a selecta noile date, de a le analiza critic și de a le pune la îndoială. Atunci când cuvântul spus de către profesor (și întărit de către manual) este impus ca un adevăr suprem, nu ar trebui să ne mire faptul că românii ajung să creadă declarațiile politicienilor (noile autorități cărora le sunt supuși) fără a-și pune întrebările ”De ce este așa?”, ”De ce îmi este transmisă această informație?”, ”De ce o primesc în acest moment?” și ”Cum pot verifica dacă este adevărat?”.

Desigur, analiza necesită timp prețios de care nu dispune oricine. Dar, în același timp, există instituții care ar trebui să realizeze aceste analize: agenții de presă, televiziuni, publicații și alte fundații și ONG-uri cu scop informativ. Ceea ce se întâmplă însă, în cazul celor mai populare canale de informare, este trist: într-o combinație nefericită de accesibilizare a informațiilor pentru mase și urmărire a agendei politice/ideologice propri (în unele cazuri este vorba despre interese financiare), știrile și buletinele de informare se transformă în analize de declarații sterile, care nu afectează legile sau bunăstarea populației, ci doar exprimă idei și gânduri care pot la fel de bine să nu se materializeze vreodată.

Spre exemplu, televiziunile de știri invită comentatori de declarații pentru a diseca o sumedenie de cuvinte care nu reflectă neapărat activitatea politică a aleșilor, ci prezintă o serie de idei menite să ofere credibilitate sau liniște temporară. În loc să se discute despre felul în care parlamentarii votează și care le sunt tendințele în ceea ce privește activitatea din plen, se așterne o pătură de fum asupra a ceea ce contează și se discută declarațiile făcute presei.

Evident, o democrație funcțională nu se poate baza doar pe comentarii ale unor declarații și informări defectuoase, distorsionate, sau chiar inexistente despre activitatea legislativă în sine: iar exemplul parlamentarilor nu este singurul vizat de această critică a profesionalismului de care jurnaliștii și realizatorii de știri nu dau dovadă.

Problema reală a acestui comportament este dată chiar de faptul că politicienii pot exploata comportamentul predictibil și orientat către un senzațional accesibil al mijloacelor de informare, acoperind anumite acțiuni politice prin scandaluri discursive fabricate. În consecință, cetățenii vor fi mult mai interesați de schimburile de replici dintre politicieni (care, din nou, nu schimbă legile țării și nu afectează în vreun fel bunăstarea cetățenilor), decât de ceea ce aleșii lor votează în plen.

În România, un exemplu concret este dat de afirmațiile făcute de Ministrul Agriculturii Petre Daea, atunci când a susținut oaia ca emblemă națională. Cu o zi în urmă, Camera Deputaților și Senatul au avut ședințe ordinare în cadrul cărora s-a discutat despre discutarea unor legi importante (precum cea a retrocedărilor), însă atenția a fost direcționată către senzațional. Atitudinea canalelor de știri și a agențiilor de presă, orientată către circ, a eliminat posibilitatea discutării activității parlamentare și a mușamalizat cu succes teme care vizează interesul public. Mai mult, presiunea a fost luată de pe umerii aleșilor, astfel încât șansele ca ei să fie consultați sau trași la răspundere pentru acțiunile concrete din plen au scăzut dramatic.

O parte de vină semnificativă o poartă și analiștii politici: atât intelectualii educați care aleg să se coboare la un nivel de bârfă politică, cât și părerologii care își exprimă opiniile despre declarațiile altora prin excelență și nu își merită titulaturile pe care le asumă. Știrile, discuțiile și dezbaterile au un caracter de educație informală pentru cetățeni, întrucât le oferă cititorilor, ascultătorilor și telespectatorilor șansa de a înțelege evenimente și fenomene care se petrec dincolo de sferele lor de activitate, dar care le afectează viețile cotidiene.

Din păcate, tocmai din lipsa concretă a analizei activităților politice și a concentrării stupide pe discursuri, cetățenii ajung să aibă opinii distorsionate și eronate despre evenimente și ceea ce presupune meseria aleșilor: este vorba tocmai despre acea latură autoritară care intervine în orice democrație, care separă elitele de plebe și care afundă acest clivaj dintre cei care guvernează și cei care sunt guvernați. Scandalurile discursive pot atrage un public consumator de astfel de comportamente, sau îi pot face pe cetățeni să își piardă complet interesul în politică – iar ambele cazuri sunt în favoarea celor care se află la conducere.

Ceea ce este însă mult mai grav este faptul că generații întregi de cetățeni sunt educați într-un spirit democratic înțeles greșit și vor ajunge să creadă că înțeleg ceea ce se întâmplă în politică și cum funcționează în baza informațiilor primite de la televizor. Astfel, oameni care nu au nicio idee despre separarea puterilor în stat din România, își vor forma preferințele electorale în funcție de candidatul care le vorbește cel mai frumos și le atinge cel mai bine afinitățile, temerile și nemulțumirile.

Într-o piesă de teatru în care avem dreptul să îi urmărim pe actori în fiecare moment al activității lor din spatele cortinei, alegem să aplaudăm tragi-comedia care se petrece atunci când ei se afișează pe scenă. Ne încredem orbește în cuvintele celor aflați în primele rânduri atunci când ne spun ce pot vedea dincolo de cortină și rareori avem curiozitatea de a verifica noi înșine informațiile pe care le primim. Ajungem să credem că știm ceea ce se petrece, că privind personajele cunoaștem și persoanele din spatele lor și uneori ne auto-declarăm experți în teatru care le pot dezvălui celorlalți informații despre ceea ce se petrece cu adevărat. În realitate însă, nu ne pasă despre ceea ce contează cu adevărat, de acțiunile din spatele scenei care ne afectează vizibilitatea, temperatura din cameră, accesul la hrană și posibilitatea de a avansa spre rândurile din față sau de a urca într-o bună zi pe scenă.

Lăsând la o parte această metaforă extinsă, argumentul meu este foarte simplu: ar trebui să analizăm faptele, comportamentul electoral al aleșilor și măsura în care își susțin proiectele și ideile pentru care au fost votați. Orice pas făcut în direcția analizei de discurs ne aduce mai aproape de prăpastia dezinformării și a ignoranței. Dacă un individ care muncește 8 ore pe zi și are o familie de întreținut nu dispune de timpul necesar pentru a înțelege ce fac aleșii săi, atunci ar trebui să dispună de mijloace de informare obiective și de calitate. Iar dacă afirmațiile sunt interpretabile și pot fi extinse prin ore întregi de discuții, același lucru nu se poate spune și despre vot. Obsesia pentru declarații și discursuri este toxică și, în mod clar, reprezintă ceva ce aș schimba în România.

Distribuie acest articol dacă îți pasă!

Ce aș Schimba în România (CSR), Vol. 2: Predarea Istoriei Recente

By | 2017, Articole și Publicații, Ce aș Schimba în România (CSR) | No Comments
Distribuie acest articol dacă îți pasă!

După absolvirea examenului de bacalaureat, eram as în istorie: puteam să recit într-o fracțiune de secundă  anii de domnie ai oricărui domnitor medieval al Principatelor Române și aveam mereu la mine argumentele privind românitatea perpetuă a Transilvaniei din ultimele două milenii. Eram o mândrie pentru majoritatea profesorilor de istorie din mediul pre-universitar și cineva care ar fi putut promova lejer examenul de istorie cu o notă mai mare de 9 (dar am terminat la un profil de matematică-informatică, așa că nu am avut ocazia de a o demonstra). În același timp, pentru mine Corneliu Coposu era un bulevard de pe lângă Piața Unirii pe care îl precventam pentru a merge la KFC, gulagul era un cuvânt care îmi stârnea apetitul pentru specialități culinare maghiare, iar fascismul și holocaustul reprezentau fenomene îndepărtate, care au avut loc doar în Italia, Germania, Polonia și alte state care nici măcar nu se învecineză cu România.

Dacă nu aș fi ajuns să studiez la o facultate care să pună mare accent pe fenomenele politice și sociale ale secolului al XX-lea, probabil că aș fi rămas acoperit de același văl de ignoranță și aș fi căzut pradă multiplelor manipulări din presa digitală cu surse îndoielnice (ceea ce astăzi numim ”fake news”). De fapt, cred că educația formală pe care am primit-o despre istoria României m-ar fi transformat într-un adept desăvârșit al protocronismului, care ar fi mângâiat cu duioșie și tandrețe sentimentele naționaliste ale generației bunicilor și părinților mei.

Și nu vreau să fiu înțeles greșit, nu găsesc nimic greșit în mândria față de propria identitate sau în respectul apreciativ pentru eforturilor înaintașilor – țin însă la corectitudinea informațiilor și la prezentarea corectă a faptelor, pentru a evita capcanele unei glorii imaginate sau a unei bunăstări îndoielnice trecută prin romantizarea specifică nostalgiei.

Întrebarea fundamentală este totuși: cum putem să avem pretenția de a avea o generație nouă mai responsabilă și mai activă din punct de vedere social și politic, dacă noi le oferim tinerilor o educație bazată pe glorificarea unui trecut îndepărtat și mușamalizarea evenimentelor de istorie recentă?

În școală nu mi-a spus nimeni verde în față că Mareșalul Antonescu a fost un fascist (deși probabil că aș fi putut deduce acest fapt din afinitățile diplomatice pe care le avea – dar din nou, există o multitudine de profesori care argumentează în favoarea alinierii de partea Axei și prezintă acțiunile  guvernului de atunci ca fiind patriotice și optime pentru interesul național), nu am fost învățat despre crimele odioase comise de către mișcarea Legionară și nu a fost scăpată nicio vorbă (manualele nici ele nu au ajutat) care să precizeze faptul că ar fi existat lagăre de exterminare și pogromuri în România.

Comunismul mi-a fost predat superficial și s-a rezumat mai mult la a doua parte a regimului Ceaușist – am învățat că este rău din cauza cartelării alimentelor, a întreruperilor arbitrare de curent, a monopolizării mijloacelor de informare și a privării cetățenilor de libertăți. Și, din nou, nu spun că este ceva greșit în datele și situațiile care mi-au fost prezentate: dar nu am aflat deloc despre exterminarea intelectualilor și a fostelor elite, despre colectivizarea forțată, despre lagărele de muncă, despre crimele din timpul lui Gheorghe Gheorghiu Dej, despre crimele regimului stalinist (de la gulag și până la strămutările de populație care ne-au influențat și pe noi și încă mai crează conflicte inter-etnice în anumite regiuni) și despre fenomele scandaloase precum Experimentul Pitești.

Nici Revoluția din 1989 nu a fost favorizată pentru că profesorii știu că ”nu prea se dă la bac și este oricum controverată” – am învățat doar că s-au produs evenimente în Timișoara și București, Ceaușeștii au fost executați, iar FSN-ul a adus tranziția către democrație (fără nicio precizare despre opoziția din perioada post-decembristă și influența pe care a avut-o în orientarea țării către Vest). Nici măcar nu îmi amintesc să fi auzit de Convenția Democratică, Corneliu Coposu, Ion Rațiu, sau Radu Câmpeanu înainte de a intra la facultate, iar acest fapt mi se pare foarte grav.

Chiar este nevoie să ai studii superioare în domeniul istoriei sau științelor sociale pentru a afla despre cursul evenimentelor care au urmat după data de 21 decembrie 1989? În același timp, totuși, trebuie să menționăm și una dintre cele mai negre acțiuni universitare din ultimii ani: momentul în care fostul președinte Ion Iliescu, arhitect al mineriadelor și conservator/perpetuator al neo-comunismului, a fost invitat la Facultatea de Istorie a Universității din București și a fost aplaudat de către studenți. Prin urmare, instituția care ar fi trebuit să predea gândirea critică și să explice exact care a fost șirul evenimentelor și care a fost reacția tovarășului în ceea ce privește studenții, alege calea propagandistică. În același timp, nu sunt sigur în ce măsură Fundația Corneliu Coposu a fost invitată să discute despre modul în care Seniorul a făcut opoziție în primii ani de democrație și a orchestrat succesul Convenției Democratice din 1996, marcând prima alternanță la guvernare și un pas înainte în fundamentarea democrației românești. Dacă Victor Ponta va primi un tratament asemănător, mai ales în situația în care Universitatea i-a retras titlul de doctor și l-a declarat indirect o rușine și un contra-exemplu pentru mediul academic, atunci în mod clar vom demonstra că nu am învățat nimic, avem o memorie pe termen scurt și o serie de interese meschine care ignoră binele mai mare.

În situația în care elevii în care ne punem atâtea speranțe, din motive care nici măcar nu îi fac vinovați, nu ajung să cunoască istoria României din ultimii 100 de ani și nici măcar nu au idee despre atrocitățile comise de regimurile autoritare și totalitare, de ce ne mai mirăm atunci când vedem că PSD-ul (partidul cel mai conservator în raport cu valorile din comunism) și partidele extremiste primesc sprijin din partea celor foarte tineri?

Dacă Ion Iliescu (care probabil că va reprezenta mereu exemplul cel mai elocvent) este amintit de cărțile de istorie ca omul care s-a întâlnit cu George W. Bush în 2003 pentru a semna aderarea României la NATO și nu arhitectul din spatele Mineriadelor (care, alături de Fenomenul Piața Universității, sunt ignorate într-un mod iresponsabil pentru viitorul țării), atunci România nu va avea parte de nicio schimbare semnificativă din punct de vedere politic. Aflăm prea mult despre rezultate nemeritate ale unor comuniști notorii și prea puțin despre ”cine-a stat 5 ani la ruși, nu poate gândi ca Bush” (glumă spusă de Ion Rațiu în perioada de după revoluție pentru a face referire la educația comunistă pe care Iliescu o are la bază).

Consecințele acestei educații precare cu privire la istoria recentă a țării se văd clar în opțiunile politice ale tinerilor, în momentul în care își delimitează apartenența și afinitățile politice: aceia care au idei de socialism european se vor înscrie în PSD și vor crede că au găsit partidul de stânga pe care îl caută (cel mai creștin-ortodox dintre toate și cel mai neo-liberal, asemenea Partidului Republican din SUA), fără a ști că de fapt guvernul CDR din 1996 a fost cel care a apărat drepturile minorităților etnice și a semnat o serie de tratate internaționale care au generat, pe termen scurt, aderarea la Consiliul Europei și, pe termen lung, integrarea în NATO și UE.  Dintr-un idealism naiv sau un pragmatism machiavelic (în spatele căruia se ascunde argumentul ”vreau să fiu în tabăra celor care au cele mai mari șanse să câștige, poate așa voi putea să schimb ceva și mă aleg și eu cu o viață bună”), tinerii se asociază cu gruparea politică în care arhitectul Mineriadelor este președinte de onoare, care a creat ”baronii locali”, care a sedimntat continuu clasa de mijloc și a ținut mediul privat în stagnare (ba chiar a determinat afaceri importante să părăsească România și le-a oprit pe altele din a-și începe operațiunile). Pe scurt, aleg să apere partea neo-comunismului din România – și probabil că idealismul lor se va dizolva și vor sfârși prin a asimila același discurs și aceleași metode și atitudini tovărășești.

Nici colegii lor cu idei de dreapta (iar dreapta românească din ultimii 27 de ani seamănă mai degrabă cu stânga europeană și nord-americană, cel puțin din punct de vedere al practicilor și al modului de implementare a practicilor) nu se află într-o situație mai bună: chiar dacă sunt ceva mai bine informați sau au idei mai bine fundamentate, ei vor fi obligați să se lupte cu aceleași idei și practici prin care progresul și alinierea la standarde europene stagnează. Însăși acțiunea de a face opoziție față de metodele neo-comuniste reprezintă o modalitate de a perpetua stagnarea, cu meritul nobil de a opri derapajele. Mai mult, nu ar trebui să generalizăm în baza opțiunilor politice pentru că mereu vor exista excepții și fenomene bizare în fiecare tabără.

Dar mie îmi place să cred că toți viitorii politicieni și activiști de partid vor fi mult mai buni decât generația actuală dacă ar învăța despre crimele comunismului și despre evenimentele din primii 17 de ani de ”democrație originală”, până în momentul în care au apărut organisme supra-naționale cu autoritate în monitorizarea și combaterea corupției. Și nu trebuie să ne raportăm doar la cei care vor deveni activi pe scena politică: dacă elevii de astăzi, viitori votanți și plătitori de taxe, nu înțeleg istoria recentă a României, atunci nu vor putea să identifice diversele caracteristici ale totalitarismului. Pentru că istoria omenirii este plină de sisteme politice democratice care s-au prăbușit din ignoranța cetățenilor, iar oameni ca Napoleon și Hitler sunt produsul unui vot iresponsabil și neinformat.

În ultimă instanță, voi menționa posibilitatea ca lipsa predării unor evenimente și detalii din istoria recentă a României să fie pe placul guvernanților care doresc mușamalizarea faptelor din considerente care țin de capitalul electoral și orgoliile propri – și chiar sunt curios cum vor fi prezentate în cărțile de istorie mișcările sociale din perioada 2012-2017. Dar dincolo de acest individualism iresponsabil, ar trebui să existe o viziune de ansamblu asupra viitorului țării. La fel cum o lege modificată doar pentru a scăpa propria persoană și câțiva apropiați de condamnări penale cauzează cel puțin un deceniu de probleme juridice și legislative, predarea fragmentată într-un mod preferențial a istoriei este periculoasă pentru însuși sistemul democratic românesc.

Fiecare politician ar trebui să înțeleagă faptul că sistemul în sine, alături de toate valorile care îi sunt asociate, este mult mai important decât un actor sau o entitate cu durată scurtă de viață. Dacă am reușit să copiem un model de ceas care funcționează relativ bine și am devenim piese esențiale în mecanism, nu ar trebui să distrugem rotițele și arcurile care ne înconjoară doar pentru că

Îmi place să cred că va veni un moment în care manualele școlare de istorie vor relata obiectiv evenimentele din primii ani de după Revoluția din 1989 și vor avea grijă să menționeze și crimele fascismului și comunismului din România. Și m-aș bucura nespus ca elevii care au parte de această educație să fie învățați să își pună întrebări și să se gândească obiectiv la evenimente, în funcție de propriul sistem de valori. Cu siguranță rata extremismului și a euro-scepticismului pentru generația respectivă ar scădea semnificativ și dezbaterile din școală, de acasă și de pe stradă ar deveni mai culte și mai informate.

Oare a ajuns vreodată statul român să devină ceea ce prevede Declarația de la Timișoara? A reușit să mulțumească așteptările celor care au ieșit în stradă cu speranța unei vieți mai bune? S-au îndeplinit obiectivele la care generația părinților noștri a sperat? Și dacă nu, atunci unde ne aflăm și cum am putea să contribuim la schimbarea pe care ne-o dorim? Toate acestea sunt întrebări mult mai importante decât ”Între ce ani a domnit Ștefan cel Mare?” și ”Cât a durat pacea dintre daci și romani?”. Nu este nimic în neregulă cu lecțiile despre istoria antică și medievală a locuitorilor acestor meleaguri (ai căror urmași am putea fi, în funcție de populațiile care s-au așezat de-a lungul secolelor și au contribuit la dezvoltarea limbii și culturii), dar ele nu ar trebui să fie mai importante decât cele despre istoria recentă, care încă influențează politica și societatea.

Iar argumentul privind predarea istoriei recente în familie mi se pare iluzorie pentru că obiectivitatea este dificilă atunci când evenimentele te-au influențat în diverse măsuri, iar numărul nostalgicilor pentru comunism este în creștere tocmai din cauza lipsei de educație privind modul în care funcționează capitalismul și organizațiile internaționale. Educația copiilor este o datorie publică pe care statul o îndeplinește pentru propria supraviețuire și prosperitate. Iar noi cum putem avea pretenția să reușim dacă nici măcar nu cunoaștem evenimente din care putem extrage lecții prețioase?

Distribuie acest articol dacă îți pasă!

Corneliu Coposu – Refuzul de a Tranzacționa Ideile (Un Mesaj Pro-Consecvență și Anti-Traseism)

By | 2017, Articole și Publicații, Blog | One Comment
Distribuie acest articol dacă îți pasă!

[Acest eseu a fost redactat pentru concursul organizat de Fundația Corneliu Coposu în anul 2016. Deși nu a câștigat unul dintre cele trei premii în bani, am considerat că readucerea în prim plan a personajului politic alături de principalele sale valori morale și plasarea sa în contextul contemporan reprezintă un proces necesar pentru înțelegerea valorilor de care societatea românească are nevoie. Prin urmare, am decis să public acest eseu, în speranța că va fi cândva citit de actuali și viitori oameni care lucrează în lumea politicii sau au astfel de aspirații. Corneliu Coposu reprezintă un exemplu de moralitate și verticalitate pentru noi toți.]

Într­-o descriere obiectivă a scenei sociale și politice românești ulterioare Revoluției din decembrie 1989, numele lui Corneliu Coposu este prevalent și strălucește deasupra mediocrității intelectuale și pervertirii morale generate și promovate pe parcursul a 42 de ani de comunism și aproape 27 de ani de ”democrație originală”. Ținând cont de realitățile ultimului secol din istoria României, se poate afirma cu certitudine că acțiunea de a studia și analiza activitatea Seniorului este absolut imperioasă pentru explicarea status ­quo-ului autohton, tocmai pentru că valorile democratice pure, necompromise și nepătate pe care discipolul lui Iuliu Maniu le-­ apromovat în timpul vieții sale își păstrează prospețimea, greutatea și relevanța în criticarea obiectivă și echidistantă a clasei politice și a sistemului de partide actual. Mai mult, într­-un prezent în care traseismul politic este evidențiat ca fiind o rețetă de succes pentru accedere și realegere în funcții publice (fiind uneori promovat chiar de către guvernanți)​, în timp ce dihotomia stânga­-dreapta s-­a ambiguizat și a devenit doar un mijloc de a atrage anumite segmente de electorat, asumarea și responsabilitatea ideologică pe care Corneliu Coposu a întrupat­-o prin statornicia sa poate reprezenta un exemplu pozitiv și constructiv pentru actuala și viitoarea generație de politicieni ai României.

Prin urmare, prezenta lucrare nu se vrea a fi doar o enumerare reiterativă a unor date biografice despre Corneliu Coposu –  ­ în schimb, ea va urmări construirea unui argument proaspăt,incisiv și candid, cu scopul de a promova și evidenția virtuți ale Seniorului pe care contemporaneitatea le cataloghează deseori ca fiind utopice, nerealiste și reminiscente unor timpuri apuse. Epicentrul eseului este reprezentat tocmai de verticalitatea, anduranța și consecvența lui Corneliu Coposu care, indiferent de contextul politic și social în care s­-a aflat (dar și în ciuda anilor prețioși în care a fost supus unor practici de tortură fizică și psihologică), și­-a păstrat convingerile și ideile conturate în tinerețe, a continuat să apere valorile democrației în perioada detenției și și­-a dedicat ultimii ani din viață formării unei opoziții puternice pentru contra-balansarea elementelor neo­comuniste care au apărut și s­-au perpetuat după 1989. Astfel, viața Seniorului este epitoma purității ideologice și intelectuale, reprezentând un exemplu de succes în care simplul refuz de a tranzacționa idei (înțeles ca o continuitate ideologică și o perseverență în activitate) a produs unul dintre cele mai pozitive și benefice efecte asupra sistemului politic românesc post­-Decembrist. În consecință, lucrarea reprezintă o încercare de schițare a unui scurt ghid practic dedicat clasei politice românești din prezent și viitor, pe parcursul căruia vor fi utilizate momente cheie din viața și activitatea lui Corneliu Coposu, tocmai pentru a demonstra avantajele onestității, decenței și consecvenței.

Există mai multe ipostaze, momente și perspective prin care, în care și din care Seniorul poate fi caracterizat de către contemporanii săi – ­ iar acestea vor fi descrise pe scurt, tocmai pentru a construi fundamentul argumentației: pentru tatăl lui, Arhiepiscopul Valentin Coposu, tânărul Corneliu a reprezentat un continuator al valorilor creștine cultivate în familie, dar și un activist important al valorilor Partidului Național Român (devenit ulterior Partidul Național Țărănesc) – gruparea politică este marcantă pentru familia Coposu, întrucât bunicul Seniorului (și tatăl lui Valentin), Grigore Coposu, a fost un membru și activist notabil al organizației. Pentru comunitatea studențească din cadrul Facultății de Drept și Științe de Stat a Universității din Cluj, Corneliu Coposu a fost întruchiparea zicalei latinești ”mens sana in corpore sano”, tocmai datorită succeselor sale academice, sportive și politice: și­-a început studiile universitare la numai 16 ani, a fost numit șeful cabinetului lui Iuliu Maniu, a fondat filiala din Cluj a Partidului Național Țărănesc, a devenit campion la disciplina haltere și a obținut titlul de doctor la vârsta de 23 de ani.

În plus, în ochii cititorilor cotidianului țărănist ”România Nouă”, tânărul absolvent de drept s­-a dovedit a fi un jurnalist talentat și devotat profesiei; concomitent, Corneliu Coposu a devenit președintele Clubului Studenților Democrați din Universitatea Cluj și președinte al Tineretului Național Țărănesc ­ arătându­-și astfel și abilitățile de bun conducător. În 1937, pe când era secretarul politic al lui Iuliu Maniu, afișează tărie de caracter atunci când refuză să furnizeze documente pentru ancheta în procesul Skoda, protestând astfel împotriva abuzurilor Casei Regale și apărându-­și colegii de partid. Tânarul Corneliu Coposu își continuă ascensiunea și, în anul 1945, este ales președintele filialei PNȚ Sălaj și secretar general adjunct al PNȚ – reconfirmând astfel abilitățile sale de a organiza, gestiona și conduce structuri ale partidului politic țărănist.

Pentru tot ceea ce a însemnat guvernarea comunistă însă, Seniorul și alte elite politice și intelectuale ale vremii au reprezentat un pericol și un obstacol­ – iar consecințele pentru Coposu s­au materializat în 8 ani de închisoare fără a beneficia de un proces, precum și într­-o condamnare ulterioară la 15 ani de detenție grea pentru ”crimă de activitate intensă contra clasei muncitoare”. În arhivele Securității, instituție care l­a ținut permanent sub observație pe Senior, el este numit ”Utopicul” (pentru consecvența, convingerea și tăria cu care își susținea ideile democratice, chiar și în închisoare, în regim de muncă silnică și în stare de deportare pentru domiciliu obligatoriu) și se estimează că notițele cumulate la dosarul său conțin 38 de volume, însumând 17.000­-18.000 de file. Activitatea sa profesională cea mai memorabilă s-­a desfășurat în intervalul 1990-1995, când a reînființat Partidul Național Tărănesc, i­-a servit ca președinte și a pus bazele opoziției democratice și anti­comuniste din România prin Convenția Democratică.

Momentele prezentate, desfășurate în perioada a trei regimuri politice diferite, relevă permanenta loialitate a lui Corneliu Coposu pentru democrație, doctrina țărănistă și drepturile fundamentale (refuzul de a preda documentele relevante pentru ancheta în dosarul Skoda este o dovadă a prețuirii dreptului la intimitate personală și organizațională, precum și o apărare a secretizării corespondenței). În funcție de perspectivă, putem vorbi despre”Seniorul” descris de Petre Țuțea sau despre ”Utopicul” menționat de rapoartele Securității din perioada 1950­1989, fără a afecta totuși concluziile despre personalitatea și tăria de caracter a lui Corneliu Coposu. Chiar dacă a fost observat de indivizi cu interese și concepte ideologice diferite, descrierea sa este unică: aceea a unui om vertical și consecvent în păreri și convingeri.

Dacă dialogurile Socratice ale lui Platon și ”Etica Nihomatică” a lui Aristotel îi oferă oricărui tânăr cu idealuri și aspirații politice o bază etică și morală pentru propria existență, viața lui Corneliu Coposu (și în special anii de persecuție și detenție) reprezintă un exemplu suprem de anduranță. Refuzul de a tranzacționa idei, înțeles ca o încredere desăvârșită în propriile valori și idealuri, este reflectat tocmai în actele care denotă o profundă tărie de caracter: Seniorul și­-a respectat prietenii și colaboratorii politici, nu a furnizat vreodată informații Securității, a refuzat propunerile de”reabilitare” venite de la însuși Gheorghe Gheorghiu­ Dej și a riscat să sfârșească asemenea mentorului său Iuliu Maniu. Cu toate acestea, status­ quo­-ul social și politic (la care însuși Seniorul a contribuit prin activitatea sa de după 1989) le permite tinerilor interesați de politică să se exprime liber și să susțină cauzele și ideile în care cred. Prin urmare, un politician aspirant care poate înțelege virtutea perseverenței și a continuității va putea să depășească obstacolele care i se ivesc în cale, tocmai datorită experienței agonisite. În ciuda faptului că traseismul este prezentat ca o soluție de revoltă față de oricare partid politic dezinteresat sau ostil față de anumite idei, el reprezintă o înfrângere pentru individ și denotă incapacitatea de a negocia și de a atinge consensuri în vederea îndeplinirii scopurilor.

Raționamentul de tip consumerist, în care greșeala și nemulțumirea se sancționează prin achiziționarea produselor concurenței nu reprezintă un model de succes în politică și retrogradează credibilitatea personală și ideologică a politicianului – ­ iar ideile, planurile și proiectele pot fi puse sub semnul întrebării odată ce au eșuat să fie implementate în mai multe grupări. În același timp, dacă prin continuitate trebuiesc făcute compromisuri, este important ca planurile inițiale și finalitățile proiectelor să nu aibă de suferit, iar modificările să fie realizate la nivel de resursă umană, fără a restrânge scopul.

Atunci când Corneliu Coposu a orchestrat înființarea Convenției Democratice la data de 26 noiembrie 1991, obiectivul său a fost foarte clar și s­-a bazat pe experiența eșecului electoral de la primele alegeri libere din 1990: a urmărit clădirea unei opoziții puternice pentru a contracara hegemonia FSN. În vederea acestui scop, s­-a realizat o coaliție între cele trei partide istorice reînființate (PNȚ, PNL și PSDR), iar grupuri politice noi care au înțeles importanța cauzei s-­au alăturat Convenției. Compromisul pe care l­-a făcut Corneliu Coposu în calitate de președinte PNȚ a fost acela de a se uni cu foștii adversari electorali din perioada interbelică, dar și de a ambiguiza dihotomia stânga-­dreapta.

Cu toate acestea, a atins o performanță mult mai notabilă: aceea de a delimita valorile democratice autentice (întruchipate de către membrii CD) de neo­comunismul FSN. Crearea unui bloc al opoziției suficient de puternic pentru a balansa interesele reprezintă prima încercare de fundamentare a democrației în România post-Decembristă. Dincolo de ideologia țărănistă și fără a se lăsa descurajat de potențialele diferențe doctrinare, Corneliu Coposu a reușit prin Convenția Democratică să polarizeze opțiunile electorale din România suficient de tare pentru a promova un set comun de idei și convingeri, dar și pentru a genera dezbateri, schimburi de idei și modificări paradigmatice în mentalitatea colectivă. După 42 de ani în care a existat un partid unic omniprezent și omnipotent, cetățenii români au avut ocazia de a se familiariza cu ideea de pluralism.

Nu în ultimul rând trebuie precizat faptul că, în toată perioada în care Convenția Democratică a existat și și­-a desfășurat activitatea, PNȚ a avut un loc fruntaș și a oferit candidatul pentru funcția de Președinte. Prin urmare, politicienii contemporani și viitori au foarte multe lecții de învățat din consecvența, loialitatea și devotamentul ideologic al lui Corneliu Coposu: în cazul său, în ciuda unei serii notabile de obstacole, refuzul de a tranzacționa idei a creat o rețetă de succes. Prin faptul că a refuzat să colaboreze cu autoritățile comuniste și și­-a păstrat convingerile pe tot parcursul vieții și al activității, Seniorul a schimbat definitiv istoria țării și a oferit învățături prețioase despre ceea ce înseamnă valori democratice tuturor celor care au intrat în contact cu el. Evident, refuzul de a colabora cu organizațiile politice desprinse din fostele structuri comuniste (FSN și diversele ramuri ale structurii) este o altă piatră de temelie care a ajutat la schimbarea cursului istoric și a solidificat moștenirea politică a lui Corneliu Coposu.

Refuzul de a tranzacționa idei, un principiu urmat cu rigurozitate de către Corneliu Coposu pe  toată perioada vieții sale, a fost demonstrat foarte clar într­-o întâmplare relatată de Tudor Călin Zarojanu: în anul 1937, în urma unei condamnări abuzive care a rezultat din Procesul Skoda (și care s-­a transformat într-­o răzbunare a Regelui Carol al II­lea față de liderii țărăniști), Seniorul a fost închis pentru 3 luni și o lună. În timpul petrecut în închisoare, Corneliu Coposu a avut ocazia de a o cunoaște pe Ana Pauker,care la vremea respectivă săvârșea pedepse pentru activismul său în cadrul Partidului Comunist Român. Opt ani mai târziu, în timpul unei recepții la Palatul Regal, cei doi foști deținuți s-­au reîntâlnit. Contrariată de situație, Ana Pauker l­-a întrebat dacă și­-a schimbat convingerile față de Casa Regală, în contextul în care Seniorul se afișa în anturajul Regelui Mihai I. Răspunsul candid al lui Corneliu Coposu a fost: ”Nu, mi­-am schimbat regele”.

În concluzie, Corneliu Coposu reprezintă modelul absolut de verticalitate, continuitate și credibilitate în politica românească, iar intervențiile sale asupra balanței de puteri din sistemul de partide (facilitată de reputația pe care și­-a clădit­-o) au schimbat cursul istoriei, au grăbit fundamentarea democrației în România, au scurtat perioada de tranziție și servesc drept model pentru orice individ interesat de politică: virtuțile derivate din răbdare, sinceritate față de sine, corectitudine și anduranță își dovedesc importanța pe termen lung și pot influența într­-un mod decisiv prezentul și viitorul unei țări. Corneliu Coposu este un exemplu demn de urmat de către cei care fac politică și este important ca memoria lui și moștenirea intelectuală pe care a lăsat­-o să fie conservate și reamintite.

Bibliografie:

COPOSU, Corneliu, ”Confesiuni: Dialoguri cu Doina Alexandru”, Editura Anastasia, București, 1996.

   FULGER, Cristian, ZAROJANU, Tudor Călin (ed.), ”Seniorul Corneliu Coposu”, Editura Humanitas, București, 2014.

PAVEL, Dan, HUIU, Iulia,”Nu Putem Reuși Decât Împreună: O Istorie Analitică a Convenției Democratice, 1989­2000”,  Editura Polirom, 2003.

ZAROJANU, Tudor Călin, ”Viața lui Corneliu Coposu”, Editura Mașina de Scris, București, 1996.

HotNews, ”Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență care le permite aleșilor locali să­și schimbe partidul timp de  45 de zile. Liviu Dragnea despre criticile Ambasadei SUA: Nu e nimic nedemocratic”, Publicat la data de 28 august  2014, Disponibil la adresa:  http://www.hotnews.ro/stiri­esential­17985994­victor­ponta­spune­isi­asuma­ordonanta­urgenta­privind­traseismulpolitic­primaril.htm​.

HotNews, ”Utopicul Era Numele de Cod al lui Corneliu Coposu în Dosarul Întocmit de Securitate – Virgil Tarau,  Vicepreședinte CNSAS”, Publicat la data de 19 mai 2012, Disponibil la adresa:  http://www.hotnews.ro/stiri­politic­12297396­39­utopicul­39­era­numele­cod­lui­corneliu­coposu­dosarul­intocmit­s ecuritate­virgil­tarau­vicepresedinte­cnsas.htm​.

Distribuie acest articol dacă îți pasă!